DSP Alba a început controalele în spitalele publice. La Blaj şi Aiud nu sunt probleme
În luna februarie, Ministerul Sănătății (MS) a dispus că în perioada 3 martie – 31 mai să fie realizate acțiuni ample de control în toate unitățile sanitare publice cu paturi din țară. La nivelul județului Alba, inspectorii sanitari ai Direcției de Sănătate Publică au controlat de la începutul acestei luni Spitalul Municipal din Blaj şi Spitalul Municipal din Aiud, iar conform directorului DSP Alba, Mihaela Presecan nu au fost depistate probleme. Astăzi se efectuează controale la spitalele din Cugir şi Sebeş.
“Mă aştept ca aceste controale să se realizeze cu responsabilitate, profesionalism astfel încât la sfârşitul perioadei de control orice spital să poată să aplice în mod corect şi constant prevederile normelor sanitare. O schimbare fundamentală în managementul spitalelor publice, reprezintă o necesitate în ceea ce reprezintă schimbarea de mentalitate şi de atitudine. Aştept măsuri ferme din partea tuturor, iar acolo unde deficienţele nu pot fi remediate îi rog pe reprezentanţii din teritoriu să dispună închiderea acelor spitale. Nu neapărat întregul spitalul, ci secţii, compartimente”, a spus Nicolaescu la începutul lunii februarie
Acţiunea de trei luni are ca şi scop verificarea normelor privind acţiunile igienico-sanitare, grupurile alimentare, normele de supraveghere, modul de aprovizionare cu material de curăţenie, verificarea operaţiunilor de dezinfecţie şi deratizare şi personalul sanitar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei
Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei Un proiect important pentru comunitate, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, va fi derulat în comuna Roșia de Secaș. Este vorba despre construirea și dotarea unui Centru Comunitar Integrat, care va avea […]
Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor
Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 3 iulie 2025, că o parte esențială a reformei din administrație va viza modul în care este cheltuit banul public. „Am ajuns în situația să avem directori sau […]
Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor
Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor Primăria Zlatna a lansat, luni, 30 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor de reabilitare pentru creșterea eficienței energetice la un bloc din oraș. Citește și: Cinci blocuri din Zlatna vor […]