Deputatul liberal Dan Simedru:” Legea dării în plată adoptată de Camera Deputaților, o șansă acordată românilor care nu mai pot plăti creditele la bănci”
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, 13 aprilie a.c , Legea dării în plată cu 207 de voturi, în aplauzele reprezentanților clienților băncilor prezenți la balcoanele Parlamentului.
Legea intră în vigoare în 15 zile după promulgarea ei de către Președintele României și se aplică creditelor cu ipotecă in derulare, de ea beneficiind și clienții băncilor aflați în procedura de executare silită.
“Am semnat alături de colegii mei această lege, pe care am și votat-o azi, convins fiind că ea restabilește echilibrul intre bănci si clienți prin impărțirea riscului între cele două părți semnatare ale unui contract de credit cu ipotecă. Este prima lege pe care Parlamentul o adoptă fiind emanația exclusivă a Legislativului care corijează poziția de forță pe care sistemul bancar a instituit-o în România.
Lumea trebuie să înțeleagă că nu este o lege impotriva băncilor, este o lege corectă care protejează consumatorul român, cel care a contractat un credit cu ipotecă, în limita unui plafon de 250.000 de euro, și care din diferite motive se află în imposibilitatea să mai returneze creditul. Legea răspunde așteptărilor legitime ale multor români care erau sufocați de ratele la bănci și de ea va beneficia majoritatea covârșitoare a celor care au luat împrumuturi garantate cu ipotecă.
Intoxicările publice care incercau să acrediteze ideea că este o lege cu dedicație, pentru speculatorii imobiliari nu se sustin pentru că în lege este scris negru pe alb că beneficiarii ei sunt numai persoanele fizice, nu și cele juridice care au luat credite pentru construirea de imoble cu scopul de a face acte de comerț.
Mă bucur că după apoape un an de zile de la depunerea acestei legi în procesul legislativ, Parlamentul a aprobat-o, deși piedicile și presiunile din partea sistemului bancar au fost mari.” a susținut liberalul Dan Simedru, co-inițiator al legii dării în plată.
Deputat PNL de Alba Dan Simedru
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei
Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei Un proiect important pentru comunitate, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, va fi derulat în comuna Roșia de Secaș. Este vorba despre construirea și dotarea unui Centru Comunitar Integrat, care va avea […]
Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor
Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 3 iulie 2025, că o parte esențială a reformei din administrație va viza modul în care este cheltuit banul public. „Am ajuns în situația să avem directori sau […]
Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor
Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor Primăria Zlatna a lansat, luni, 30 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor de reabilitare pentru creșterea eficienței energetice la un bloc din oraș. Citește și: Cinci blocuri din Zlatna vor […]