Societate
”Descoperă Omul Potrivit la Locul Potrivit!” – campanie a Asociației Pro Tinerețe
Asociația Pro Tinerețe în parteneriat cu Institutul pentru Politici Sociale anunță lansarea celei de-a treia campanii cu tema ”Descoperă Omul Potrivit la Locul Potrivit!” din cadrul proiectului „Centrele de Incluziune Socială – oportunitate pentru facilitarea participării pe piața muncii a grupurilor vulnerabile”, o campanie pentru promovarea egalității de șanse pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități.
Potrivit organizatorilor, campania se desfășoară în Județul Alba în perioada aprilie-iunie 2013 și urmărește promovarea și diseminarea de informații în cadrul potențialilor angajatori în ceea ce priveste dezvoltarea unor noi locuri de muncă protejate în întreprinderi, promovarea diferitelor forme alternative și flexibile de angajare a persoanelor cu dizabilități și a modalităților prin care poate fi dezvoltată capacitatea de ocupare a persoanelor cu dizabilități care, din cauza deficiențelor lor, ar putea avea dificultăți în adaptarea la organizarea tradițională a muncii (în special utilizarea tehnologiei informației și a internetului).
Proiectul „Centrele de Incluziune Socială – oportunitate pentru facilitarea participării pe piața muncii a grupurilor vulnerabile” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 6.2. „Îmbunătăţirea accesului şi participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”.

Monden-Clubbing
Neversea și Untold au pus în vânzare biletele de o zi
Două luni și jumătate ne mai despart de revederea cu festivalul Neversea, ce revine după o pauză de doi ani la malul Mării Negre cu un line-ul în care se vor regăsi artiști precum Black Eyed Peas, Dimitri Vegas & Like Mike, Alan Walker, Don Diablo, Alesso, Steve Aoki, Timmy Trumpet, Ummet Ozcan, Tujamo, Nicky Romero, Nervo, Quintino sau Parov Stelar.
Ajuns la ediția cu numărul patru, Neversea 2022 aduce la Constanța peste 150 de artiști români și internaționali, în perioada 7-10 iulie.
Fanii Neversea au la dispoziție două variante de achizitionare a biletelor pentru una din cele patru zile de festival: General Access, la prețul de 37 de euro + Taxe sau VIP, la prețul de 104 de euro + Taxe.
Și “Big Brother” Untold, pune la dispoziție fanilor pe lângă abonamente și bilete de o zi, la festival. Cei care vor să se distreze în universul magic UNTOLD au la dispoziție tot două variante de bilete de o zi: biletul General Access, la prețul de 50 de euro + Taxe sau biletul VIP Access, la prețul de 106 euro + Taxe. Cei care își achiziționează Day Ticket își vor putea alege ziua în care să vină și să se bucure de experiențe de neuitat. UNTOLD este unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume și are loc în 2022, între 4 și 7 august, la Cluj-Napoca. În cele 4 zile și 4 nopți de festival, îi veți putea vedea pe David Guetta, Don Diablo, Hardwell, Morten, Kygo, Steve Aoki, Tujamo, Paul Kalkbrenner, Above and Beyond, Borgore, Dub Fx și Woodnote.
Lucian Danciu
Opinii - Comentarii
16 mai| Prima eclipsă totală de lună din 2022: De unde se poate vedea „Luna sângerie”, în România
16 mai| Prima eclipsă totală de lună din 2022: De unde se poate vedea „Luna sângerie”, în România
Luni, 16 mai, va avea loc un fenomen astronomic spectaculos și anume prima eclipsă lunară din 2022. „Lună sângerie” va putea fi observată și din România, însă pentru scurt timp.
O eclipsă lunară totală, care are loc atunci când Luna plină intră în umbra Pământului, va fi vizibilă în regiuni din Americi, Antarctica, Europa, Africa și Pacificul de Est. Între timp, o eclipsă penumbrală, un eveniment produs atunci când Luna se află în umbra mai redusă a Pământului, va fi vizibilă în Noua Zeelandă, Europa de Est și Orientul Mijlociu. Fred Espenak, om de știință specializat în eclipse, a catalogat eclipsa din 16 mai drept o „super-Lună”, adică o Lună la perigeu (cel mai aproape punct de Pământ), astfel că noi vom avea parte de „o eclipsă de super-Lună sângerie”.
Deși momentul exact va depinde în funcție de locul în care ne aflăm, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” ne ajută și ne arată că eclipsa parțială va începe în data de 16 mai, la ora 05:28 (ora României). „Luna sângerie” își va atinge punctul maxim la ora 07:11 (ora României).
Prima dintre cele două eclipse lunare din 2022
Apoi, evenimentul se va sfârși la ora 08:55 (ora României). Faza penumbrală a eclipsei va începe cu o oră mai devreme și se va sfârși cu o oră mai târziu după eclipsa parțială.
Aceasta va fi prima dintre cele două eclipse lunare din 2022. Următoarea va avea loc în data de 8 noiembrie și va putea fi observată din Asia, Australia, America de Nord, regiuni din Europa de Nord și de Est, Arctica și mare parte din America de Sud.
„Luna sângerie” va apărea în data de 16 mai, ora 07:11 (ora României). Toate fazele eclipsei se vor sfârși la ora 08:55 (ora României).
Sursa: descopera.ro
Opinii - Comentarii
15 Mai: Ziua Internaţională a Familiei. Punctul central al interacţiunilor dintre generaţii, care ne susţine în momente de criză
Cea de 27-a aniversare a Zilei Familiei vine într-un climat de criză medicală și socială la nivel global. Pandemia aduce în prim plan nevoia de a investi în politici de protecție socială pentru cei vulnerabili. Familiile duc greul crizei, având grijă de membrii lor, fiind alăturii de copiii care nu merg în perioada asta la școală și în același timp continuându-și responsabilitățile de la locul de muncă.
Familiile sunt „nucleul de bază” a societății – ne naştem în familii, iar cei mai importanţi ani în dezvoltarea noastră sunt petrecuţi în căminele noastre. Dar fiecare viața de familie este diferită, la fel cum avem culturi diferite, moduri de interacţiune diferite. Viețile noastre sunt atât de agitate, încât Ziua Familiei poate fi un bun prilej pentru a încetini acest ritm şi de a petrece timp cu familiile noastre.
Familia are un rol esenţial şi în asigurarea şi îmbunătăţirea sănătăţii copiilor, prin suport afectiv, îngrijire, vaccinare preventivă sau tratament când sunt bolnavi. În schimb, politicile publice şi programele sociale trebuie să-i asiste efectiv pe părinţi să-şi poată îndeplini acest rol şi trebuie să crească sprijinul financiar acordat familiilor, în special a celor aflate în dificultate sau situaţii vulnerabile.
De exemplu, prin măsuri cum sunt alocaţiile pentru copii sau ajutoarele acordate condiţionat, dacă părinţii le asigură copiilor o îngrijire preventivă sau dacă îi trimit la şcoală, s-a constatat îmbunătăţirea stării de sănătate a copiilor şi a rezultatelor lor şcolare.
De asemenea, politicile publice legate de timpul de muncă au impact asupra sănătăţii tuturor membrilor familiei, şi în special a noilor născuţi, ca şi concediul plătit pentru îngrijirea copilului. De exemplu, concediul de maternitate dă posibilitatea mamelor să alăpteze, ceea ce duce la riscuri mai mici de îmbolnăvire a nou-născuţilor, şi chiar şi a mamelor, iar concediul paternal ajută taţii să aibă relaţii mai apropiate de copiilor lor şi să-şi asume mai multe responsabilităţi în familie.
Au contribuit de asemenea la bunăstarea emoţională politicile publice privind timpul flexibil de lucru, care au dat mai mult timp părinţilor să se ocupe de copii şi să le asigure o îngrijire mai bună. Politicile şi programele privind siguranţa şi stabilitatea mediului familial au contribuit de asemenea la bunăstarea fizică şi emoţională a copiilor şi tinerilor.
Mai mult, e nevoie de politici adecvate şi pentru a ajuta familiile să-i poată îngriji nu doar pe cei cu dizabilităţi sau nevoi speciale, dar şi pe vârstnici, mai ales în actualele condiţii de îmbătrânire a populaţiei.
sursa: un.org tvr.ro
-
Curier Județeanacum 19 ore
FOTO| Mihaela Mih Dehelean, sportivă a CS Unirea Alba Iulia, evoluție foarte bună la o competiție internațională de prim rang. Progres vizibil de la un an la altul
-
Ştirea zileiacum 12 ore
Nemulțumire printre cele peste 60 de cadre medicale angajate la Spitalul din Aiud pe perioada pandemiei: „Ne-am pus viețile în pericol și nu primim nici o șansă”
-
Sportacum 16 ore
“Fotbal în familie”, ediția inaugurală, o reușită! Familia Avram, din Cugir, laureata competiției AJF Alba
-
Sportacum 16 ore
Bogdan Sava, noul golgheter al Ligii a 4-a, după Energia Săsciori – GT Sport Alba Iulia 5-0
-
Sportacum 16 ore
Finala Cupei României, faza județeană, în 11 iunie | Ultimul act al competiției “KO”, la Daia Română, în premieră
-
Ştirea zileiacum 9 ore
FOTO| Sală de sport modernă într-o comună din Alba: Tribune cu 102 locuri, teren de baschet, tenis și volei cu suprafață de gardă aferentă fiecărui sport în parte
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
Pensii 2022: Noua adeverință care trebuie completată pentru ca dosarul de pensionare să nu fie respins
-
Sportacum 16 ore
Powerlifting de aur: uniristul Andrei Irimie – iarăși campion european | Delegația României, 31 de medalii și locul 3 pe națiuni!
-
Actualitateacum 18 ore
EVALUARE NAȚIONALĂ 2022 clasa a IV-a: Modele de subiecte. ASTĂZI începe examinarea
-
Ştirea zileiacum 18 ore
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba: 504 de posturi disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș
-
Curier Județeanacum 16 ore
SJU Alba Iulia încurajează pacienții să utilizeze sistemul online de programări, pentru consultații în Policlinică. Cum se realizează o programare
-
Curier Județeanacum 17 ore
AVARIE la rețeaua de alimentare cu apă din municipiul Alba Iulia: Furnizarea apei potabile ÎNTRERUPTĂ pe mai multe străzi