Rămâi conectat

Actualitate

Dorin Iustin Pocol: Pe 9 decembrie românii au ocazia să pedepsească minciuna şi ipocrizia cu care parlamentarii de profesie i-au tratat vreme de 23 de ani

Publicat

în

– Domnule Dorin Iustin Pocol, în câteva zile se termină campania electorală. Cum a fost această perioadă pentru dumneavoastră şi pentru susţinătorii dumneavoastră?
– Aş începe prin a vă spune că m-am aşteptat la un comportament civilizat din partea contracandidaţilor dar că am avut parte de o agresivitate care demonstrează teama de schimbare a celor care au apelat la distrugerea materialelor electorale, la vandalizarea maşinilor de campanie şi la ameninţarea unor oameni din echipa noastră de campanie. M-am aşteptat la un comportament elegant din partea unor politicieni care clamează pe unde pot nevoia unor confruntări politice bazate pe argumente şi proiecte de dezvoltare. Aşteptarea mi-a fost o dată în plus înşelată pentru că atât PD-L cât şi USL au demonstrat că ar face orice pentru a câştiga scrutinul din 9 decembrie. Apoi v-aş mai spune că am întâlnit foarte mulţi oameni care îşi doresc o îmbunătăţire considerabilă a Parlamentului României. Cei cu care am vorbit, şi nu sunt puţini, au confirmat un adevăr pe care PP-DD Alba, prin vocea preşedintelui său, l-a tot spus, judeţul Alba nu are parlamentari, are doar politicieni care servesc diverse găşti de partid.
Cei cu care m-am întâlnit, fie la Sebeş, fie la Ocna Mureş, fie la Aiud sau în mediul rural, mi-au spus răspicat faptul că România nu mai poate continua aşa, că judeţul Alba are nevoie de deputaţi şi senatori cărora să le pese de problemele comunităţii lor. Vă spun cu tristeţe că am văzut mult prea multă sărăcie şi mult prea multă lipsă de speranţă. Oamenii trăiesc de la o zi la alta cu convingerea că numai bunul Dumnezeu îi mai poate ajuta. Înţelegeţi crima evidentă pe care au săvârşit-o senatorii şi deputaţii de profesie? Le-au luat oamenilor chiar şi speranţa că mâine va fi mai bine decât azi. Le-au cerut votul dându-le în schimb mandat după mandat minciună şi ipocrizie. Acum zâmbesc din nou din afişele lor scumpe. Cât oare să mai suportăm sfidarea asta?
Aş vrea să vă mai spun ceva, facem cu toţii parte dintr-o comunitate cu potenţial uman extraordinar şi am conştientizat asta mai bine în aceste patru săptămâni de campanie vorbind cu oameni de diverse vârste şi cu diverse preocupări. Oamenii au idei extraordinare cu privire la dezvoltarea comunităţii în care trăiesc, dar ştiţi care e problema? Politicienii nu ascultă niciodată vocea poporului. Se consideră a fi o castă care le ştie pe toate. Tocmai asta vreau să redau oamenilor, dreptul de a vorbi şi de a se implica în viaţa oraşului sau a comunei lor. Vreau cetăţeni puternici, nu politicieni demagogi, mincinoşi şi corupţi. Pe aceştia i-am văzut de ce sunt în stare, ei s-au îndestulat şi noi am sărăcit. Cât oare să îi mai tolerăm?
– Domnule Dorin Iustin Pocol, care credeţi că sunt problemele principale ale Colegiului nr.2 pentru Senat în care candidaţi?
– Şomajul cred că este principala problemă a judeţului Alba, iar în colegiul în care candidez lucrurile nu stau deloc bine. Mă refer în principal la oraşe precum Aiud sau Ocna Mureş unde industria a căzut prin “grija” diverselor guverne de după 1990, lăsând în urmă grave probleme sociale. Aceste oraşe au nevoie de o mai bună administrare şi au nevoie de o bună colaborare între parlamentarul ales şi administraţia locală pentru a genera dezvoltare durabilă. Zeci de proiecte rămân anual pe masa administraţiei publice locale pentru că parlamentarilor le sunt indiferente, zeci de proiecte rămân nefinalizate pentru că vocea comunităţilor locale nu se face auzită la Bucureşti. Vocea parlamentarilor de profesie prinde putere doar atunci când trebuie rezolvată o licitaţie sau ajutată clientela de partid. În rest e o linişte care determină drame de care aceiaşi parlamentari nu au timp. Cât să mai rabde oamenii o astfel de stare de fapt?
Pe lângă şomaj cred că politica de taxe şi impozite abordată de statul român face ca zone întregi din acest perimetru de care discutăm să nu se dezvolte. Nu există viziune, nu există facilităţi pentru ca oamenii de afaceri să investească aici şi ca urmare nici rezultate nu apar. Astfel forţa de muncă pregătită părăseşte oraşele despre care discutăm făcând ca gradul de izolare să crească în mod exponenţial. În acest ritm în doar câţiva ani vom avea oraşe care se vor ruraliza din toate punctele de vedere. Câţi dintre noi nu vor ca asta să se schimbe?
În mediul rural infrastructura şi lipsa unei asistenţe medicale de calitate rămân problemele cele mai grave şi aici vreau să vă vorbesc despre complicitatea politicienilor care au lăsat cu bună ştiinţă satul românesc să moară. Au distrus agricultura, au lăsat oamenii fără dispensare medicale punându-i pe aceştia pe drumuri, crescându-le cheltuielile şi reducându-le speranţa de viaţă. Au închis spitale spunând că nu mai sunt performante de parcă viaţa oamenilor ar fi o afacere din care trebuie să scoatem profit. Cât costă oare în viziunea parlamentarilor de profesie o viaţă de om?
– Domnule Dorin Iustin Pocol, ce le transmiteţi alegătorilor din colegiul dumneavoastră?
– Să meargă duminică la vot. Să iasă din casă cu încredere în faptul că poporul poate determina o schimbare, că noi suntem mai mulţi decât ei şi că deşi par puternici destinul lor e acum în mâna noastră. E vremea ca politicienii de profesie să rămână în afara Parlamentului României. Au minţit şi au jefuit destul această ţară şi acest judeţ. Să meargă duminică la vot cu convingerea fermă că viaţa noastră arată aşa pentru că ei au făcut-o să arate aşa. Oamenii trebuie să îşi recâştige speranţa şi Parlamentul capacitatea de a face legi bune pentru cetăţenii acestui colegiu. Bunăstarea depinde de această dată de competenţa senatorilor şi deputaţilor pe care împreună îi vom alege şi mai ales de onestitatea acestora în raport cu fiecare dintre dumneavoastră. Cei de până acum au demonstrat că nici oneşti nu sunt şi nici competenţi nu pot fi. Sunt Dorin Iustin Pocol şi vă invit să semnăm împreună “lăsarea la vatră” a celor pentru care România a fost doar motivul de a se îndestula. Aşa să ne ajute Dumnezeu!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

ANAF crește numărul echipelor de control pe teren: Peste 500.000 de contribuabili şi firme vor fi verificați

Publicat

în

ANAF crește numărul echipelor de control pe teren: Peste 500.000 de contribuabili şi firme vor fi verificați

În cursul serii de miercuri, 22 iunie, Lucian Heiuş, preşedintele ANAF, a declarat, că Direcţia de control venituri din cadrul instituţiei pe care o conduce are doar 30 de echipe pe teren, care trebuie să verifice peste 500.000 de contribuabili şi firme, dar că îşi propune ca numărul acestor echipe să crească şi să ajungă în luna iulie la 70. Heiuş a precizat că 80 la sută dintre procesele în care sunt contestate deciziile emise de inspectorii fiscali sunt câştigate de ANAF, potrivit News.ro.

Lucian Heiuş a declarat, miercuri, la Digi24, că este imposibil să fie făcute verificări la peste 500.000 de contribuabili.

”Această Direcţie generală de control venituri a făcut o analiză pe nişte aplicaţii informatice şi au ieşit aceste sume (să fie verificaţi 561.000 de contribuabili şi firme – n.r.). Este imposibil să verificăm pe toţi, bineînţeles că începem de la cele mai mari sume, de la diferenţe mari, semnificative şi coborâm până ne permite resursa pe care o avem. Astăzi, lucrează la această Direcţie efectiv pe teren, cred că vreo 30 de echipe, foarte puţine. Vreau să ajungem în luna iulie să avem 70 de echipe, în lunile următoare să creştem, iar în anii următori, acest departament de verificare a veniturilor să capete o importanţă semnificativă”, a declarat Heiuş.

Elit - Gustul Desăvârșit

Şeful ANAF a dezvăluit şi cum explică unii faptul că le-au apărut în conturi anumite sume de bani, fără a putea fi justificate.

”După ce au fost respinse contestaţiile la decizia pe care noi am emis-o, s-au dus în instanţă şi am cerut şi eu colegilor mei să văd care sunt motivele, justificările spuse în general de persoane. Sunt unele chiar hazlii: am cumpărat o casă la ţară şi când am vrut să o repar am găsit o găleată cu aur în fundaţie; am făcut evaziune fiscal, dar în urmă cu 15 ani pentru că 10 ani e perioadă de prescripţie; am făcut în anii 90 bişniţă în Turcia, am adus blugi cu portbagajul, am ţinut banii şi după aceea am cumpărat 10 apartamente. Nu a ţinut nicio astfel de justificare în faţa judecătorilor pentru că judecătorul este cel care decide”, a declarat Heiuş.

ANAF câştigă 80 la sută din aceste procese, a explicat Heiuş.

”Gradul pe care noi câştigăm astfel de procese este 80 la sută”, a mai precizat Lucian Heiuş.

Sursa: stiripesurse.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Rezultate Bacalaureat 2022: LUNI se afișează primele rezultate. DESCARCĂ modelul de cerere pentru contestație

Publicat

în

Rezultate Bacalaureat 2022: LUNI se afișează primele rezultate. DESCARCĂ modelul de cerere pentru contestație

Bacalaureatul 2022, sesiunea de vară, a luat sfârșit, iar absolvenții de liceu așteaptă notele inițiale. Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2022 vor fi afișate luni, 27 iunie, până la ora 12, potrivit Ministerului Educației. Rezultatele vor fi disponibile pe platforma bacalaureat.edu.ro și la avizierul școlii.

Amintim că numele elevilor vor fi anonimizate. În această situație, codurile individuale înlocuiesc numele și prenumele candidaților și au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.

MODEL CERERE CONTESTAȚIE BACALAUREAT 2022

Elit - Gustul Desăvârșit

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, 27 iunie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

„Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială prin creștere sau descreștere, după caz.”, prevede art. 13 alin (1) din Ordinul 5.151/2021.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Sorin Grindeanu, interimar la Ministerul Agriculturii. Propunerea făcută de premierul Ciucă

Publicat

în

Sorin Grindeanu, interimar la Ministerul Agriculturii. Propunerea făcută de premierul Ciucă

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis astăzi președintelui României, Klaus Iohannis, propunerea de nominalizare a vicepremierului Sorin-Mihai Grindeanu ca ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin același document s-a luat act de demisia ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

Postul de ministru al Agriculturii a rămas vacant ca urmare a demisiei lui Adrian Chesnoiu, aflat în vizorul DNA pentru că ar fi intervenit într-un concurs de angajare.

Elit - Gustul Desăvârșit

Conform DNA, „în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene”.

Adrian Chesnoiu a anunţat joi că demisionează din funcţia de ministru al Agriculturii şi se autosuspendă din PSD. „Nu am săvârşit nicio faptă de natură penală sau de corupţie şi mi-am desfăşurat mereu cu integritate şi cu dedicare activitatea mea executivă”, a mai spus el.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat că apreciază gestul de demnitate politică făcut de Adrian Chesnoiu, iar performanţele profesionale ale acestuia, ca ministru al Agriculturii, sunt dincolo de orice îndoială.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare