Declarația surprinzătoare a unui ministru: Dacă pleacă 20% din administraţia centrală nu cred că este niciun fel de problemă în a funcţiona
Dacă administraţia publică ar rămâne fără 20% din personal nu ar fi nicio problemă, apreciază ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care afirmă, de asemenea, că salariul minim nu trebuie impus pe ansamblul economiei ci numai în administraţie.
„Ca om de administraţie, pe de o parte mă doare să spun acest lucru, pe de altă parte nu cred că poate să mă contrazică cineva în ceea ce spun fiind de foarte mulţi ani de zile în administraţie. Dacă pleacă mâine undeva la 20% din administraţia centrală nu cred că este niciun fel de problemă în a funcţiona. Din contră, se mişcă şi mai bine. Sunt convins că după această declaraţie vor începe să fie din nou mulţi nemulţumiţi. Dar asta este realitatea nu o putem ascunde”, a afirmat, vineri, ministrul Finanţelor la DCNews.
Pe de altă parte, acesta a arătat că nu este normal ca la stat să fie salarii mai mari decât în mediul privat în condiţiile în care angajaţii de la stat au un statut aparte de care personalul din mediul privat nu beneficiază.
„Este o situaţie neplăcută care trebuie inversată în ceea ce priveşte salariile. Nu poţi avea la stat salarii mai mari decât în sectorul privat. Statul oricum îţi oferă un statut aparte, anumite facilităţi, avantaje, o zonă în care nu te evaluează după cum te evaluează un patron în sectorul privat. Sunt acele evaluări puerile. Dai acolo nişte aprecieri pe care nu le poţi cuantifica în mod foarte clar. Şi toată lumea din administraţie are foarte bine ca şi calificativ adică suntem o administraţie de supereroi”, a explicat Eugen Teodorovici.
El spune, în context, că abordarea trebuie schimbată chiar şi în ceea ce priveşte salariul minim care nu ar trebui impus la nivelul economiei ci numai în administraţie.
„Lucrurile în spate se întâmplă exact invers şi atunci, da, trebuie să schimbăm această abordare pas cu pas. Poate chiar şi la salariul minim pe economie. Eu sunt de părere că nu trebuie impus în economie. Îl stabileşti şi îl impui în administraţie, în sectorul public, dar în sectorul privat îl dai ca şi reper si spui aşa: cine nu are angajaţi sub acest plafon primeşte un pachet de facilităţi. Dar laşi agentul economic să îşi stabilească singur decizia pe baza unor calcule pe care le face de la caz la caz şi aplică cea mai avantajoasă soluţie. Sunt pentru ca statul să nu fie prezent în piaţă”, a subliniat ministrul Finanţelor Publice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]
Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare
Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]
