Actualitate

DUMINICĂ: Cea de-a doua etapă a Concursului judeţean „Cultură pentru Cultură”, la Serbarea Narciselor de la Negrileasa

Alexandra Mates

Publicat

în

Duminică, 19 mai 2013, la Serbarea Narciselor de la Negrileasa, va avea loc cea de-a doua etapă a Concursului judeţean “Cultură pentru Cultură”. Ansamblurile a patru comune (Poiana Vadului, Ocoliş, Mogoş şi Vadu Moţilor) din zona Munţilor Apuseni se vor întrece în cântece, dansuri populare şi tradiţii din zona lor.

Petrecerea Divorțaților

 Concursul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi are scopul de a revitaliza cultura tradiţională din mediul rural şi de dezvoltare a turismului cultural în zonele istorico-etnografice ale judeţului Alba.

 După concurs, va avea loc un amplu program folcloric susţinut de Ansamblurile Căminelor Culturale din Ciuruleasa, Bucium, Galda de Jos şi  Sohodol, Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba, condus de prof. Alexandru Pal, coregrafia Ioan Lupşe, solişti: Floricica Moga, Dorina Nariţa, Maria Filimon, Cătălin Haşa şi Nicolae Tuhuţ.

 Parteneri ai acestui eveniment sunt Primăria şi Consiliul Local Bucium.

 Reamintim că, prima etapă a concursului judeţean “Cultură pentru Cultură” s-a desfăşurat duminică, 12 mai, la Blaj, unde învingătoare a ieşit comuna Roşia de Secaş.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor Cea mai mare pensie de serviciu plătită în România ajunge la aproximativ 67.000 de lei pe lună, potrivit declarațiilor președintei Casei Naționale de Pensii Publice, […]

Citește mai mult