Rămâi conectat

Ştirea zilei

Descoperire revoluționară pentru depistarea cancerului. A fost dezvoltat un test care depistează boala, chiar și fără simptome

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Descoperire revoluționară pentru depistarea cancerului. A fost dezvoltat un test care depistează boala, chiar și fără simptome

În cadrul reuniunii Societății Europene pentru oncologie de la Paris, o echipă de oameni de știință condusă de către Centrul Sloan Kettering din New York a anunțat faptul că s-a dezvoltat un nou test pentru identificarea cancerului, chiar și la persoanele fără simptome.

Medicii salută această descoperire revoluționară, o nouă metodă de screening pentru identificarea prematură a cancerului, prin efectuarea testului Galleri, potrivit The Guardian.

Elit - Gustul Desăvârșit

Studiul Pathfinder a realizat testul de sânge la peste 6.000 de adulți cu vârsta de peste 50 de ani și a detectat zeci de noi cazuri de cancer. Multe tipuri de cancer descoperite au fost într-un stadiu incipient și aproape trei sferturi erau în forme care nu fuseseră găsite prin testele obișnuite.

Este pentru prima dată când rezultatele testului Galleri, care caută ADN-ul cancerului din sângele oamenilor, sunt returnate pacienților și medicilor, pentru a putea ghida investigațiile cancerului și tratamentul necesar.

Testul Galleri de sânge a fost descris de NHS din Anglia ca un ”schimbător al jocului” în privința depistării premature a cancerului. Medicii speră că testul va salva vieți prin detectatea cancerului suficient de devreme, pentru ca intervenția chirurgicală și tratamentul să fie mai eficiente, însă tehnologia este în curs de dezvoltare.

„Cred că ceea ce este interesant la această nouă paradigmă și concept este că multe dintre acestea au fost cancere pentru care nu avem nici un screening standard”, dr. Deb Schrag, autor principal al studiului, cercetător la Memorial Sloan Kettering Cancer Center din New York, a declarat duminică la reuniunea Societății Europene pentru Oncologie Medicală de la Paris, Franța.

În studiul Pathfinder au fost testați 6.612 de adulți cu vârsta de opeste 50 de ani. Pentru 6.529 de voluntari, testul a ieșit negativ, însă el a depistat cancerul la 92 de persoane. Alte teste au confirmat tumori solide sau cancer de sânge la 35 de persoane, adică 1,4% din grup.

Dincolo de importanța remarcabilă a identificării bolii, testul prezice și locul unde se află cancerul, permițând medicilor să urmeze activitatea de urmărire necesară localizării și confimării acestuia.

Testul a identificat 19 tumori solide de cancer în țesuturi precum sân, ficat, plămâni și colon, dar a găsit și cancere ovarieene și pancreatice, care sunt de obicei detectate într-un stadiu avansat și au rate de supraviețuite scăzute.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Ştirea zilei

Ferma cu Omenie, din Alba: 20% din vânzări să fie locale până la sfârșitul lui 2023. Produsele companiei, vândute în 12 țări

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ferma cu Omenie, din Alba: 20% din vânzări să fie locale până la sfârșitul lui 2023. Produsele companiei, vândute în 12 țări

Marius Bîcu, acţionar şi director general al com­paniei Ferma cu Omenie, vrea să se concentreze mai mult pe vânzările locale în judeţul Alba, unde se află ferma şi fabrica de brânzeturi, şi în judeţele învecinate, după două decenii de exporturi, care au ajuns la o cotă de 60% din vânzări. El intenţionează să vândă local 20% din producţie până la finalul anului 2023.

”Am devenit foarte prezenţi pe piaţa locală. Înainte, eram prezenţi în retailul modern şi la export, 60% din business era din export. Însă, anul trecut şi anul acesta ne-am concentrat să devenim un furnizor local, să vindem brânzeturile în Alba, în Cluj, în judeţele de lângă noi. Acum, lucrurile încep să se vadă. Deja 15% din vânzări sunt pe piaţa locală şi ne propunem ca până la sfârşit de an să ajungem la 20%. Am învăţat o piaţă nouă şi ne place”, a spus Marius Bîcu în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania.

Elit - Gustul Desăvârșit

Ferma cu Omenie este producător de lactate din localitatea Unirea, judeţul Alba, desprinsă în 2019 din Unilact Transilvania, cu o istorie de aproape trei decenii în zootehnie. Din 2002 Marius Bîcu a preluat conducerea fabricii de brânzeturi, dezvol­tând afacerea iniţiată de tatăl său. Încă de la început, el a avut în vedere exporturile, iar în 2013, în primul interviu acordat ZF, Marius Bîcu povestea că 20% din producţie merg pe pieţele externe, în Spania, Italia, Anglia şi Austria, ajungând acum la 60%.

”Până acum, timp de 20 ani, ne-am găsit lo­cul la export, iar brandul nostru a fost mai bine cunoscut de românii din afara ţării decât de românii din ţară şi pentru noi cu­nos­când bine businessul de acolo a fost mai comod să exportăm şi ne-am decuplat de comerţul local. Însă, ne-am dat seama că nu e sustenabil pe termen lung”, explică Bîcu.

În prezent, brânzeturile Fermei cu Omenie se vând în 12 ţări, Germania, Italia, Spania, Polonia, în principal către est-europeni, adică români, ruşi, polonezi, bulgari şi sârbi, care au obiceiuri de consum silimare cu ale noastre. Cel mai departe mergem până în America, în New Jersey, unde avem un distribuitor.

”Am avut provocări pe lanţul de aprovizionare în anii trecuţi şi ne-am dat seama că e mai bine să creştem poderea de vânzări locale. Ne-am dat seama că e riscant să exportăm atât de mult, pentru că în 2020, în timpul pandemiei, am avut perioade în care marfa n-a putut ajunge la clienţii noştri. Aşa am luat decizia să ne întoarcem acasă, să nu mai fim dependenţi de exporturi, care erau 60% din business. Ne-am dat seama că suntem mai eficienţi, marja operaţională e mai bună şi suntem mai verzi pentru că nu mai transportăm marfa atât de departe”, a completat Marius Bîcu.

Pe lângă asta, el a adăugat că au câştigat noi clienţi datorită prospeţimii produselor. Compania a deschis un magazin în oraşul Cluj-Napoca, vizavi de piaţa centrală, pentru a fi mai aproape de consumatori. În acel ma­ga­zin, comercializează două produse proas­pete, respectiv telemea uşor sărată şi brânză proas­pătă, făcute cu o zi înainte. „În Spania, de exemplu, nu am putea trimite aceste pro­duse. Prospeţimea este un avantaj fantastic în faţa concurenţei de aici şi de peste hotare, pentru că ceea ce vine din import nu poate fi produs cu o zi înainte, iar prospeţimea este apreciată de clienţii noştri“.

Compania mai are un magazin la intrarea în ferma din Unirea şi Marius Bîcu spune că interacţiunea directă cu clienţii i-a învăţat multe. Iar deschiderea unui magazin propriu într-un oraş mare, dar aproape de fermă, face parte din strategia de marketing: „Ne dorim să vindem local, aproape de fermă, ideal la 50-70 de kilometri“.

”Ne adresăm comerţului tradiţional local, care înseamnă companii ce au 3, 4, 5, 10 magazine în oraşele mari din judeţele din jur şi ne mai adresăm magazinelor de cartier mici şi medii din oraşele de dimensiuni mai mici”, a menţionat Bîcu.

Totodată, Ferma cu Omenie a deschis un magazin online, iar vânzările online au fost neaşteptat de mari şi au crescut accelerat. Iniţial, voiam să fie un magazin prin care să vindem aproape de noi produse proaspete, direct de la fermă. Ne-am gândit că ar fi de ajutor pentru cei care nu au timp să vină să ridice comenzile de la magazinul fermei sau să cumpere de acolo. Ne-a surprins volumul de comezi, iar acum optimizăm magazinul online, a adăugat Marius Bîcu.

El a mai spus că august a fost o lună de vârf pentru vâzările online şi crede că în viitor achiziţionarea mâncării online va deveni un obicei. Livrăm în toată ţară, am ajuns, după patru luni, în aproape fiecare oraş din ţară. Într-o zi din august am avut 32 de comenzi, mai multe decât numărul de vizitatori de la magazinul fermei. Acum suntem la început de drum, dar are potenţial acest magazin, a întărit directorul general al Fermei cu Omenie.

În plus, compania a început să vândă şi pe piaţa din România produsele sub brandul Pachet de acasă, care iniţial erau create doar pentru export. Acestea au un preţ mediu şi au atras noi clienţi. Avem două branduri: Pachet de acasă, pentru românii care locuiesc în străinătate şi De la ferma, sub care facem produsele premium, cu lapte de la animalele din ferma noastră. Anul trecut şi anul acesta, clienţii locali din comerţul tradiţional ne-au cerut şi brandul Pachet de acasă, pe care am început să-l vindem, deşi nu ne-am propus vreodată să-l dăm în România. A avut un impact semnificativ, pentru că e un brand poziţionat mediu şi avem o gamă mai largă de produse, a explicat antreprenorul.

Datorită acestor schimbări, Marius Bîcu afirmă că în primele opt luni ale acestui an, afacerea a crescut cu 12%. Dacă ar fi aşteptat până la stabilizarea inflaţiei şi revenirea consumului, ar fi avut o scădere de 20%. Cea mai mare parte din creştere provine din atragerea de clienţi noi, dezvoltarea reţelei de vânzare locală şi extinderea gamei de produse pentru clienţii existenţi. Am făcut paşi mici şi am crescut.

”Strategia noastră de business este de a deveni furnizori locali de mâncare. Acum avem un buget mare de promovare şi dezvoltarea a businessului, strict local. Încercăm să ne apropiem şi de HoReCa, care consumă brânzeturi, dar ei au nevoie şi de servicii, pe lângă livrare rapidă. Am făcut de două ori meniuri de degustre la restaurantul Nativ din Cluj, care promovează produsele locale. Văd o valoare adăugată mare în asta şi văd un pas mare în colaborarea cu restaurantele, pentru că nu mai pun problema ce discount îmi dai?. Anul viitor ne vom focus pe extinderea în HoReCa”, a mai spus Marius Bîcu.

De la Unilact la Ferma cu Omenie şi la planuri pentru o nouă fabrică, investiţie de 4 mil. euro

”Tatăl meu a intrat în lumea antreprenoriatului în 1994 cu un business în chimie şi a avut flerul să investească toţi banii câştigaţi în agricultură, pentru că industria chimică din România s-a închis în urmă cu 15 ani şi agricultura a rămas core-businessul. Apoi, acum 20 de ani, am făcut fabrica de brânzeturi şi continuăm în afacere aceasta integrată, de la seminţele puse în pământ până la producţia de cereale şi furaje cu care hrănim animalele şi până la prelucrarea laptelui şi vânzarea brânzeturilor către clienţi”, povesteşte Marius Bîcu, cel care speră ca şi copiii săi, pe care deseori îi ia la fermă, să ducă businessul mai departe, bifând astfel a treia generaţie.

Timp de 25 de ani, businessul a crescut organic, iar apoi, spune antreprenorul mi-am dat seama că nivelul la care eu ştiu să fac business ţine în loc compania şi am început să angajez oameni mai buni ca mine. Pentru început, a creat patru departamente – producţie, marketing, vânzări şi financiar – şi a căutat câte un şef pentru fiecare, iar până la finalul lui 2023 vrea chiar să găsească un director general în locul său, ca el să se ocupe doar de dezvoltarea businessului, de planuri de investiţii şi de strategie.

”După cinci ani în care dezvoltarea businessului a fost făcută profesional, pe analize de piaţă, pe analize de concurenţă şi pe analize macroeconomice, se vede o diferenţă mare. Eram o afacere mică, dezvoltată după ureche, iar acum am crescut mult, fiind dezvoltaţi de o echipă de profesionişti, după sisteme de management şi de calitate, după planuri şi obiective clare”, menţionează el.

”De exemplu, anul acesta pentru companie este importantă profitabilitatea. Anul trecut, a făcut 1,4 milioane de lei profit, iar anul acesta şi-a propus să facă 2,7 milioane de lei. Am avut de optimizat procese, politica comercială, astfel încât marjele să ne susţină creşterea, cash-flow-ul şi finanţarea – am avut condiţii de creditare foarte bune de la băncile partenere în momentul în care dobânzile au crescut, iar acest lucru ne-a ajutat să investim în continuare”, a precizat Marius Bîcu.

În 2022, Ferma cu Omenie a avut o cifră de afaceri de circa 25 de milioane de lei (circa 5 mil. euro) şi şi-a majorat cu 70% profitul.

Antreprenorul a mai spus că a început anul foarte optimist. Am bugetat o creştere de 30%. În februarie am făcut prima reducere de preţuri, pentru că am avut oportunitatea să cumpărăm materie primă mai ieftină şi am avut intenţia de a o transfera către clienţii finali, care au fost foarte recunoscători şi astfel am reuşit să recăpătăm volumele pierdute anul trecut.

Sursa: zf.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO| O șoferiță din Alba a provocat un accident la ieșirea din Sibiu și a ajuns la spital: Cum s-a întamplat totul

Ziarul Unirea

Publicat

în

O șoferiță din Alba a provocat un accident la ieșirea din Sibiu și a ajuns la spital: Cum s-a întamplat totul

O scenă dramatică a avut loc astăzi pe DN 14, la ieșirea din orașul Sibiu, când polițiștii rutieri au fost nevoiți să intervină la un accident rutier grav.

Femeia în vârstă de 49 de ani, originară din județul Alba, era la volanul unui autoturism și a decis să pătrundă pe drumul național fără a acorda prioritate vehiculelor care circulau deja pe acesta. Din păcate, acest gest a avut consecințe grave, deoarece a intrat în coliziune cu un alt autoturism care era condus spre localitatea Șura Mare de către un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Mediaș.

Elit - Gustul Desăvârșit

Impactul a fost puternic, iar rezultatul a fost vătămarea ușoară a șoferiței neatențe. Femeia a fost transportată la spital conștientă, dar cu răni minore. Din fericire, ceilalți participanți la accident au scăpat nevătămați.

Echipajele medicale și poliția au acționat rapid la fața locului pentru a acorda ajutor medical și a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Se pare că o combinație de neglijență și nerespectarea regulilor de circulație au stat la baza acestui incident tragic.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Ştirea zilei

INCENDIU într-o comună din Alba! Ard aproximativ 20 de cauciucuri, iar pompierii au fost chemați să intervină

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU într-o comună din Alba! Ard aproximativ 20 de cauciucuri, iar pompierii au fost chemați să intervină

Garda de intervenție Blaj intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu în Crăciunelu de Jos.

Ard aproximativ 20 de cauciucuri, fără victime.

Elit - Gustul Desăvârșit

La momentul de față incendiul este localizat, se lucrează la stingerea în totalitate a acestuia.

Vom reveni cu detalii.

Foto: arhiva


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare