Rămâi conectat

Actualitate

Dosare penale pentru cinci bărbaţi din Jidvei. Au fost prinşi la furat de struguri, într-o fermă din comună

Ziarul Unirea

Publicat

în

struguri furatiVineri, 26 septembrie, cinci bărbaţi au fost prinşi în flagrant de către poliţişti, în timp ce furau struguri dintr-o vie aparţinând unei ferme din Jidvei. Asupra acestora s-au găsit mai mulţi saci cu struguri, în greutate totală de 240 kilograme. Poliţiştii îi cercetează  sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

La data de 26 septembrie, în jurul orei 11.00, agenţii de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Jidvei, în timp ce desfăşurau activităţi privind prevenirea şi combaterea furturilor de produse agricole de pe câmp, au surprins în flagrant cinci persoane de sex masculin care sustrăgeau struguri dintr-o parcelă de vie din cadrul unei ferme viticole situate pe raza comunei Jidvei.

În urma verificării documentelor celor 5 persoane s-a stabilit că aceştia se numesc B.M., de 35 de ani, G.B., de 41 de ani, P.B., de 29 de ani,  C.B., de 33 de ani B.F., de 37 de ani, toţi din comuna Jidvei, judeţul Alba. Asupra acestora s-au găsit mai mulţi saci cu struguri, în greutate totală de 240 kilograme, care au fost ridicaţi şi predaţi reprezentantului societăţii păgubite.

În cauză, cercetările continuă, sub aspectul săvârşirii, de către cele cinci persoane a infracţiunii de „furt calificat”, faptă prev. si ped. de art. 228,  art.229, alin. 1, din Codul Penal.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025 Garda Forestieră Alba a confiscat, în primele 5 luni ale anului 2025, peste 2.600 metri cubi de material lemnos, cu o valoare de aproximativ două milioane de lei, ceea […]

Citește mai mult

Actualitate

Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii” Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor, așa cum a avut și supra-taxa pe bănci, adică supra-taxa introdusă deja și va fi plătită tot de cetățeni, spune profesorul de economie Bogdan Glăvan. ”Supra-supra-taxa pe […]

Citește mai mult

Actualitate

Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și  vocaționale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și  vocaționale Admiterea la liceu în 2025 se face pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, iar media de admitere este, în majoritatea cazurilor, echivalentă cu media de la examenele naționale. Primele rezultate la Evaluarea Națională 2025 se afișează pe 3 iulie, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea