Donald Trump amenință că retrage SUA din NATO dacă statele membre nu își plătesc „taxele” : „Au profitat de noi”
Donald Trump amenință că retrage SUA din NATO dacă statele membre nu își plătesc „taxele”: „Au profitat de noi”
Donald Trump, președintele american a declarat într-un interviu acordat druminică pentru NBC că se va gândi categoric ca SUA să părăsească NATO dacă statele membre ale alianței nord-atlantice nu își vor respecta angajamentul privind cheltuielile militare.
Citește și: Donald Trump, record istoric: A obținut cele mai multe voturi într-un scrutin prezidenţial de către un candidat republican
NBC: – Vă angajați ca SUA să rămână membru NATO în timpul mandatului dvs?
Donald Trump: – Trebuie să-și plătească facturile (alocările bugetare ale statelor membre NATO în domeniul apărării). Dacă le plătesc, categoric.
– Și dacă nu le plătesc?
– NATO a profitat de noi. Uitați, sunt două lucruri. În primul rând, țările europene au profitat de noi în comerț, țările europene nu au cumpărat de la noi mașini, nu au luat produsele alimentare, nu iau nimic, e o rușine. Și pe deasupra, noi îi apărăm. Am adus sute de miliarde de dolari în NATO doar prin atitudinea intransigentă, le-am spus țărilor ‘Nu o să vă apăr dacă nu plătiți’ și au început să plătească. Dacă își plătesc facturile (alocările din PIB pentru apărare, n.red.) și dacă eu cred că ne tratează corect, atunci răspunsul este că aș rămâne categoric în NATO.
– Și dacă nu, ați lua în calcul posibilitatea ieșirii din NATO?
– Categoric, da. Categoric.
Ce este „taxa” cerută de Trump
Statele membre NATO s-au angajat în 2014, la un summit în Țara Galilor, să atingă în decurs de zece ani obiectivul de a aloca 2% din PIB-ul intern pentru apărare. Conform unei prognoze realizată de Financial Times, 8 membri nu vor îndeplini anul acesta ținta de cheltuieli: Spania, Luxemburg, Slovenia, Belgia, Canada, Italia, Portugalia, Croația.
Conform unei analize NATO prezentate de TVR, pe 21 martie,, România a alocat 2,5% din PIB pe Apărare în 2023, dar a reuşit să cheltuiască doar 1,6%.
În mandatul precedent de președinte al Americii, Donald Trump califica în 2018 drept „delincvente” ţările NATO care alocă mai puţin de 2% din PIB pentru apărare.
„Din punctul meu de vedere, (aceste ţări) sunt delincvente, deoarece Statele Unite s-au văzut nevoite să plătească pentru ele”, a comentat Trump în timpul unui dejun de lucru cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. „’Multe ţări nu plătesc atât cât ar trebui şi, sincer, multe ţări ne datorează o sumă uriaşă de bani din anii precedenţi’”, a susţinut Trump.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Sănătății a decis: Evaluarea managerilor de spitale se va face pe alte criterii decât cele actuale
Ministrul Sănătății a decis: Evaluarea managerilor de spitale se va face pe alte criterii decât cele actuale Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat o reformă amplă în modul de evaluare a managerilor de spitale, vizând actualizarea criteriilor de performanță care stau la baza acestei evaluări. Schimbările vor fi implementate printr-un act normativ ce urmează să […]
În România sărăcia afectează 1 din 5 persoane. Copiii și tinerii rămân categoriile cele mai vulnerabile
În România sărăcia afectează 1 din 5 persoane. Copiii și tinerii rămân categoriile cele mai vulnerabile Aproape 1 din 5 români trăieşte în sărăcie, iar copiii şi tinerii sunt cei mai vulnerabili. În 2024, rata sărăciei a fost de 19%. Cei mai afectaţi rămân copiii şi tinerii: peste un sfert dintre cei sub 17 ani […]
PENSII 2025 | CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei: „Peste 1,7 milioane de pensionari vor fi afectați”
PENSII 2025 | CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei: „Peste 1,7 milioane de pensionari vor fi afectați” Peste 1,7 milioane de pensionari din România vor fi afectați de decizia Guvernului de a impune plata CASS pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei, a precizat Ministrul Muncii, Florin Manole, joi, 3 iulie 2025. […]