Rămâi conectat

Politică Administrație

Deputat Florin Roman, PNL Alba: ”Autostrada Sebeș-Turda blocată de Guvernul PSDragnea și constructori”

Ziarul Unirea

Publicat

în

La începutul acestui an românii ar fi trebuit să poată circula pe Autostrada 10, între nodurile Turda și Aiud, având în vedere că acest tronson era programat să fie inaugurat încă din februuarie, însă se pare că va trebui să mai așteptăm mult și bine până când acest lucru va deveni realitate.

Într-un răspuns oferit tardiv la o interpelare pe care am adresat-o Ministerului Transporturilor se confirmă că acest segment nu poate fi recepționat nici acum. Asta pentru că au fost identificate ”unele lucrări care necesită a fi remediate, completate sau finalizate”. Iar vina se pare că aparține, deopotrivă, atât CNAIR cât și constructorilor!

Până când oare mai trebuie să așteptăm pentru a putea circula în condiții decente în România, domnilor guvernanți?! Este rușinos că acest Guvern este incapabil să finanizeze și puținii kilometri de autostradă deja construiți, ce sa mai spunem atunci despre demararea unor noi lucrări?!

Devine din ce în ce mai clar că PSD nu este interesat de stimularea investițiilor prin dezvoltarea infrastructurii rutiere și construirea de autostrăzi în România, fiind mai preocupat să ofere pomeni electorale și sa facă promisiuni fără acoperire. În tot acest timp pun, însă, țara pe butuci!

Consider că ministrul Transporturilor trebuie să se trezească și să ia atitudine față de incapacitatea CNAIR de a gestiona proiectele de infrastructură și să ofere, totodată, explicații publice pentru întârzierea circulației pe loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș-Turda.

Mai îndrăzniți să credeți în minciunile PSD?

Deputat PNL Florin ROMAN


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei Un proiect important pentru comunitate, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, va fi derulat în comuna Roșia de Secaș. Este vorba despre construirea și dotarea unui Centru Comunitar Integrat, care va avea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 3 iulie 2025, că o parte esențială a reformei din administrație va viza modul în care este cheltuit banul public. „Am ajuns în situația să avem directori sau […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor Primăria Zlatna a lansat, luni, 30 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor de reabilitare pentru creșterea eficienței energetice la un bloc din oraș.  Citește și: Cinci blocuri din Zlatna vor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea