Actualitate

Deținuții, obligați să lucreze și să-și finalizeze studiile în închisoare – PROIECT

Ioana Oprean

Publicat

în

Deținuții, obligați să lucreze și să-și finalizeze studiile în închisoare – PROIECT

În contextul în care țara noastră se confruntă cu un deficit al forței de muncă, deținuții ar putea fi obligați să lucreze. Mai mult, în perioada în care se află încarcerați, deținuții ar putea fi obligați să-și finalizeze studiile și să urmeze anumite programe de corectare a unor comportamente precum consumul de alcool sau de droguri, în vederea facilitării procesului de reintegrare socială.

Petrecerea Divorțaților

Propunerea legislativă înregistrată la Senat pentru dezbatere vizează completarea și modificarea Legii nr. 254/2013, în vederea introducerii unor noi obligații pentru deținuți. Este vorba despre obligația de a munci, de a învăța și de a urma anumite programe dacă au fost identificate probleme cu consumul de alcool, de droguri sau dacă au săvârșit infracțiuni sexuale.

Potrivit propunerii legislative, deținuții vor avea nu doar dreptul la muncă și educație, ci și obligația de a le duce la îndeplinire. Condițiile în care aceste obligații vor fi duse la bun sfârșit vor fi stabilite de administrația fiecărui penitenciar în parte.

Așadar, pe lista obligațiilor pe care deja le au deținuții prevăzute în Legea nr. 254/2013, se adaugă următoarele:

  • obligația de a munci în acord cu calificarea, deprinderile, aptitudinile, vârsta, starea de sănătate, indiferent de regimul de prestare a muncii;
  • obligația de a participa și de a îndeplini obiectivele programelor și activităților specifice în situația în care au fost identificate probleme legate de cosumul de alcool sau droguri ori dacă persoanele sunt condamnate în urma săvârșirii de infracțiuni sexuale și/sau cu violența;
  • obligația de a participa și îndeplini obiectivele cursurilor de școlarizare.

Potrivit expunerii de motive, în închisorile din România se află peste 20.000 de deținuți, dintre care majoritatea au putere de muncă. În condițiile în care forța de muncă a scăzut considerabil, oamenii încarcerați ar putea reprezenta o resursă importantă pentru piața muncii.

De asemenea, “prin muncă, deținutul poate compensa, într-o anumită măsură, greșelile pe care le-a săvârșit față de societate și care l-au adus în spatele gratiilor”, scrie în expunerea de motive.

Mai mult, reintegrarea socială a deținuților ar fi mult mai facilă dacă aceștia ar fi obligați să muncească, să participe la cursuri de pregatire școlară sau să urmeze demersuri pentru nevoile identificate de specialiști.

Atenție! Propunerea legislativă nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare aceasta trebuie adoptată de Parlament, promulgată de președintele statului și publicată în Monitorul Oficial.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României

Ioana Oprean

Publicat

în

Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României Ploaia de meteori Orionide revine pe cerul României în octombrie 2026, oferind ocazia de a observa pe cer fragmente provenite de la una dintre cele mai cunoscute comete din istorie, cometa Halley. Fenomenul astronomic este activ între 2 octombrie […]

Citește mai mult

Actualitate

Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată

Ioana Oprean

Publicat

în

Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată Ministerul Economiei propune reorganizarea ROMARM într-un holding industrial integrat, cu fabricile grupate pe domenii de activitate și o conducere menită să reducă influența politică. Reforma ar putea avea implicații importante pentru unitățile de producție din Cugir, […]

Citește mai mult

Actualitate

Care este prognoza meteo pentru iarna 2026-2027 în România: Regiunile care vor avea mai multă zăpadă. Când ar putea apărea cele mai importante episoade de ninsoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Care este prognoza meteo pentru iarna 2026-2027 în România: Regiunile care vor avea mai multă zăpadă. Când ar putea apărea cele mai importante episoade de ninsoare Cele mai recente date meteorologice sezoniere indică o iarnă 2026-2027 cu ninsori peste medie în sudul și centrul Statelor Unite și cantități mai mici de zăpadă în nordul țării, […]

Citește mai mult