Rămâi conectat

Ştirea zilei

Desert TARTĂ de ciocolată ALBA IULIA. Logo-ul oraşului, promovat într-un mod inedit de un tânăr bucătar albaiulian

Alexandra Mates

Publicat

în

Tarta de ciocolata Alba IuliaAm văzut logo-ul oraşului Alba Iulia imprimat pe fotografii, pe diferite pliante şi materiale de promovare a evenimentelor ce au loc în oraş, chiar şi în Cetate, pe trăsurile de epocă de aici, pe obiecte turistice,  dar niciodată, până acum, pe…. dulci produse gastronomice.

Un tânăr, dar cu experienţă, bucătar albaiulian s-a gândit să-şi promoveze oraşul cum ştie el mai bine….prin creaţiile sale culinare. Astfel,  într-un „mod simplu, dar savuros”, tânărul a inventat o tartă specială de ciocolată, la care a adăugat un „ingredient” cu gust dulce „de oraş”, mai exact simbolul albaiulienilor, steaua cu cele 7 bastioane, reprezentând Cetatea Alba Carolina, realizat din pudră de zahăr. Tartă de ciocolată Alba Iulia, aşa a şi denumit produsul, pe care vrea să-l răspândească peste tot în lume, cu reţeta culinară pusă la dispoziţia tuturor.

Cosmin TomaMândru de oraşul lui, dar şi de creaţiile sale culinare, chef Cosmin Ioan Toma, căci despre el este vorba, tânărul albaiulian cunoscut deja ca expert în arta culinară şi autor de volume gastronomice, printre care şi cea mai mare carte de bucate din România, promovează logo-ul oraşului într-un mod inedit.

Demonstrând că este un maestru în bucătărie şi că imaginaţia lui în creaţii este de neoprit, acesta a inventat Tarta de ciocolată Alba Iulia, un desert delicios, care cu siguranţă satisface pe deplin papilele gustative ale amatorilor de dulce şi în acelaşi timp surprinde prin modul de promovare al logo-ului oraşului pe care turiştii aleg să-l viziteze, dar şi pe albaiulienii mândri de oraşul lor.

„Cum fiecare vrea sa îşi promoveze oraşul, aşa am găsit eu o metoda simplă dar gustoasă. Deci, bine aţi venit în Cetatea Alba Iulia”, spune Cosmin, mândru de ce i-a ieşit.

Aşadar, pentru cei care doresc să savureze minunatul desert şi să muşte cu haznă din stema oraşului, ori să-şi întâmpine invitaţii, prieteni sau rude, cu un astfel de desert, Cosmin pune la dispoziţie şi reţeta:

„Tartă de ciocolată Alba Iulia”. Ingrediente: 500 gr. ciocolată amăruie 500 gr. ciocolată cu lapte 200 ml. smântână dulce 200 gr. unt 100 gr. nucă măcinată cimbru/ foi de dafin,esenţă de rom.

Mod de preparare: Ciocolata se taie bucăţi şi se pune la topit la bain marie împreună cu untul tăiat bucăţele, smântâna şi nuca mărunţită cu un făcăleţ, iar ultima dată esenţa de rom. Luăm o formă rotundă pe care o ungem cu unt şi o tapetăm cu cacao. Turnăm compoziţia astfel obţinută în formă şi o lăsăm la rece până a doua zi. Se taie felii şi se serveşte cu sos de fructe şi îngheţată de vanilie sau fructe de p[dure.

Puteţi să îi daţi o savoare punând în ciocolata topită o foaie de dafin şi puţin cimbru. Pentru logo-ul de pe tartă aveţi nevoie de laptop sau calculator, imprimantă şi foi în imprimantă desigur. Scoateţi la imprimantă logo-ul respectiv, îl decupaţi cu o lamă sau cu un cater, puneţi peste tartă şi pudraţi cu mult zahăr praf”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Rezultate la olimpiadele de limba germană maternă și limba maghiară maternă, clasele V-XII: Lista elevilor calificați la etapa națională

Ziarul Unirea

Publicat

în

Rezultate la olimpiadele de limba germană maternă și limba maghiară maternă, clasele V-XII: Lista elevilor calificați la etapa națională Mai mulți elevi din Aiud, Sânmiclăuş și Sebeș s-au calificat la etapele naționale ale olimpiadelor de limba germană maternă și limba maghiară maternă. Etapa județeană a OLIMPIADEI DE LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, clasele V-XII, s-a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea