Societate

Gala Persoanelor cu Dizabilităţi, „Educaţie fără bariere”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Printre cei selectaţi să participe la această gală se află şi două persoane din judeţul Alba!

Sub deviza ,,Incluziunea persoanelor cu dizabilităţi începe în şcoală”, la Bucureşti, se desfăşoară cea de-a doua ediţia a Galei Persoanelor cu Dizabilităţi. Anul acesta, competiţia are cinci categorii de premiere: ”Oameni cu desăvârşire”, dedicată persoanelor cu dizabilităţi care au avut împliniri remarcabile în context educativ, ”Angajatorii abilităţii”, pentru angajatorii de pe piaţa liberă a muncii care au inclus persoanele cu dizabilităţi în activitatea lor, ”Promovează abilitatea”, dedicată ziariştilor şi media care au prezentat corect şi au susţinut cauza persoanelor cu dizabilităţi, ”Porţi deschise”, pentru instituţiile şi companiile care au înţeles că accesibilizarea sediilor pentru persoane cu dizabilităţi nu trebuie să rămână doar pe hârtie, şi ”Şcoala tututor abilităţilor”, pentru a premia eforturile unităţilor de învăţământ în integrarea persoanelor.
Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul Galei Persoanelor cu Dizabilităţi, care va avea loc în seara zilei de 29 noiembrie. Publicul poate vota, în perioada 10 noiembrie – 25 noiembrie, numai pentru categoria “Oameni cu desăvârşire”. Candidatul cu cel mai mare număr de voturi va câştiga premiul de popularitate şi va fi invitat să participe la gală, alături de câştigătorii desemnaţi de juriu. Fiecare categorie va fi evaluată de un juriu separat, alcătuit din persoane care, prin activitatea şi dedicarea lor, au realizări în domeniul respectiv. Trebuie să menţionăm în acest context că avem, din judeţul Alba, două persoane înscrise pentru categoria „Oameni cu desăvârşire”. Este vorba despre preşedintele Asociaţiei „Speromax” din Alba Iulia, Dragoş Zaharia şi Alexandru Nicolae Ghenescu, un elev în clasa a VIII-a, de la Şcoala generală din Ghirbom. Primul suferă de scleroză multiplă iar cel de-al doilea de distrofie musculară. Pentru a-i sprijini şi a-i vota pe cei doi, accesaţi site-ul www.incluziune.org, de unde veţi afla mai multe informaţii despre această gală. Succes conjudeţenilor noştri. Sprijiniţi-i prin votul vostru. Vom reveni!

Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Societate

Ce trebuie să mâncăm toamna pentru a ține răcelile la distanță

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce trebuie să mâncăm toamna pentru a ține răcelile la distanță Odată cu scăderea temperaturilor și reducerea numărului de ore de lumină naturală, organismul are nevoie de mai multă atenție și de o alimentație echilibrată. Toamna este însă și unul dintre cele mai generoase anotimpuri din punct de vedere gastronomic, oferind o varietate de fructe […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă

Ioana Oprean

Publicat

în

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă Pe 15 noiembrie 2026 se împlinesc 39 de ani de la una dintre cele mai importante revolte anticomuniste din România ultimului deceniu al regimului Ceaușescu. Într-o duminică în care românii erau chemați la urne pentru […]

Citește mai mult

Societate

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului Luna noiembrie schimbă nu doar peisajul, ci și obiceiurile alimentare ale românilor. Odată cu instalarea frigului, coșul de cumpărături se îndreaptă tot mai mult către legume consistente, fructe de sezon, conserve și produse care pot asigura o alimentație echilibrată pe parcursul iernii. Varza, […]

Citește mai mult