Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Actualitate

Decedații din cauza Covid NU vor mai fi puși dezbrăcați în sicrie, iar preoții vor putea intra în spital. Noul protocol, semnat de Ministrul Sănătății

Ziarul Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a semnat vineri ordinul de schimbare a protocolului specific privind decesele pacienţilor infectaţi SARS-CoV-2, dar și accesul în spitale a clericilor și aparținătorilor, arată Mediafax.

Conform noilor reglementări, familia/reprezentantul legal va pune la dispoziţie îmbrăcămintea decedatului și sicriul în care se așază decedatul, iar înhumarea/incinerarea se va efectua cu sicriul sigilat, în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține, respectând normele prevăzute de lege.

În privința pacienților infectați cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală, pe perioada internării în unitatea sanitară, bolnavii pot beneficia, la cerere, de asistență religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte, și cu acordul medicului curant.

Pentru a se asigura protecția clericului și a pacientului, vizita poate avea în anumite condiții:

Astfel, un singur cleric oficiant poate intra la pacient, o singură dată, iar timpul alocat serviciului religios este de maximum 15 minute.
Clericul poartă va purta echipament complet individual de protecție asigurat gratuit de către unitatea sanitară în care este internat pacientul, conform metodologiei în vigoare și va respecta toate măsurile sanitare care se impun.
De asemenea, se vor folosi doar obiecte de cult care pot fi dezinfectate înainte și după utilizare, cu acordul medicului curant.
Nu sunt permise obiecte care generează flacără deschisă/închisă sau scânteie.

Totodată, protocolul prevede că pacienții infectați cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală pot beneficia pe perioada internării în unitatea sanitară, la cerere, de vizita unui membru al familiei/reprezentantului legal, cu acordul medicului curant în aceleași condiții privind asigurarea protecției ca în cazul clericilor, cu mențiunea că în cazul acestuia nu este permisă introducerea niciunui obiect în zona în care sunt îngrijiți pacienții cu COVID-19.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Voucherele de vacanță 2024 impozitate cu 20%: Banii pe care angajații urmează să ii piardă din salarii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Voucherele de vacanță 2024 impozitate cu 20%: Banii pe care angajații urmează să ii piardă din salarii Voucherele de vacanță 2024 urmează să fie impozitate cu 20%. Președintele Sindicatului Independent din Învățământul Preuniversitar Sector 4, a explicat modul în care acestea se vor calcula. Chiar dacă valoarea voucherelor de vacanță a crescut în 2024 la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea