Rămâi conectat

Curier Județean

Dezbateri la Cugir pe tema ”Îmbunătățirii relaționării între membrii Clusterului Trasilvania PrelMet”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sala de festivități ”ROYAL” din Cugir a găzduit vineri, cea de-a IV-a reuniune ( Workshop), consacrată dezbaterilor din cadrul Clusterului Emergent PrelMet Transilvania, cu tema: ,,Îmbunătățirea relaționării între membrii Clusterului,,. Gazda evenimentului a fost de această dată Parcul Industrial Cugir al cărui director general dr.ing. Emil Nicolae Muntean a adresat cuvântul de salut participanților, iar în debutul manifestării a prezentat lucrarea cu tema: ,,Conceptul de Clusterului Emergent19networking,, în cadrul căruia a făcut o prezentare succintă cu privire la rolul și importanța pe care Parcul Industrial Cugir îl joacă în relația cu partenerii cu care interacționează, unii dintre aceștia fiind membri ai Clusterului. Evenimentul s-a desfășurat pe două secțiuni: Prima secțiune a fost moderată de prof. dr. Ioan Ardelean de la Universitatea tehnică Cluj-Napoca.

Temele prezentate au vizat: Oportunități de networking la Universitatea Tehnică Cluj –Napoca, lucrare susținută chiar de moderator, Valorificarea tradiției industriale în orașul Cugir (dr. ing. Constantin Avădanei), Domenii prioritare de colaborare la Universitatea 1 Decembrie Alba Iulia (prof. univ. Adrian Tulbure), Inițiative de colaborare (ing Laurențiu Grobnic-SC COMPA SA Sibiu), Oportunități de afaceri prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru. (Emil Toma –Ala Iulia). Cea de-a doua secțiune la avut ca moderator pe conf. dr.ing. Gheorghe Avram de la Universitatea 1 decembrie 1918 Alba Iulia și a constat într-o ,,Masa rotundă,, un cadru larg de dezbatere în cadrul căruia au intervenit cu o serie de propuneri pe teme majore de colaborare, mai mulți participanți reprezentând atât echipa Cluster PrelMet, dar și reprezentanți ai unor agenți economici și companii din Cugir sau din alte localități. La reuniune au luat parte: viceprimarul Cugirului, prof. Horia Rotche, Livia Beju-vicepreședinte Cluster-Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Simona Ștefan –secretar Cluster, Dragoș și Adriana Bulbucan- SC Bulbucan Cugir, Ileana Ioan, Marc Gheorghe, Ciortea Mihaela Elisabeta (Univ. 1 Decembrie Alba Iulia), Călin Morar-Nova Grup Cugir, Voicu Aurel-Asociația PRO Cugir, Gheorghe Șuteu-Sculăria Cugir ș.a. Președintele Clusterului PrelMet Transilvania, dr Ioan Bele i-a informat pe participanți că următoarea reuniunese va desfășura în luna aprilie la Universitatea Lucian Blaga Sibiu și va avea ca temă: ,,Sistemul calității în companii,,.

Constantin PREDESCU

[nggallery id=205]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Noua secţie de Psihiatrie a spitalului din Alba Iulia, aproape finalizată. În septembrie ar trebui să fie gata şi renovarea secţiei de Neonatologie Lucrările la noua secţie de Psihiatrie acuţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia se apropie de final, urmând ca recepţia să fie făcută, cel mai probabil, în luna septembrie, a anunţat […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DJ 107, provocat de un tânăr din Alba, care a intrat pe contrasens: Un motociclist a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în jurul orei 17.00, pe DJ 107. O persoană a fost rănită după impactul dintre o motocicletă și o mașină. Citește și: ACCIDENT rutier pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO

Ziarul Unirea

Publicat

în

Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia, gazdă a unor lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO Batalionul 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia a fost gazda unei întâlniri internaționale din cadrul conferinței „Regional Military Engineerinf Conference”, reunind lideri cheie din domeniul sprijinului de Geniu din structuri naționale și NATO, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea