Actualitate
Discriminarea unei persoane pe motiv de vaccinare ar putea fi amendată cu sume de până la 100.000 de lei: Proiect de lege
Discriminarea unei persoane pe motiv de vaccinare ar putea fi amendată cu sume de până la 100.000 de lei: Proiect de lege
Potrivit unui proiect de lege pus miercuri în dezbaterea senatorilor, tratamentul diferit aplicat unei persoane pe motiv de vaccinare, fie că vorbim de administrarea sau nu a oricărui tip de vaccin, deci și a celui împotriva COVID-19, va putea fi considerat discriminare și va putea fi sancționat cu amenzi uriașe.
“Este interzisă orice formă de manifestare sau măsură de excludere, segregare, restricție, limitare, deosebire, preferință sau tratament diferențiat, exercitate asupra unei persoane sau a unor categorii de persoane, având drept condiție de bază administrarea sau nu a oricărui vaccin, care (…) reprezintă discriminare pe motiv de vaccinare”, scrie, mai exact, în proiectul de lege de la Senat.
Cei abilitați să constate actele de discriminare pe motiv de vaccinare ori nevaccinare vor fi polițiștii. În cazul în care aceștia constată astfel de contravenții vor putea aplica amenzi încadrate în două grupe:
– în cazul în care discriminarea vizează o persoană – amendă cuprinsă între 3.000 și 30.000 de lei;
– în cazul în care discriminarea vizează o categorie sau grup de persoane – amendă cuprinsă între 5.000 și 100.000 de lei.
În plus, discriminarea pe motiv de vaccinare va putea intra și în categoria infracțiunilor. Mai exact, va putea fi considerată infracțiune și pedepsită cu închisoare de la șase luni la doi ani emiterea unui act normativ care încalcă interdicția de discriminare pe motiv de vaccinare.
Prevederile de mai sus se vor aplica, potrivit proiectului, tuturor persoanelor sau grupurilor de persoane, fără nicio deosebire, în toate domeniile vieții publice. De asemenea, prevederile din proiect se vor aplica și în toate situațiile în care scopul sau efectul unor astfel de acțiuni este, direct sau indirect, restrângerea, înlăturarea, limitarea de orice fel, nesocotirea sau încălcarea drepturilor omului și a libertăților ori a drepturilor recunoscute prin lege.
Acest proiect a apărut fiindcă, potrivit inițiatorilor, „în acord cu dinamica legislativă în contextul pandemiei de coronavirus, este necesară o propunere legislativă distinctă de actualul cadru legislativ care are o aplicabilitate generală și excede situațiile excepționale provocate de pandemia SARS-CoV-2”.
Sursa: avocatnet.ro

Actualitate
România, a doua cea mai afectată țară de incendiile de vegetație, din UE: Flăcările au afectat aproape 150.000 de hectare
România, a doua cea mai afectată țară de incendiile de vegetație, din UE: Flăcările au afectat aproape 150.000 de hectare
România este a doua cea mai afectată țară din UE de incendiile de pădure, ca procent al suprafeței de păduri, raportat la suprafața totală a țării, arată datele oficiale ale Comisiei Europene, publicate pe EFISS (Sistemul european de informații peivind incendiile forestiere). Doar Portugalia stă mai rău decât România în întreaga Europă.
Conform graficului EFISS, după noi se află Spania, Croația, Cipru, Slovenia, Grecia, Italia, Bulgaria și Ungaria.
Astfel, din datele oficiale ale Comisiei Europene reiese că incendiile au afectat anul acesta 87.172 hectare de pădure în Portugalia, din suprafața totală de 9.187.803 de hectare a acestei țări.
În România, flăcările au afectat 149.172 hectare, dintr-un total de 23.833.860 de hectare cât are țara noastră. Înseamnă că focul a nimicit doar anul acesta 0,63% din suprafața totală a României, în condițiile în care incendiile de acest fel au afectat în medie 0,06% din teritoriu, ca medie a ultimilor 15 ani.
Practic, 20% din întreaga suprafață de păduri arse din Europa se află în România.
Europa, afectată de cea mai rea secetă din ultimii 500 de ani
Spre comparație, în Spania au ars 283.747 hectare de păduri, care reprezintă însă doar 0,56% din suprafața totală de 50.604.375 de hectare a statului iberic.
Iar vara este departe de a se fi încheiat și nu sunt previziuni de îmbunătățire a situației. Johannes Bahrke, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat, de altfel, că Europa se confruntă cu cea mai rea secetă din ultimii 500 de ani.
”Potrivit datelor deținute în acest moment, seceta din 2022 este mai gravă decât cea din 2018, când a fost cea mai rea secetă de după 1540, deci din ultimii aproape 500 de ani”, a spus oficialul CE.
Sursa: stirileprotv.ro
Actualitate
Avertizmentul Gazprom: Preţurile la gaze ar putea creşte în această iarnă cu 60%
Avertizmentul Gazprom: Preţurile la gaze ar putea creşte în această iarnă cu 60%
Preţurile europene la gaze ar putea creşte iarna aceasta cu 60%, a anunţat marţi Gazprom, la peste 4.000 dolari per 1.000 metri cubi, deoarece exporturile şi producţia companiei ruse de stat continuă să scadă, în urma sancţiunilor occidentale, transmite Reuters.
Fluxurile de gaze din Rusia, principalul furnizor al Europei, s-au situat la un nivel redus anul acesta, după ce o rută a fost închisă când Moscova a trimis trupe în Ucraina, în februarie, şi după ce sancţiunile au dus la o dispută privind echipamentul folosit pentru gazoductul Nord Stream 1. Ca rezultat, preţul gazelor a crescut.
„Preţurile gazelor pe piaţa spot din Europa au atins 2.500 dolari (per 1.000 metri cubi). Conform unor estimări conservatoare, dacă tendinţa persistă, preţurile vor depăşi 4.000 dolari per 1.000 metri cubi iarna aceasta”, susţine Gazprom.
În primăvară, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile au atins nivelul record de aproape 335 de euro pentru un Megawatt oră (MWh), iar marţi se situau la aproximativ 226 euro pentru un Megawatt oră, dar mult peste nivelul la care erau în urmă cu un an, de aproximativ 46 euro per MWh.
Kievul a închis una din rutele Gazprom pentru exporturile spre Europa, în timp ce Gazprom a redus livrările la doar 20% din capacitatea gazoductului Nord Stream 1 spre Germania, din cauza disputei privind echipamentul.
Per total, exporturile de gaze ale Gazprom au scăzut cu 36,2%, la 78,5 miliarde metri cubi, în perioada ianuarie – 15 august, în timp ce producţia a înregistrat un declin de 13,2%, la 274,8 miliarde metri cubi, faţă de anul precedent, se arată în comunicatul companiei ruse.
Sursa: dcbusiness.ro
Actualitate
Măsuri dure pentru companiile de utilități din Germania. TVA-ul pentru gaze va scădea de la 19% la 7%
Măsuri dure pentru companiile de utilități din Germania. TVA-ul pentru gaze va scădea de la 19% la 7%
Până în luna martie, Germania va reduce TVA-ul aplicat la gaze naturale, de la 19% la 7%, pentru a putea determina companiile să scadă prețurile aplicate consumatorilor.
”Ne aşteptăm ca întreprinderile să aplice 100% clienţilor această scădere”, a declarat cancelarul german Olaf Scholtz, care a mai subliniat că „Având această măsură, reducem per ansamblu povara asupra clienţilor mai mult decât povara creată de noua taxă pe gaze. Reducerea TVA se va aplica atât timp cât va fi colectată taxa pe gaze”.
Tot în cursul acestei săptămâni, Guvernul german a anunţat impunerea unei noi taxe pe gaze, menite să ajute companiile de utilităţi să acopere costul înlocuirii livrărilor ruseşti. Noua taxă va fi impusă de la 1 octombrie şi va rămâne în vigoare până la finalul lunii martie 2024.
Nivelul taxei a fost stabilit la 2,419 eurocenţi/kWh şi va duce la creşterea facturilor de energie atât pentru companii cât şi pentru gospodării. Veniturile obţinute de pe urma noii taxe pe gaze vor fi folosite pentru a compensa costurile suplimentare suportate de importatorii de gaze, 12 dintre aceşti solicitând deja compensaţii de aproximativ 34 miliarde de euro, conform Ministerului Economiei.
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
19-21 august 2022| PROGRAMUL Alba Iulia Music & Film Festival: Filme, concerte live și invitați de marcă, în Cetatea Alba Carolina
-
Actualitateacum 17 ore
Progresul școlar al elevilor este afectat de numărul prea mare de elevi în clasă. STUDIU al cercetătorilor britanici
-
Sportacum 4 ore
Sâmbătă, pe “Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CS Ocna Mureș | În deschiderea sezonului, derby “de Alba” în Cupa României
-
Actualitateacum 5 ore
Ce se va întâmpla cu salariile românilor şi cu contractele de muncă: Explicațiile ministrului Muncii
-
Ştirea zileiacum 4 ore
Avertizare METEO: COD GALBEN de CANICULĂ și FURTUNI în Alba și alte județe, până luni dimineața
-
Curier Județeanacum 4 ore
Marți, 23 august: Un nou raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, inaugurat la Cricău
-
Curier Județeanacum 7 ore
ASTĂZI| Prima zi de Alba Iulia Music & Film Festival 2022: Deschiderea oficială, concert Corina Chiriac. PROGRAMUL zilei de vineri
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
VIDEO| Înmormântare cu onoruri militare pentru veteranul Gheorghe Hațegan. Un ultim omagiu pentru eroul care a a participat la dezarmarea trupelor germane și maghiare din jurul Albei Iulia