Rămâi conectat

Actualitate

Decizie CCR: Femeile au dreptul să aleagă dacă vor să se pensioneze la 63 sau la 65 de ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Potrivit unei decizii recente a Curții Constituționale a României (CCR), apărută marți, 24 iulie 2018 în Monitorul Oficial, la vârsta de 63 de ani, femeile ar trebui să poată opta dacă vor să continue raportul de muncă până la 65 de ani, când e vârsta de pensionare la bărbați.

Încetarea automată a raportului de muncă la 63 de ani ar însemna și o discriminare, și o îngrădire a dreptului la muncă pentru femei. Astfel, dacă salariata optează să continue munca până la 65 de ani, va putea să o facă în baza contractului deja existent, independent de voința angajatorului.

Încetarea automată a contractului de muncă pentru femei la o vârstă mai mică decât pentru bărbați ar putea fi văzută ca o discriminare, dar și ca o încălcare a dreptului la muncă al femeii, a spus Curtea Constituțională, în urma analizei unui text de lege din Codul muncii. Potrivit Deciziei CCR nr. 387 din 5 iunie 2018, ar trebui ca femeile să aibă posibilitatea să aleagă dacă să continue raportul de muncă până la 65 de ani, la fel ca bărbații.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.56 alin.(1) lit.c) teza întâi din Legea nr.53/2003 – Codul muncii și a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care sintagma «condiții de vârstă standard» nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă, în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani (…). Prin urmare, la vârsta de 63 de ani, femeia trebuie să aibă dreptul de a opta pentru continuarea raportului de muncă până la vârsta la care legea prevede încetarea de drept a contractului individual de muncă și pentru bărbați, respectiv 65 de ani„, a spus Curtea în decizia care a devenit general obligatorie azi, prin publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 642.

Conform Legii pensiilor, vârsta-standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei.

În Codul muncii există un temei pentru ca un raport de muncă să se termine în mod automat atunci când se îndeplinesc toate condițiile referitoare la vârsta standard de pensionare și stagiul de cotizare pentru pensionare.

Așa se face că o femeie care ajunge la 63 de ani și îndeplinește aceste condiții s-ar putea vedea privată de dreptul de a continua munca încă doi ani, cum are posibilitatea un bărbat.

Curtea nu a spus însă că se schimbă vârsta de pensionare pentru femei, ci doar că prevederea din Codul muncii ar trebui interpretată astfel încât să li se permită femeilor care ajung la 63 de ani și, deși s-ar putea pensiona, să aleagă dacă vor să mai continue până la 65 de ani raportul de muncă sau să iasă la pensie. În fapt, în aceeași cauză, Curții i s-a cerut să se pronunțe și cu privire la constituționalitatea prevederii a unor vârste de pensionare diferite (din Legea pensiilor), dar CCR a spus că diferențierea este constituțională.

Dacă salariata vrea să continue munca peste 63 de ani, ce trebuie făcut?

Salariata care ajunge la 63 are două opțiuni: să continue munca până la 65 de ani sau să se pensioneze. Dacă alege să continue munca, spune CCR, raportul de muncă existent la 63 de ani continuă, pur și simplu, nefiind necesară încheierea unui nou contract.

„În prima ipoteză, când optează pentru deschiderea dreptului la pensie, contractul individual de muncă încetează de drept, iar dreptul la muncă va putea fi exercitate numai după încheierea unui nou contract, dacă angajatorul consimte în acest sens. Din contră, în măsura în care salariata optează pentru continuarea raportului de muncă, până la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de lege pentru bărbați, exercițiul dreptului la muncă nu este condiționat de încheierea unui nou contract și de voința angajatorului, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan„, spun judecătorii în decizia publicată marți, 24 iulie 2018.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Apa de la robinet, gratuită pentru clienții restaurantelor și cantinelor

Unirea Ziarul

Publicat

în

Apa de la robinet, gratuită pentru clienții restaurantelor și cantinelor Legea nr. 96/2024 care vizează reglementarea accesului gratuit al clienților restaurantelor și cantinelor la apă potabilă de la robinet a fost oficializat săptămâna aceasta, prevederile sale urmând să se aplice începând din 18 aprilie 2024. Totuși, în forma sa finală, prevederea nu instituie o obligație […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea