Dosarul penal în care sunt judecați Traian Berbeceanu (fost șef BBCO) și Ioan Mureșan (fost sef DIICOT) va fi reluat de la zero
Dosarul penal în care sunt judecați Traian Berbeceanu (fost șef BBCO) și Ioan Mureșan (fost sef DIICOT) va fi reluat de la zero, urmare a deciziei Curții Constituționale privind completele de 3 judecători
Procesul penal în care sunt judecați foștii procurori de la DIICOT Alba Iulia și fostul comandant al BCCO Alba Iulia ar urma să fie reluat de la zero după decizia Curții Constituționale privind nelegalitatea constituirii completelor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Cauza se află în apel la completul de 5 judecători și, cel mai probabil, până la sfârșitul anului ar fi fost finalizată. În noile condiții, dosarul, trimis în judecată în 2015, revine la un complet de 3 judecători, iar cerecetarea judecătorească ar urma să fie repetată cu posibile repercursiuni de prescriere a unor fapte.
”Vedetele” acestui dosar sunt un fost procuror șef de la DIICOT Alba Iulia, Ioan Mureșan, și un fost comandant al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, Traian Berbeceanu. Iniţial, dosarul a avut două părţi, iar inculpaţii au fost trimişi în judecată separat: lotul ”Berbeceanu” de către DIICOT la Tribunalul Bucureşti, iar lotul ”Mureşan” de către DNA la ÎCCJ.
Judecătorul de la instanţa supremă a decis conexarea celor două cauze într-un singur dosar care a rămas să fie judecat, atât pe fond cât şi în apel, la ÎCCJ, de completele de 3, respectiv 5 judecători de la instanța supremă.

În cei aproape trei ani cât a durat prima parte a procesului, din 2014 și până în 2017, au fost audiaţi circa 100 de martori, o parte dintre inculpaţii care au dorit să mai facă declaraţii suplimentare şi au fost administrate mii de pagini de probe, atât în apărare cât şi în acuzare. Dosarul a intrat în faza de apel, în ianuarie 2018.
Curtea Constituțională a stabilit, prin decizia din 3 iulie 2019, cu majoritate de 5 la 4, că a existat un conflict între ÎCCJ și Parlament în ceea ce privește constituirea completelor de 3 judecători. Cu alte cuvinte, cauzele ar fi trebuit să fie judecate de magistrați specializați în fapte de corupție.
Sesizarea a fost depusă de Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților și îl viza, în principal, pe Liviu Dragnea. Fostul lider PSD nu a scăpat, însă, de condamnare și, potrivit specialiștilor în drept, nu ar beneficia de pe urma deciziei Curții Constituționale.
Vor fi rejudecate dosarele de la Înalta Curte, soluționate în prima instanță înaintea deciziei ÎCCJ din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive. Exact în această situație se află cauza Berbeceanu – Mureșan.
A fost soluționat în prima instanță în iunie 2016, dar nu a fost finalizat în apel până în 23 ianuarie 2019. Următorul termen al cauzei va avea loc în 9 septembrie 2019, când magistrații completului de 5 ar urma să pună în aplicare decizia Curții Constituționale și să retrimită dosarul pentru rejudecare la completul de 3. De menționat că acest dosar a mai ”beneficiat” de schimbarea completului și în faza apelului, ca urmare a unei alte decizii a Curții Constituționale, din 2018, care a stabilit nelegalitatea compunerii completelor de 5 judecători de la ÎCCJ.
În 30 iunie 2016, la doi ani de la începerea procesului, Traian Berbeceanu a fost achitat în dosarul penal iar procurorii acuzaţi că au fabricat probele care au dus la incriminarea şi înlăturarea sa au fost condamnaţi la închisoare.
De asemenea, Traian Berbeceanu ar fi trebuit să primească peste 100.000 de euro, daune morale şi materiale de la foştii săi anchetatori.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Mama unui copil cu autism din Alba, revoltată de timpul mare de așteptare pentru evaluarea dosarului CES: „Ca părinte, faci totul să fie în regulă, când este vorba să facă ei ceva, durează foarte mult”. Ce spun autoritățile
Mama unui copil cu autism din Alba, revoltată de timpul mare de așteptare pentru evaluarea dosarului CES: „Ca părinte, faci totul să fie în regulă, când este vorba să facă ei ceva, durează foarte mult”. Ce spun autoritățile O mămică din județul Alba, care are un copil de 4 ani și jumătate, diagnosticat cu autism […]
Video | Centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș: 3,2 kilometri pentru acces mai ușor spre Băile Sărate și pentru scoaterea traficului greu din centrul orașului. Când va fi gata
Centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș: 3,2 kilometri pentru acces mai ușor spre Băile Sărate și pentru scoaterea traficului greu din centrul orașului. Când va fi gata Lucrările la centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș, înspre comuna Noșlac, avansează într-un ritm constant. Investiția, care ar urma să descongestioneze traficul din zonă, este preconizată să fie […]
Contract uriaș pentru colectarea deșeurilor din Zona 2 – Tărtăria scos la licitație în Alba: Care sunt obligațiile viitorului operator
Contract uriaș pentru colectarea deșeurilor din Zona 2 – Tărtăria scos la licitație în Alba: Care sunt obligațiile viitorului operator Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Salubris Alba a lansat procedura de delegare prin concesiune a serviciului de colectare separată și transport separat al deșeurilor menajere și similare pentru Zona 2 – Tărtăria. Valoarea totală a contractului […]
