Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Mircea Trifu: Despre „generaţia de revoluţionari”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

    În anii războaielor mondiale sute de mii de români şi-ai pierdut copiii, familiile, dintr-o singură chemare – un sentiment patriotic atât de puternic aflat la rădăcina fiinţei naţionale care a făcut să dăinuim aici peste veacuri. Unii s-au dus voluntari în anii ’40 şi au trecut Prutul… Tot pentru patrie. A urmat apoi prigoana roşie şi alte sute de mii de români au înfundat puşcăriile trecând prin ani grei de tortură şi plătind încă o dată pentru această moştenire mistică, că-şi iubesc patria.
În ’89, din acelaşi sentiment, acelaşi spirit românesc a ieşit în stradă cu pieptul gol în faţa mitralierelor ascunse după ferestrele prefecturilor din toată ţara. Unii au plătit cu viaţa… Când în dimineaţa zilei de 22 Decembrie am aflat că Ceauşescu a  fugit, am considerat misiunea încheiată. Ne-am dus acasă împăcaţi că am participat la o clipă de demnitate, cu inimile încărcate de un sentiment greu de descris. Câţiva, au rămas acolo şi s-au înghesuit pe scările Prefecturii să ajungă în birourile fostei nomenclaturi cât mai repede. De a doua zi au început să împartă pe diferite criterii apartamente şi case naţionalizate. Apoi, au început să pretindă bani de la statul român legitimându-se singuri cu titulatura de „revoluţionar”.
Nu mi-aş fi imaginat atunci că rebuturile umane produse de comunism de abia începând cu 22 decembrie 1989 vor începe să arate calităţile „omului nou” – marele produs al celor peste 40 de ani de comunism.
„Omul nou” vrea să i se plătească sentimentul patriotic, el vinde la tarabă iubirea de ţară, distruge ce-au creat alţii şi-şi însuşeşte, cumpără curentul electric de la statul român şi ni-l vinde nouă, se împroprietăreşte cu fabrici şi le vinde pe bucăţi. Ca şi o hoardă de tătari moderni au reuşit în 20 de ani să lase România fără flotă, fără petrol şi acum într-un final parcă apoteotic, plin de „cutezanţă”, aşa cum au fost educaţi vor lăsa în câţiva ani România şi fără zăcămintele minerale, aur, cupru şi tot ce ştiu ei că mai are sfânta noastră ţărişoară.
Aceasta-i „generaţia de revoluţionari” pe care ne-a lăsat-o comunismul.

Mircea TRIFU,
secretar PNŢCD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Un tânăr din Alba participă la SERP Conf 2024, cel mai mare eveniment de SEO din Europa Centrala si de Est

Unirea Ziarul

Publicat

în

Un tânăr din Alba participă la SERP Conf 2024, cel mai mare eveniment de SEO din Europa Centrala si de Est. Ce discută profesioniștii în optimizarea pentru motoarele de căutare Iulian Ghișoiu, un tânăr din Sebeș, pasionat de SEO, fondator și general manager al TargetWeb, una dintre cele mai puternice agenții de Search Engine Optimization […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea