Deputatul Clement Negruţ, prezent la lucrările Consiliului Național al Partidului Mișcarea Populară, la Sighişoara
Deputatul judeţului Alba, Clement Negruţ a participat timp de două zile, la Sighişoara, la lucrările Consiliului Național al Partidului Mișcarea Populară. Aici s-au reunit președinții de organizații atât ai partidului cât și ai Fundației Mișcarea Populară. Un moment important a fost cel în care alți 11 parlamentari foști membri PDL s-au înscris în PMP, urmând-o pe Elena Udrea și alăturându-se celor patru parlamentari care au ales Mișcarea Populară de anul trecut. Președintele PMP Alba, deputatul Clement Negruț, este unul din cei patru parlamentari care activează în cadrul PMP din 2012.
Pe ordinea de zi s-au aflat subiecte de maximă importanță pentru acțiunea imediată a Partidului Mișcarea Populară, legate de organizare, demersurile legale pentru funcționarea partidului în urma deciziei instanței privind înregistrarea partidului, precum și criteriile minimale pentru stabilirea candidaților la europarlamentare. S-a stabilit prin votul unanim al membrilor Consiliului Național convocarea Congresului PMP în data de 15 martie când se va alege noua conducere a partidului la nivel național.
Dezbaterile care au avut loc au fost legate de modul în care va acționa PMP pe scena politică, reiterându-se încă o dată faptul că PMP este singura forță politică ce face cu adevărat opoziție față de USL și care este cu adevărat interesată să genereze o dreaptă unită, care să sprijine un candidat unic la alegerile prezidențiale din toamnă. Partidul Mișcarea Populară îi așteaptă în rândurile sale pe toți cei care cred în valorile democrației și ale statului de drept, pe toți cei care vor să se opună actualei guvernari care distruge România și pe toți cei care consideră că reforma statului. demarată de președintele Traian Băsescu trebuie să fie definitivată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei
66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice la Blaj: Contract pentru montare semnat la sediul primăriei Contractul pentru montarea a 66 de staţii de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice pe raza municipiului a fost semnat, marți, 1 iulie 2025 la sediul Primăriei Blaj. Valoarea contractului este de aproximativ 3,5 milioane de […]
Decizie CCR: Fostul președinte Traian Băsescu își primește înapoi privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea
Decizie CCR: Fostul președinte Traian Băsescu își primește înapoi privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea Fostul președinte Traian Băsescu își primește înapoi privilegiile de fost președinte, pierdute pentru că a colaborat cu Securitatea, a decis CCR marți, 1 iulie 2025. Curtea Constituțională a decis, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă […]
Mai multe tronsoane de drumuri din comuna Câlnic vor fi modernizate: Licitația de peste 4,5 milioane lei, lansată în SEAP
Mai multe tronsoane de drumuri din comuna Câlnic vor fi modernizate: Licitația de peste 4,5 milioane lei, lansată în SEAP Primăria Câlnic a lansat luni, 30 iunie 2025, în SEAP, procedura de atribuire a contractului de achiziții publice pentru modernizarea infrastructurii rutiere din comună. Valoarea contractului este de peste 4,5 milioane lei, iar data limită […]