Derbyul campionatului de baschet feminin sâmbătă la Alba Iulia!
Fără îndoială că derbyul campionatului feminin de baschet se va disputa sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 17.00, la Alba Iulia în sala de sport a Universităţii „1 Decembrie 1918”. În etapa a 13-a a Diviziei A se vor duela două echipe foarte puternice, liderul neînvins CS Municipal Târgovişte şi CSU Alba Iulia, formaţie clasată pe ultima treaptă a podiumului, la un punct distanţă, cu 11 victorii din 12 posibile (6 succese consecutive). Dacă în distribuţia vizitatoarelor se regăsesc Alexandra Uiuiu şi Volha Tămârgeanu (prezente ediţia trecută în garnitura albaiuliană), în echipa lui Tomas Bilek activează două jucătoare ce au evoluat în trecut la gruparea dâmboviţeană. Este vorba de Elena Dincă (27 ani, fostă la CS Livas Târgovişte) şi Luminiţa Manta (21 ani, în urmă cu doi ani la Târgovişte, originară chiar din Pucioasa, judeţul Dâmboviţa).
*CSU Alba Iulia versus CS Municipal Târgovişte
„Nu pot să spun că sunt în relaţii foarte bune cu echipa din Târgovişte, astfel încât acest joc să însemne ceva aparte pentru mine. Îmi doresc doar să evo;luez bine, să-mi îndeplinesc sarcinile date de antrenor şi să câştigăm. Partida o să fie una dificilă, dar dacă reuşim să ne facem jocul sunt convinsă că putem învinge„, a precizat Elena Dincă (aflată la al doilea sezon pentru CSU Alba Iulia). „Avem parte de un meci foarte greu în care trebuie să fim concentrate 100 la sută şi să respectăm tot ceea ce ne spune antrenorul. Pot spune că este un meci mai special, dar acum joc pentru Alba Iulia şi trebuie să trec peste emoţii şi să îmi fac treaba cât mai bine„, a declarat Luminiţa Manta. La al 4-lea campionat pe prima scenă CSU Alba Iulia reprezintă revelaţia acestei ediţii şi totodată surpriza plăcută din baschetul feminin autohton. 8 titluri naţionale, 5 cupe, de două ori vicecampioană şi două medalii de bronz: aceasta este zestrea de invidiat a Târgoviştei baschetbalistice, de la începutul anilor 90 şi până în prezent. Un palmares ce rivalizează cu cele ale marilor cluburi europene, un palmares care a făcut din echipa de lângă Turnul Chindiei un nume respectat şi invidiat, dar şi o absenţă de un an în întrecere (2010-2011).
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025
Județul Alba pe primul loc în România în ceea ce privește confiscarea de material lemnos: Care este valoarea lemnului confiscat în primele 5 luni din 2025 Garda Forestieră Alba a confiscat, în primele 5 luni ale anului 2025, peste 2.600 metri cubi de material lemnos, cu o valoare de aproximativ două milioane de lei, ceea […]
Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii”
Bogdan Glăvan: „Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor. Deci, cine plătește? Ați ghicit, cetățenii” Supra-supra-taxa pe bănci va avea efect aproape zero asupra băncilor, așa cum a avut și supra-taxa pe bănci, adică supra-taxa introdusă deja și va fi plătită tot de cetățeni, spune profesorul de economie Bogdan Glăvan. ”Supra-supra-taxa pe […]
Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și vocaționale
Admitere liceu 2025: Cum se calculează media de admitere la liceele militare, tehnologice și vocaționale Admiterea la liceu în 2025 se face pe baza rezultatelor obținute la Evaluarea Națională, iar media de admitere este, în majoritatea cazurilor, echivalentă cu media de la examenele naționale. Primele rezultate la Evaluarea Națională 2025 se afișează pe 3 iulie, […]