Rămâi conectat

Ştirea zilei

Drum deschis colaborării dintre Alba Iulia şi Biograd na Moru

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

            Astăzi la Sala Unirii din Alba Iulia în ambianţa plină de exuberanţă a tradiţionalei manifestări culturale dedicate actului Uniri de la 1 Decembrie 1918 – „Ambasadorii Unirii” a avut loc şi semnarea protocolului de înfrăţire dintre municipiul Alba Iulia şi oraşul croat Biograd na Moru. În faţa delegaţiilor copiilor, profesorilor din mai multe judeţe din toată ţara, dar şi a albaiulienilor care au înfruntat frigul pentru a asista la eveniment, primarul Mircea Hava şi omologul său croat Ivan Knez au parafat ceea ce ambii doresc să devină una dintre cele mai fructuoase înfrăţiri la care sunt parte. Biograd na Moru (Biograd la Mare) este un oraş micuţ, dar extrem de pitoresc unde industria turismului şi conservarea tradiţiilor şi a patrimoniului istoric sunt principalul motor al economiei fapt ce aduce administraţia sa în aceeaşi plajă de preocupări cu cea a municipiului Alba Iulia. Croaţia este candidat la aderarea în Uniunea Europeană, calitate în care  beneficiază de fonduri de preaderare. Din această perspectivă o colaborare în cadrul proiectelor comune finanţate din fonduri europene este una dintre principalele priorităţi. Şi desigur, aşa cum spune cu umor primarul Ivan Knez un alt imbold care l-a adus la Alba Iulia este: „Să înţeleg cum este să fii primar la al patrulea mandat”. La acest eveniment care precede semnarea protocolului de înfrăţire dintre Alba Iulia şi Chişinău, tot simbolic la Sala Unirii, dar mâine 1 Decembrie au mai asitat preşedintele Consiliului Judeţean Alba –  Ion Dumitrel, subprefectul judeţului Alba – Raul Tudoraşcu, viceprimarii Paul Voicu şi Ioan Bogăţan, vicepreşedintele CJ Alba Alin Cucui. (A.D.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață

Ziarul Unirea

Publicat

în

Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață Tribunalul Alba a finalizat vineri, 27 iunie 2025, procesul pe fond al crimei din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner. Cei trei inculpați trimiși […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European Centrul Multicultural Gheorghe Șincai din Alba Iulia a găzduit duminică, 6 iulie 2025, Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”, organizată de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu. În cadrul evenimentului au fost acordate zeci de premii, dar nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, a fost admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea