Depunerea electronică a declaraţiei unice D112
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba precizează că, potrivit prevederilor HG nr.1397/2010, din data de 1 iulie a.c., contribuabilii persoane fizice şi juridice care au calitatea de angajator sau entităţi asimilate angajatorului vor completa şi depune formularul 112 – „Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” numai prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pe portalul e-România, nemaifiind acceptat formatul hârtie.
Pentru depunerea declaraţiei prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, angajatorii trebuie să deţină un certificat calificat eliberat în condiţiile Legii 455/2001 privind semnătura electronică sau să împuternicească persoane care deţin acest certificat. Detalii privind obţinerea certificatelor calificate se găsesc pe site-ul ANAF, modulul „Declaraţii electronice”. Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate se completează/validează cu ajutorul programelor de asistenţă puse gratuit la dispoziţia contribuabililor de unităţile fiscale sau descărcate de pe site-ul ANAF, la adresa www.anaf.ro. Nedepunerea sau depunerea cu întârziere a formularului 112 constituie contravenţie şi se sancţionează potrivit prevederilor art. 219 din Codul de procedură fiscală. Informaţii detaliate se pot obţine la: birourile pentru asistenţa contribuabililor din cadrul DGFP Alba (tel. 0258 819.825) şi de la administraţiile finanţelor publice municipale şi orăşeneşti din judeţ; telefonic, la Centrul de asistenţă a contribuabililor ANAF, la tel. 0314039160; accesând pagina de internet www.anaf.ro. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Economie
Comunicat finalizare proiect – Construire clădire Liceu Tehnologic Sebeș (01.07.2025) Scopul proiectului: Îmbunătățirea infrastructurii de educație la nivelul Municipiului Sebeș Beneficiar: municipiul Sebeș Perioada de implementare: 30.05.2019 – 12.07.2025 Valoarea totală a proiectului: 53.333.560,13 lei Valoarea cofinanțării UE : 2014 – 2020: 20.975.260,80 lei 2021 – 2027: 2.710.291,93 lei Rezumat proiect și activități: Implementarea acestui […]
Comunicat finalizare proiect – 30.06.2025 Scopul proiectului: Îmbunătățirea infrastructurii de educație la nivelul Municipiului Sebeș Beneficiar: municipiul Sebeș Perioada de implementare: 30.05.2019 – 12.07.2025 Valoarea totală a proiectului: 53.333.560,13 lei Valoarea cofinanțării UE : 2014 – 2020: 20.975.260,80 lei 2021 – 2027: 2.710.291,93 lei Rezumat proiect și activități: Implementarea acestui proiect a creat condiții pentru […]
Ce trebuie să știi despre încetarea plafonării prețurilor la energia electrică începând cu 1 iulie 2025? Ghid esențial pentru consumatori (P)
Ce trebuie să știi despre încetarea plafonării prețurilor la energia electrică începând cu 1 iulie 2025? Ghid esențial pentru consumatori Începând cu data de 1 iulie 2025, schema de sprijin pentru energie electrică prevăzută de OUG nr. 6/2025 încetează, iar prețurile finale plafonate de care ai beneficiat conform reglementărilor în vigoare nu vor mai fi […]