Rămâi conectat

Ştirea zilei

Descoperire SURPRINZĂTOARE la Vinerea, în timpul unui festival: Două PROIECTILE găsite de o persoană, în pădurea din apropierea

Ziarul Unirea

Publicat

în

Două proiectile au fost descoperite într-o pădure din Vinerea, localitate care aparţine de oraşul Cugir, de către o persoană care participa duminică, 7 iulie 2019, la un festival de tradiţii populare în localitate.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba, o persoană care participa duminică la Festivalul Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare de la Poiana cu Goruni, în Vinerea, a găsit în pădurea din apropiere două proiectile.

Aceasta a sunat la 112, iar un echipaj de jandarmi s-a deplasat imediat la faţa locului, asigurând zona pentru a nu pătrunde alte persoane până la intervenţia pirotehniştilor.

Tot la Vinerea, în urmă cu cinci zile, au fost descoperite alte trei proiectile, două focoase şi două elemente de muniţie. Cea mai mare descoperire de acest gen s-a înregistrat în Alba în 2001, tot la Vinerea.

Atunci au fost găsite aproximativ 600 de proiectile de artilerie şi o bombă într-un loc în care a existat, până în 1946, un depozit de armament, care a fost distrus în urma unei explozii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață

Ziarul Unirea

Publicat

în

Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață Tribunalul Alba a finalizat vineri, 27 iunie 2025, procesul pe fond al crimei din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner. Cei trei inculpați trimiși […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European Centrul Multicultural Gheorghe Șincai din Alba Iulia a găzduit duminică, 6 iulie 2025, Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”, organizată de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu. În cadrul evenimentului au fost acordate zeci de premii, dar nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, a fost admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea