Deputatul Ioan Dîrzu susţine dreptul la exploatarea lemnului în folosul comunităţilor din zonele cu fond forestier
În contextul recentelor discuţii iniţiate pe tema Codului Silvic şi procedurilor de exploatare a lemnului, deputatul ales în Colegiul Apuseni-Teiuş, dr. Ioan Dîrzu, a decis să se implice în dezbaterea legislativă, pentru a susţine unul dintre argumentele puternice din campania sa electorală: exploatarea lemnului în folosul comunităţilor tradiţionale din zonele cu fond forestier. Pentru a realiza acest lucru, deputatul PSD de Alba a considerat oportun ca, dincolo de influenţa sa politică în calitate de preşedinte de organizaţie, să intervină direct în discuţiile pe amendamente, devenind membru, începând din această săptămână, în Comisia de specialitate – agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. În acest sens, deputatul Ioan Dîrzu va propune următoarele modificări la Legea nr. 46/2006 privind Codul Silvic: lschimbarea art. 46, alin (3), sub următoarea formă: „Schimbul de terenuri se poate realiza numai în cadrul aceluiaşi judeţ, cu excepţia cazurilor în care intră în fondul forestier terenuri cu destinaţie agricolă din zonele deficitare în păduri sau pentru rezolvarea unor litigii”; lschimbarea art. 59 – se introduce alin. (10) cu următorul cuprins: „Produsele de igienă se pot recolta indiferent de existenţa amenajamentului silvic şi de încadrarea funcţională a arboretelor în cuantum de maximum 3 mc/an/ha; lmodificarea art. 62, alin (3) în sensul includerii şi a persoanelor fizice care cumpără material lemnos din fondul forestier proprietate publică al statului sau al altor deţinători; lmodificarea art. 105, alin. (2), după următorul cuprins: „Valoarea prejudiciilor cauzate fondului forestier prin infracţiuni şi contravenţii din pădurile încadrate prin amenajamente silvice în grupa I funcţională, din perdelele forestiere de protecţie şi din jnepenişuri se stabileşte prin multiplicarea de două ori a valorii obţinute potrivit legii”. Referitor la normele privind provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, a lemnului şi a produselor din lemn, foarte mulţi cetăţeni din zona Apusenilor, veniţi în audienţă, i-au solicitat deputatului Ioan Dîrzu abrogarea alin. (2) din articolul 22 deoarece orice persoană fizică ce cumpără legal lemnul recoltat în condiţiile legii este normal să îl poată comercializa. „Vreau ca prin ceea ce fac în Parlamentul României să rămână ceva în urma mea, util pentru cetăţenii din Alba pe care îi reprezint în Camera Deputaţilor. Cred că în această comisie o să reuşesc să îndeplinesc angajamentele făcute cetăţenilor, dar mai ales să reacţionez mai rapid la problemele lor din domeniu. Pentru a face auzită vocea cetăţenilor din Alba nu voi ezita să propun amendamente, să discut direct cu decidenţii din cadrul Guvernului, iar în acest sens, pentru a-mi susţine punctele de vedere voi iniţia chiar o interpelare privind Codul Silvic. Dorinţa mea este ca lemnul din Alba şi mai ales din Munţii Apuseni să fie exploatat în condiţiile legii, cu respectarea normelor de mediu, şi în special în folosul comunităţilor tradiţionale din zonele cu fond forestier. Nu mai vreau să câştige mereu intermediari de la Bucureşti, Sibiu sau din Ungaria de pe urma bogăţiei judeţului nostru şi cred că este timpul ca oamenii din Apuseni şi din Alba să se bucure de bogăţia frumosului nostru judeţ”, a declarat Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba.
În cele câteva luni de mandat, parlamentarul de Alba are deja 3 luări de cuvânt, două declaraţii politice, o propunere legislativă iniţiată şi 3 interpelări. Aşa cum a promis, deputatul de Alba Ioan Dîrzu este mereu la dispoziţia cetăţenilor care se confruntă cu probleme silvice, agricole şi alimentare, dar şi din alte domenii, la birourile sale parlamentare din Câmpeni, Teiuş şi Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Începe luna IULIE sau CUPTOR: Când trebuie să-ți ”bați” bărbatul ca să fie liniște și pace în casă tot restul anului. Tradiții și superstiții
Începe luna IULIE sau CUPTOR: Când trebuie să-ți ”bați” bărbatul ca să fie liniște și pace în casă tot restul anului. Tradiții și superstiții Luna iulie sau luna lui Cuptor este plină de obiceiuri frumoase, mai ales în zona rurală din România. Este luna secerișului și a roadelor de vară, luna Pandeliilor și luna Sfântului […]
Pe 30 iunie, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț, dar și Soborul celor 12 Apostoli. Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi că sihastru pe valea pârâului Râmeț din Munții Apuseni și apoi că egumen al Mănăstirii Ramet […]
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea De-a lungul anilor, prin munca sa, învățătorului i-au fost recunoscute, măcar declarativ, meritele. Fiind supranumit, în timp: dascăl, apostol, învățător, profesor (un termen mai rece), omului de la catedră i s-a dedicat […]