Curier Județean
DSVSA Alba: Ghiduri privind siguranța alimentelor adresate operatorilor din domeniul alimentar, în contextul evoluției COVID-19
Două ghiduri privind siguranța alimentelor, adresate operatorilor din domeniul alimentar, au fost elaborate de către Comisia Europeană și Organizația Mondială Sănătății, în colaborare cu Organizația Națiunilor Unire pentru Agricultură și Alimentație, în contextul evoluției COVID-19.
Ghidurile au ca scop detalierea măsurilor suplimentare recomandate în contextul evoluției COVID-19 și a bunelor practici de igienă aplicabile de către operatorii din domeniul alimentar, astfel încât să se asigure menținerea funcţionării şi integrităţii lanţului alimentar.
Recomandările cuprinse în ghiduri vizează minimizarea riscului transmiterii Covid-19, gestionarea situațiilor în care s-a identificat o persoană infectată COVID-19 și se adresează personalului din unitățile de producție și vânzare cu amănuntul și a celor care realizează transportul și livrarea alimentelor. De asemenea, sunt furnizate recomandări pentru consumatori în ceea ce priveşte prepararea şi consumul de alimente la domiciliu.
Materialele au fost publicate și pe site-ul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), în subordinea căreia se află Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba.
Acestea pot fi descărcate de la link-urile de mai jos:
COVID-19 și Siguranța Alimentelor: Ghid pentru Industria Alimentară: http://www.ansvsa.ro/wp-content/uploads/2020/04/COVID19-ghid_ind_alimentara.pdf
COVID-19 și siguranța alimentelor Întrebări și răspunsuri:
http://www.ansvsa.ro/wp-content/uploads/2020/04/Q_A_COVID-19-and-food-CE.pdf
Între altele, materialele subliniază următoarele aspecte:
– până la această dată nu există evidențe ca virușii care cauzează îmbolnăviri respiratorii se transmit prin alimente sau alimente ambalate; coronavirusurile nu se pot multiplica în alimente;
– regulile stricte de igienă ce sunt aplicabile deja operatorilor din domeniul alimentar au ca scop prevenirea contaminării alimentelor de orice fel de patogen, incluzând astfel și prevenirea contaminării alimentelor de virusul responsabil pentru COVID-19;
– în contextul evoluției COVID -19, operatorii din domeniul alimentar trebuie să ia măsuri de prevenire a răspândirii virusului, precum menţinerea distanţării fizice, limitarea contactelor externe la cele absolut necesare dar și reguli suplimentare de igienă, acolo unde este cazul, în special când un angajat este depistat pozitiv la acest virus;
– în unitățile de vânzare cu amănuntul, o atenție deosebită trebuie acordată măsurilor de igienizare sporite, în special în zonele în care se identifică puncte de atingere cu risc ridicat (cărucioare de cumpărături, mânerele ușilor, cântarul utilizat de către clienți) și în vitrinele cu alimente, deschise spre vânzare (salată, vitrinele cu produse proaspete și produse de panificație); la dispoziția consumatorilor trebuie puse produse pentru dezinfectarea a mâinilor, la intrarea și ieșirea din spațiile alimentare.
Un capitol distinct este dedicat unităților de vânzare cu amănuntul care se confruntă cu cele mai mari provocări din cauza afluxului mare de clienți.
DSVSA Alba transmite, și pe această cale, reprezentanților unităților de vânzare cu amănuntul, măsuri suplimentare pe care trebuie să le ia:
– Distanțarea fizică (reglementarea numărului de clienți care intră în magazin în același timp; paravan din sticlă între casieri și clienți etc.)
– Punerea la dispoziția consumatorilor a dezinfectanților pentru mâini sau a șervețelelor dezinfectante; mănuși de unică folosință pentru produsele neambalate; informarea consumatorilor privind eliminarea corespunzătoare a acestor echipamente de protecție;
– Identificarea punctelor de atingere cu risc și curățarea/dezinfectarea lor în mod regulat (cărucioare, mânerele ușilor, cântare, benzi transportoare etc.)
– Comunicarea cu clienții – aceștia trebuie să atingă doar alimentele pe care intenționează să le cumpere; trebuie evidențiate atenționări privind distanțarea fizică și curățarea mâinilor etc.
Biroul de presă al DSVSA Alba

Curier Județean
ANGAJĂRI LA STAT: Concurs pentru ocuparea unui post de muncitor necalificat din cadrul Biroului Adminstrația Pieței al municipiului Aiud. Condiţii de participare
ANGAJĂRI LA STAT: Concurs pentru ocuparea unui post de muncitor necalificat din cadrul Biroului Adminstrația Pieței al municipiului Aiud. Condiţii de participare
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI AIUD, cu sediul situat în str. Cuza Vodă, nr. 1, organizează concurs în vederea ocupării, pe durată nedeterminată, a unui post contractual de execuție vacant, cu normă întreagă, de muncitor necalificat I din cadrul Biroului Administrația Pieței din subordinea Consiliului Local al municipiului Aiud.
Condiţiile specifice de participare la concurs:
– studii generale;
– vechime: nu este necesară.
Candidații trebuie să îndeplinească condițiile de ocupare a unui post contractual vacant, prevăzute la art. 3 din HG nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Condițiile de desfășurare ale concursului sunt:
Data, ora și locul desfășurării probei practice: 08.06.2022, ora 10:00 – la sediul Biroului Administrația Pieței, situat în Aiud, str. Iuliu Maniu, nr. 38;
Data, ora și locul desfășurării interviului: 14.06.2022, ora 13:00 – sediul Primăriei Municipiului Aiud, situat în Aiud, str. Cuza Vodă, nr. 1.
Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până în data de 27.05.2022, ora 14:00 la Biroul Resurse Umane, Control Intern din cadrul Primăriei Municipiului Aiud.
Condiţiile de participare şi condiţiile de desfăşurare a concursului, bibliografia şi alte date necesare desfăşurării concursului se afişează la sediul Primăriei Municipiului Aiud şi pe site-ul www.aiud.ro.
Relații suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Aiud, situată în Aiud, str. Cuza Vodă, nr. 1, telefon 0258 861310 interior 1013 /fax 0258 861280, e-mail: [email protected], precum și de pe site-ul instituției: www.aiud.ro. Persoana de contact: Dancea Stînea Anamaria, consilier în cadrul Biroului Resurse Umane, Control Intern din cadrul Direcției Economice, aparatul de specialitate al Primarului municipiului Aiud.
Birou Comunicare și Relații Publice
Curier Județean
Dosar penal pentru braconaj piscicol, pentru un bărbat din Alba. A fost depistat în timp ce pescuia în perioada de prohibiţie
Dosar penal pentru braconaj piscicol, pentru un bărbat din Alba. A fost depistat în timp ce pescuia în perioada de prohibiţie
Poliţiştii din Blaj au depistat un bărbat care a încălcat dispoziţiile legale privind pescuitul. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte că ne aflam în perioada de prohibiţie, care mai durează până în 7 iunie, inclusiv.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba continuă acțiunile pentru prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal.
Astfel, duminică, 15 mai 2022, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au făcut un control, pe râul Târnava Mare, pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul piscicol.
Cu ocazia acestui control, a fost depistat un bărbat, de 56 de ani, din comuna Crăciunelu de Jos, în timp ce pescuia în albia râului.
Faţă de bărbat, a fost întocmit dosar penal, în cadrul căruia este cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiție și distrugerea icrelor embrionate de pește în zonele de reproducere naturală”, faptă prev. şi pedepsită de art.64, lit. b din O.G.23/2008, modificată, privind pescuitul şi acvacultura.
Curier Județean
FOTO| Noaptea Muzeelor 2022, la Aiud: Peste 250 de vizitatori de toate vârstele au făcut cunoștință cu expozițiile
FOTO| Noaptea Muzeelor 2022, la Aiud: Peste 250 de vizitatori de toate vârstele au făcut cunoștință cu expozițiile
Noaptea Muzeelor la Aiud, un eveniment de excepție, a reunit peste 250 de vizitatori de toate vârstele, care au făcut cunoștință și cu Expoziția temporară „Samuel Fenichel, explorator aiudean”, dincolo de vizitarea celor trei săli de expoziție permanentă, cu piese din colecțiile: minerale, roci si fosile; animale nevertebrate, pești amfibieni și reptile; păsări și mamifere.
În cadrul evenimentului, Muzeul de Științele Naturii a premiat câștigătorii concursului „Ce ȘTIU / Ce NU ȘTIU” despre Muzeul de Științele Naturii Aiud, moment foarte apreciat de elevii școlilor participante. De remarcat că au participat 18 echipaje (peste 70 de elevi) de la instituțiile de învățământ din Aiud, dar și din Ocna-Mureș si Unirea.
Noaptea muzeelor a însemnat de asemenea și un act de curaj și inițiativă din partea a 18 elevi care au reușit să ghideze (în română și maghiară) pe parcursul zilei vizitatorii prezenți, experimentând ce înseamnă să fii muzeograf pentru o zi.
Ineditul zilei l-a reprezentat vizitarea Schitului „Înălțarea Sfintei Cruci”, unde prin amabilitatea părintelui Gavriil, cei prezenți au aflat detalii foarte interesante despre viitorul muzeu care va lua ființă la Râpa Robilor și care va cuprinde spații destinate cinstirii memoriei martirilor morți în temnițele comuniste.
-
Sportacum 22 de ore
Liga a 4-a: Industria Galda, cea mai bună echipă din retur, cu 13 meciuri imbatabile! Performanța, victorie-spectacol
-
Ştirea zileiacum 17 ore
Alba, în top 5 al traficului de cocaină: Aproape o tonă de droguri confiscate într-un singur an
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
16 mai| Prima eclipsă totală de lună din 2022: De unde se poate vedea „Luna sângerie”, în România
-
Curier Județeanacum 24 de ore
FOTO| Noaptea Muzeelor 2022 la Alba Iulia, un SUCCES: Peste 9.000 de persoane au trecut pragul Muzeul Național al Unirii
-
Actualitateacum 5 ore
Alimente care nu au dată de expirare. Care sunt produsele din care puteți face stocuri fără teama de a se strica
-
Actualitateacum 21 de ore
FOTO| Studenții Facultății de Istorie și Filologie ai UAB s-au bucurat de succes la Noaptea Muzeelor 2022: Au atras privirile albaiulienilor și turiștilor, îmbrăcați în diverse veșminte istorice
-
Ştirea zileiacum 19 ore
FOTO VIDEO| „Creăm pentru căței” în memoria Ioanei Sfârlea la acțiunea Asociației „Prietenii lui Azor” din șanțurile Cetății Alba Carolina
-
Actualitateacum 16 ore
FOTO| 10 întrebări și 10 gânduri ale unui elev de nota 10: Iulius Urieşu, Liceul Teoretic „David Prodan”, Cugir
-
Ştirea zileiacum 15 ore
Cum era spionată fabrica de arme de la Cugir de americani, în timpul Războiului Rece: Cîți dolari primea un informator
-
Actualitateacum 22 de ore
FOTO VIDEO| Turneu de fotbal între familii, în Cetatea Alba Carolina: Cei mici joacă împreună cu părinții lor, de Ziua Familiei
-
Actualitateacum 14 ore
Nevoie mare de bani la buget: Noul șef al ANAF anunță controale extinse. Ce domenii sunt vizate
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Un bărbat din Alba și alți doi din Sibiu își jefuiau victimele intrând noaptea peste ele mascați cu cagule și înarmați: Pedepse aspre decise de instanță