Ziarul Unirea

Din neant… în semifinale, graţie lui Popov *CSU Alba Iulia a scris istorie pentru sportul judeţean

 

ELIT

În urmă cu o lună, CSU Alba Iulia era umilită într-un sfert de coşmar la Sf. Gheorghe şi totul părea pierdut pentru echipa din Cetatea Marii Uniri, care însă s-a calificat în semifinalele campionatului şi va juca primul meci miercuri, 17 aprilie, în deplasare cu CSM Târgovişte. Supărarea conducerii şi instaurarea răcelii în relaţia cu baschetbalistele a avut însă o parte bună, iar jucătoarele lui Popov s-au ambiţionat şi au realizat performante greu de crezut la un moment dat: finală în Cupa României şi calificare lejeră în semifinalele campionatului, după ce au bătut de trei ori în aprilie, rivala Sepsi. „Sunt mândră de colegele mele şi sper să continuăm tot aşa. Cred că împotriva celor de la CSM Târgovişte va fi foarte greu, dar va fi o confruntare frumoasă”, a precizat Amanda Thompson. „Este o mare performanţă că suntem în primele 4 echipe din campionat, pentru că aş spune că primele şase formaţii sunt foarte puternice. Sunt mândră că fac parte din această echipă în acest moment deosebit”, a spus şi Tereza Brantova.

*Cheltuieli suplimentare de 50.000 de euro

Îndeplinirea obiectivului fixat înaintea sezonului aduce după sine prelungirea contractelor actualelor jucătoare, până în jurul datei de 5 mai, plus bonificaţii pentru performanţă, cheltuieli suplimentare de aproximativ 50.000 de euro pentru bugetul clubului. În plus, CSU Alba Iulia va mai susţine sigur două întâlniri acasă, în 21 aprilie cu campioana en-titre CSM Târgovişte (în semifinale) şi în 3 mai (în finala mică, adversar fiind eliminata din semifinala ICIM Arad – CSM Satu Mare). Şi fără tăgadă că meritul incontestabil în ascensiunea formaţiei albaiuliene îl are tehnicianul sârb Miroslav Popov, instalat în ianuarie, când Bilek era depăşit de situaţie. „Nu am avut foarte mari probleme în aceste două confruntări cu Sepsi şi este bine că am avut în permanenţă un avantaj pe tabelă. Cu Târgovişte cred că va fi o partidă interesantă şi credem în şansele noastre”, a precizat Popov, care deja îşi creionează strategia de viitor, vizând transferuri de la Sepsi Sf. Gheorghe. „Pe Popov îl ştiam de un deceniu, n-am avut niciun dubiu că nu va reuşi să facă fetele să joace. După ce am arătat precum o echipă adevărată, cu 5 jucătoare ce au marcat miercuri peste 10 puncte, cu Târgovişte încercăm să jucăm cât putem mai bine, cu toate că nimeni din ţară nu este favorit în acest moment într-un duel cu formaţia dâmboviţeană”, a declarat Petru Eleş, directorul sportiv al CSU Alba Iulia.

Dan HENEGAR

Te-ar putea interesa și:

Crește numărul românilor care se vaccinează anti-COVID: Vaccinul Pfizer BioNTech administrat unui număr de peste 76.000 de persoane până în prezent

Aproximativ 18.000 de cadre medicale din România au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Avertismentul profesorului Alexandru Rafila: Numărul celor imunizați cu prima doză a vaccinului anti-Covid este inferior celor vaccinați cu rapelul

Un semnal de alarmă a fost tras de către profesorul Alexandru Rafila care spune că numărul persoanelor vaccinare cu prins… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

INFOTRAFIC: Restricții de circulație, vineri, pe Valea Oltului, pentru decolmatarea șanțurilor de aluviuni . Recomandări pentru șoferi

Traficul se va desfășura dirijat, vineri, 8 ianuarie, pe Valea Oltului, DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, între kilometrii 227 și… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

VIOLENȚELE din SUA: Primul polițist DECEDAT la protestele de la Washington. Bilanțul ajunge la 5 MORȚI

Brian D. Sicknick a fost rănit miercuri, într-o confruntare cu protestatarii, şi a revenit la biroul diviziei, unde i s-a… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Restricții mai DURE de intrat în Marea Britanie. Prezentarea testului COVID negativ și carantinarea, necesare

Începând cu săptămâna viitoare, este nevoie de prezentarea unui test COVID negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat vor avea loc și în acest an! Ministerul Educației: „Din simulări va rezulta nivelul cunoștințelor elevilor”

Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației, iar președintele Consiliului Național al Elevilor a declarat că propunerea acceptată de Minister… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Unii patroni anunță că nu îi vor primi la muncă pe cei nevaccinați. 5 milioane de angajați își așteaptă rândul la vaccinare

Angajatorii sunt cei care îi înscriu pe liste pe angajați, 5 milioane dintre aceștia își așteaptă rândul la vaccinare. Romania… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

3 Comentarii

gio 15 aprilie 2013 at 12:12

de ce in 3 mai in finala mica? :)) ne dam deja batuti? stim toti ca nu avem sanse cu targoviste, dar totusi…poate jucam finala mare cu Arad sau Satu-Mare 🙂

Andrei Popescu 15 aprilie 2013 at 14:36

Nu gio, cred ca autorul articolului a reluat tonul tau ironic in privinta schimbarii de antrenor, nemultumire care timp de 2 luni a incercat sa acapareze articolele despre baschet.

bogdan fantana 15 aprilie 2013 at 19:24

:)))))))))))))))

Comentariile sunt oprite