Rămâi conectat

Actualitate

Duminică: Orchestra de Cameră a județului Alba, în concert la Catedrala Romano – Catolică din Alba Iulia. Invitați, soliștii Oana Bădescu și Mircea Radu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

orchestra-de-camera-albaIubitorii muzicii clasice sunt invitaţi, duminică, la un nou concert extraordinar din stagiunea Orchestrei de Cameră „Augustin Bena” a judeţului Alba. Evenimentul va avea loc de la ora 19.30 şi va fi un periplu prin lumea concertelor baroc din creaţia compozitorilor J.S. Bach şi A. Vivaldi, în acustica deosebită a Catedralei Romano-Catolice „Sfântul Mihail” din Alba Iulia.

Cei doi solişti, Oana Bădescu (flaut) şi Mircea Lazăr (vioară), îşi vor pune în valoare calităţile interpretative, acompaniaţi de Orchestra de Cameră „Augustin Bena” a judeţului Alba, sub bagheta dirijorului Liviu Cernat. Programul este alcătuit dintr-o suită de concerte pentru vioară şi flaut de J.S. Bach şi A. Vivaldi,  iar din seria celebră a Concertelor Brandenburgice de J.S. Bach, Concertul Brandenburgic nr. 6 îi va avea ca solişti pe violiştii Liviu Cernat și Ioana Sulț.

Concertul este organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia.

Oana Bădescu s-a născut în 1989 la Reșița și a început studiul pianului la 7 ani, apoi al flautului la Liceul de Arte „Sabin Păuța‟, la clasa prof. Marcela Asan. În anul 2014 a absolvit studiile masterale ale Academiei de Muzică „Gheorghe Dima‟ din Cluj-Napoca. Palmaresul său reflectă o bogată activitate concertistică materializată prin concursuri și recitaluri atât solo, cât și camerale alături de Cvartetul Flûte-Clé  din care face parte. A colaborat în repetate rânduri cu Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj-Napoca dar și cu Filarmonica Dinu Lipatti din Satu-Mare și Filarmonica Oltenia din Craiova. A susținut concerte alături de Orchestra Română de Tineret si Orchestra Sinfonietta, atât în țară- Sinaia, București- cât și în străinătate- Berlin și Istanbul.

Mircea Lazăr, născut în 1982, a început studiul viorii la vârsta de 5 ani și a continuat la Școala de Muzică din Deva, urmând apoi Liceul de Muzică „George Enescu” din București. A absolvit Academia Națională de Muzică din București, apoi un masterat în muzică la Ohio University, SUA, și a obținut numeroase premii la competiții naționale și internaționale. În prezent colaborează cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din București, Camerata Regală, Orchestra de Muzică de Cameră a Județului Alba și alte orchestre de muzică de cameră și se pregătește să susțină o serie de recitaluri în București și în țară împreună cu pianista și compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue și pianistul Andrei Licareț.

Orchestra de Cameră „Augustin Bena”  a fost înfiinţată în iulie 2013 ca şi departament în cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba. Orchestra este condusă de Dan Liviu Cernat şi abordează lucrări din creaţia marilor compozitori cu preponderenţă din perioada barocului. Orchestra a susţinut până în prezent numeroase concerte în Alba Iulia şi în judeţul Alba având  invitaţi de renume printre care amintim pe soprana  Daniela Vlădescu, Tadashi Imai, pianist de renume japonez, sau dirijorul Federico Crisanaz (Italia).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vagoane suplimentare la unele trenuri în minivacanța de 1 Mai și Paști 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

Vagoane suplimentare la unele trenuri în minivacanța de 1 Mai și Paști 2024 Din cele 20 de trenuri introduse temporar spre litoral, niciunul nu oprește în județul Alba *Călătoria cu trenurile CFR de la Oradea la Mangalia, lungă „cât o zi de post”! În perioada 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai, cu prilejul minivacanței de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea