Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Doliu în lumea filmului: A murit regizorul Mircea Moldovan, născut în Blaj, creatorul filmelor „Pintea” și „Mărgelatu”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Marele regizor român, născut la Blaj, județul Alba, Mircea Moldovan a murit la aproape 84 de ani. După o lungă perioadă petrecută în lumea filmului, unde s-a bucurat de un succes remarcabil în timpul anilor ’90, creatorul lui „Pintea” și „Mărgelatu” a pierdut lupta cu viața.

Fiul marelui regizor a anunțat că tatăl său s-a stins din viață în urmă cu o lună, pe 8 aprilie. A ales să facă anunțul tocmai acum pentru că familia a fost devastată de această pierdere și nu a avut puterea să dea declarații. Bărbatul a ales să scrie un mesaj amplu, în care a prezentat aspecte plăcute din viața lui Moldovan, precum și felul în care acesta a murit.

Astfel, a mărturisit că regizorul a murit în timp ce privea la televizor, în compania câinilor săi pe care i-a iubit enorm. Moldovan a fost incinerat, aceasta fiind marea sa dorință, „nefiind mare iubitori de „popi”, după cum le spunea”.

Vreau să anunț cu mare durere că tata, regizorul Mircea Moldovan, a trecut în neființă pe 8 aprilie. Familia a fost prea devastată pentru a primi telefoane și am dorit o perioadă de liniște. A murit în fața televizorului, în fotoliu, privind știrile, înconjurat de câinii pe care îi iubea atât de mult. A lăsat în urmă o soție și un fiu îndurerați, precum și o fată a lui Forian Potra de care s-a ocupat. În ultima vreme se retrăsese la țară, în zona Campina, pentru a scăpa de dizarmonia centrală.

Pe 3 noiembrie făcea 84 de ani. A fost incinerat, așa cum și-a dorit, nefiind mare iubitori de ‘popi’, după cum le spunea. S-a născut într-o familie din ‘aristocrația’ greco-catolică a Blajului, printre rudele de demult numărându-se Inocențiu Micu Klein, Ioan Micu Moldovan zis Moldovănuț și alții, familiile Rațiu, Maniu, și câți și mai câți. A fost botezat de Iuliu Maniu, un bun prieten de familie. Tatăl său, avocat la protoieria Blajului și personalitate importantă în PNȚ, a petrecut 13 ani la Canal, în Bărăgan, precum și în mai toate închisorile comuniste.

Fiind element indezirabil, dormea pe bancă în parc pe când dădea la actorie, după aceea intrând și la regie. A trebuit să se lupte singur o viață întreagă, fără sprijin și privit cu suspiciune de autoritățile vremii. Nu a fost membru al vreunui politic, dar a păstrat un loc în suflet pentru PNȚ-ul lui Maniu, așa cum era odată, și o ură primară față de cei ce i-au distrus familia, religia, casa, țara, cei care se intitulau ‘reprezentanți ai poporului’ și au reușit după evenimentele din 1989 să își creeze partid politic, partide mai bine spus, și să încerce să facă un popor întreg să uite cum i-a fost distrusă intelectualitatea, cum au fost mii și mii de familii destrămate, cum acel Blaj care a fost un centru al libertății încă de la începuturi, a devenit golit de oameni, golit de suflet și de substanță.

A reușit prin film să găsească o fărâmă de libertate, prin seria Bobocii, prin neuitatul Pintea, prin ‘Totul se plătește’ din seria Mărgelatu. Familia își dorește în aceste momente liniște, așa că e posibil ca răspunsurile să întârzie la poștări. Vă mulțumesc de înțelegere, Mircea Liviu Moldovan”, este mesajul postat de fiul regizorului.

Cine a fost Mircea Moldovan

Regizorul Mircea Moldovan s-a născut la 3 noiembrie 1936. A absolvit Liceul teoretic „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Licenţiat al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti – secţia actorie (1959) şi regie-film (1968).

După un început promiţător ca actor, a renunţat în favoarea regiei. După absolvirea institutului a început colaborarea cu Studiorile din Buftea, semnând regia mai multor filme: „Viforniţa” (1973, premiul pentru regie al Uniunii Cineaştilor), „Toamna bobocilor” (1975), „Pintea” (1976), „La răscrucea marilor furtuni” (1980), „Convoiul” (1981), „Bocet vesel” (1983), „Mireasma ploilor târzii” (1984), „Totul se plăteşte” (1986), „Expediţia” (1988).

sursa: romaniatv.net huff.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război Elevi și reprezentanți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și ai Centrului Militar Județean Alba i-au vizitat astăzi pe veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din județul Alba. Vizitele s-au înscris […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea