Ştirea zilei
De râsul lumii! Pot candida la alegerile locale, dar nu vor putea ocupa funcții publice
Doi candidați care au primit decizii definitive de incompatibilitate și conflict de interese pot fi înscriși în competiția electorală. Tribunalul Alba a motivat hotărârile prin care s-a stabilit că cei doi candidați vor putea participa la alegerile locale din 27 septembrie.
În esenţă, în ambele cazuri, instanţa se referă la faptul că niciunul dintre cei doi candidaţi nu are interdicţie de a alege şi de a fi ales, ci doar de a ocupa o funcţie publică. Cu alte cuvinte, pot candida, dar, dacă vor fi aleşi, la momentul validării mandatelor, aceştia nu vor putea să ocupe funcţiile câştigate.
Este vorba despre Traian Ursaleş, care candidează pentru Primăria Meteş şi Dănuţ Bârzan, candidat pentru Primăria comunei Lupşa, ambii din partea PSD. Al doilea este primar în funcţie, cu şanse mari să fie reales, în timp ce primul poate spera cel mult la un mandat de consilier local.
Potrivit Tribunalului Alba, din interpretarea art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010, rezultă că acesta interzice exercitarea unei funcţii sau a unei demnităţi publice pentru persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii sau încetării de drept a mandatului.
”Mandatul de consilier judeţean al candidatului Ursaleş Traian Nicolae a încetat înainte de expirarea duratei normale, şi anume la data de 25.04.2019 şi sub aspect temporal în termenul de 3 an, care se calculează potrivit disp. art. 25 alin. 2 din Legea nr. 176/2010, acesta nu mai poate ocupa o funcţie eligibilă datorită stării de incompatibilitate însă care nu-i interzice dreptul de a candida. Dreptul de a fi ales este un drept recunoscut de Constituţia României”, a precizat de Tribunalul Alba, instanţă care a judecat apelul formulat în legătură cu hotărârea Biroului Electoral de Circumscripţie Meteş.
Tot Tribunalul a admis, în 20 august 2020, o contestaţie formulată de Traian Ursaleş cu privire la hotărârea Biroului Electoral Judeţean care i-a interzis candidatura pe lista de consilieri judeţeni a PSD Alba. Prin urmare, Ursaleş, cu decizie definitivă de incompatibilitate, va candida atât la Primăria Meteş, cât şi la Consiliul Judeţean.
Motivarea instanţei este similară şi în cazul candidatului Dănuţ Bârzan de la Lupşa. ”Exercitarea unei funcţii presupune practicarea, îndeplinirea unei profesii şi nu are nicio legătură cu dreptul de a candida pentru a fi ales într-o funcţie publică. Condiţiile legale pentru a fi ales, interpretate per a contrario, conduc la concluzia că exceptând persoanele ce nu pot fi alese, restul persoanelor pot fi alese, prin urmare pot candida. Candidatul din prezenta cauză nu se află în niciuna din ipotezele pentru care textul de lege interzice candidarea în vederea ocupării funcţiilor dorite. La primirea cererii, Biroul electoral de circumscripţie examinează respectarea condiţiilor legale pentru ca o persoană să poată candida, respectarea condiţiilor de fond şi de formă ale listelor de candidaţi, precum şi ale listei susţinătorilor. Condiţiile legale sunt cele prevăzute în mod expres de textul de lege, între acestea neregăsindu-se interdicţia de a fi ales, de a candida, motivat de faptul că s-a constatat definitiv existenţa unui conflict de interese”, a precizat Tribunalul, prin hotărârea din 17 august 2020.
În ambele cazuri, situaţia va fi rediscutată cu ocazia validării mandatelor, în cazul în care cei doi candidaţi vor fi aleşi, deciziile urmând să fie luate de Consiliul local, dacă este vorba despre mandatul de consilier local sau de instanţa de judecată, unde este validat mandatul de primar.

Ştirea zilei
VIDEO| Maia Morgenstern la Festivalul Internațional de Teatru „Povești”, Alba Iulia: „De la poveste începe totul și în povești mă refugiez”
VIDEO| Maia Morgenstern la Festivalul Internațional de Teatru „Povești”, Alba Iulia: „De la poveste începe totul și în povești mă refugiez”
Miercuri, 18 mai, marii actori ai teatrului românesc Maia Morgenstern și Horațiu Mălăele, sunt capetele de afiș în cea de-a patra zi a Festivalui Internațional de Teatru „Povești”, de la Alba Iulia.
De la ora 12.30, Maia Morgenstern a vorbit și a răspuns întrebărilor celor prezenți la Art Cafe despre povești, despre importanța acestora.
„De la poveste începe totul și în povești mă refugiez. De altfel spectacolul care a avut onoarea de a fi invitat la festival, este despre poveștile mele, care vin la suprafață, povești pe care aproape nu le mai recunosc, povești uitate. Gustul, mirosul, senzațiile, sunetul, aduc la suprafață povești dintr-o tinerețe de mult uitată, dintr-o copilărie de acum pierdută aș putea spune, dar ea se întoarce cumva și o retrăiesc în felul ăsta”, a spus Maia Morgenstern.
Întrebată ce tehnici folosește pentru pentru a construi poveștile din spectacol, marea actriță a oferit un răspuns savuros, spre amuzamentul celor prezenți: „Nu știu, habar n-am. Nu sunt scriitor și nici nu mă încearcă ambiția asta. Desigur că o să puteți recunoaște într-o poveste sau alta ce ma influențează.”
Spectacolul la care am învățat cel mai greu textul a fost „NU SUNT EU”. Fără o repetiție, două înainte nu intru pe scenă, mai ales fiind autorul în sală”
În spectacolul-confesiune NU SUNT EU, Maia Morgenstern împărtășește cu tandrețe, nostalgie și umor povești din copilărie și carieră.
Imaginea părinților, „amintirea lor veșnic binecuvântată” și lecțiile prețioase despre demnitate și onoare conturează un tablou emoționant în destinul creator al unei artiste de excepție. Timp de o oră și jumătate, însoțiți de muzica live, spectatorii vor fi purtați într-un carusel al amintirilor, confidenți de încredere pentru secrete nemărturisite până acum, părtași ai bucuriilor mici și mari, martori ai unor situații nedrepte prin care „o elevă ce nu voia altceva decât să fie cum sunt ceilalți copii” a fost nevoită să treacă, notează teatruldramaturgilor.ro.
„În ziua în care am îmbătrânit, am plâns. Un pic. Știu eu de ce. În ziua în care am îmbătrânit, am obosit un pic. Am respirat greu și m-am rezemat de un copac. Am respirat și am uitat unde am plecat. Și-am râs, nu știu de ce. A fost frumos.”
PROGRAM MIERCURI, 18 MAI 2022
10:00 ORICE ȘOARECE IUBEȘTE CAȘCAVALUL, regia Béres László
Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin Timișoara
Spectacol de teatru pentru copii / 3+
Sala 67, Teatrul de Păpuși Prichindel / 60 min.
11:00 AVENTURILE LUI CHIȚ MIȚ, regia Georgeta Lozincă
Teatrul pentru Copii și Tineret Ariel Târgu Mureș
Spectacol de teatru pentru copii / 4+
Casa de Cultură a Studenților / 45 min.
11:00 ȚINUTUL DE VIS AL LUI KIBUKI
Kabaré Púpala Marionetas, Germania
Spectacol non-verbal pentru copii / 3+
Liceul Sf. Iosif Alba Iulia / 40 min.
12.00 CAFEAUA CU TÂLC
Conferinţă de presă
Art Cafe
12:30 NU SUNT EU, de Maia Morgenstern
Lansare de carte
Art Cafe / 30 min
18:00 – 20:00
Expoziții permanente de costume și artă plastică realizate de UNATC I.L. Caragiale București
Curator și coordonator: prof.univ.dr. Ștefania Cenean
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor
Foaier Casa de Cultură a Studenților
18:00 NU SUNT EU. Maia Morgenstern, O biografie, direcția de scenă Victor Ioan Frunză
Teatrul Dramaturgilor Români București
One-woman show / 12+
Casa de Cultură a Studenților / 1h 40 min.
20:00 TACHE, IANKE ȘI CADÂR, regia Horațiu Mălăele
Teatrul Municipal Lucia Sturdza Bulandra București
Spectacol de teatru / 14+
Casa de Cultură a Sindicatelor / 1h 20 min.
21:30 O POVESTE CAM CIUDATĂ și alte două povestiri
POEZII ȘI VORBE-N VÂNT, de Horațiu Mălăele
Lansare de carte
Foaier Casa de Cultură a Sindicatelor / 30 min
Ştirea zilei
Înscrieri la creșe în Alba Iulia 2022: CALENDAR, ACTE necesare, procedură și criterii privind punctarea cererilor
Înscrieri la creșe în Alba Iulia 2022: CALENDAR, ACTE necesare, procedură și criterii privind punctarea cererilor
Înscrierile copiilor pentru anul școlar următor se vor face în luna iulie, conform calendarului aprobat de conducere și afișat la sediul unităților, precum și pe site-ul primăriei.
CALENDAR
- 04.07.2022-15.07.2022 – preluarea dosarelor la sediul Creșei 1 Cetate, str. Alexandru cel Bun, nr.13 și online pe adresa de mail [email protected], între orele 9-15.
- 18.07.2022-22.07.2022 – evaluarea dosarelor de către comisia de înscrieri.
- 25.07.2022 -afișarea rezultatelor pe site-ul primăriei și la sediul celor 3 creșe.
- 26.07.2022-27.07.2022 – depunerea contestațiilor pe adresa de mail [email protected], între orele 9-15.
- 28.07.2022-29.07.2022 – analizarea contestațiilor de către comisia de contestații și afișarea rezultatelor finale.
- 01.09.2022-09.09.2022 – prezentarea părinților la creșă pentru planificarea zilei de intrare în colectivitate a copilului.
Click aici pentru: Model de cerere înscriere cresă
LISTA CU ACTELE NECESARE ÎNSCRIERII COPILULUI ÎN CREȘĂ
1.Cererea de înscriere ( se poate procura de pe site-ul Primăriei municipiului Alba Iulia, www.apulum.ro sau de la cam.8-birou relații cu publicul, din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia, Calea Moților, nr.5A);
2.Copie după certificatul de naștere al copilului;
3.Copie față-verso după actele de identitate ale părinților/reprezentanților legali,
copie după certificatele de naștere ale fraților minori și după caz, copie a hotărârii/sentinței de plasament sau a sentinței de încredințare în vederea adopției;
4.Copie după certificatul de căsătorie;
5.Orice act care dovedește uniunea consensuală;
6.Adeverință de venituri pentru fiecare dintre părinți/reprezentanți legali. Acestea pot fi:
-adeverință cu venitul brut al părintelui realizat în ultimele 6 luni, anterioare înscrierii, cu
precizarea valabilității contractului de muncă;
-copie după decizia de stabilire a indemnizației pentru creșterea copilului( în cazul în care unul dintre părinți se află în concediu pentru creșterea copilului) eliberată de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Alba;
-copie după decizia de reluare a activității profesionale în care să se specifice data reluării activității părintelui care a beneficiat de indemnizația pentru creșterea copilului, pentru cei care își reiau activitatea înainte de împlinirea vârstei de 1 an, respectiv 2 ani, a copilului, în funcție de opțiunea aleasă;
-decizia de suspendare a activității profesionale;
-cupoane de pensie, șomaj; alte acte doveditoare de venituri, după caz;
7.Pentru persoanele care au realizat venituri în străinătate în ultimele 6 luni anterioare înscrierii, se prezintă contractul de muncă tradus în limba română, iar pentru cei care declară că nu realizează venituri, adeverință de la Administrația Financiară;
8.Adeverință de la medicul de familie, în care să se menționeze ca respectivul copil este sănătos clinic și apt pentru intrare în creșă;
9.Fișa de imunizări;
10.Certificat de încadrare în grad de handicap grav pentru copil( unde este cazul, altul din familie decât cel pentru care solicită înscrierea în creșă);
11.Certificatul de deces / sentință de divorț, definitivă și irevocabilă, pentru părintele unic;
12.Adeverință pentru frații care frecventează în anul școlar următor, grădinița din apropierea creșelor ( Grădinița nr.13 și Grădinița nr.14);
13.Adeverință de student, masterand la zi pentru părintele/reprezentantul legal al copilului, cu precizarea continuității studiilor și în anul școlar următor;
14.Alte acte justificative în funcție de situația descrisă în cerere, pentru a putea beneficia de punctaj.
15.Pentru locurile sociale se depun și următoarele acte:
-Acte care să demonstreze situația de urgență a familiei ( moartea subită a unuia dintre părinți/reprezentanți legali, accident al unuia dintre părinți, etc.)
-plan de serviciu și anchetă socială de la Direcția de Asistență Socială Alba Iulia (pentru situația în care copilul este cu risc de separare de familie).
PROCEDURA DE ÎNSCRIERE A COPIILOR ÎN CREȘELE DIN MUNICIPIUL ALBA IULIA
În cazul în care se solicită înscrierea fraților sau a copiilor aflați în îngrijirea aceluiași părinte/reprezentant legal și nu este liber decât un loc, se va suplimenta numărul de locuri cu numărul de copii aflați în aceeași situație. La înscrierea copiilor la creșă nu se percep taxe de înscriere.
Cererea de înscriere a copilului în creșă va putea fi depusă doar de părintele/reprezentantul legal al copilului. După finalizarea perioadei de înscriere, Comisia de verificare a dosarelor va evalua fiecare dosar soluționând în litera legii fiecare caz în parte. La nevoie va solicita noi acte în funcție de caz. Dosarele depuse pentru înscrierea copiilor la creșă pentru anul școlar următor vor fi analizate ținându-se cont în primul rând de opțiunea părintelui, referitor la creșa dorită, apoi se vor aplica criteriile. În urma aplicării criteriilor pentru departajarea copiilor la înscriere se va stabili lista cu copiii admiși în limita locurilor disponibile, pe fiecare creșă în parte, de către Comisia de soluționare a dosarelor. Fiecare solicitant poate opta pentru înscrierea copilului său într-o singură creșă, cu mențiunea că dacă nu obține loc în creșa dorită, optează și pentru alta, prin redistribuire, în ordinea descrescătoare a punctajului, în limita locurilor disponibile din acea creșă.
În cazul în care în urma aplicării criteriilor, două sau mai multe cereri au același punctaj, pentru ocuparea locurilor disponibile, departajarea se va face în favoarea copilului a cărui părinte/reprezentant legal începe serviciul mai devreme. Dacă și după aplicarea acestei condiții vor exista două sau mai multe cereri în aceeași situație se va ține cont de numărul de înregistrare a cererii.
Lista nominală cu punctajul stabilit pentru fiecare copil pentru care s-a depus dosar de înscriere pentru a frecventa creșa în anul școlar următor, respectiv luna septembrie, va fi afișată la sediul creșelor, pe site-ul primăriei și la sediul primăriei.
Punctajul stabilit și acordat fiecărui copil în baza actelor depuse la dosar poate fi contestat în termenul de 3 zile lucrătoare de la data afișării. Contestațiile vor fi analizate de o Comisie de soluționare a contestațiilor, în termen de 2 zile lucrătoare de la data expirării perioadei de depunere a contestațiilor. După expirarea acestei perioade de contestație se va aproba lista cu copiii înscriși și admiși pentru a frecventa creșa pentru anul școlar următor, respectiv septembrie.
Copiii vor fi admiși pentru a frecventa creșa în ordinea descrescătoare a punctajului obținut și în funcție de locurile disponibile în creșă pentru anul școlar următor. Copiii care nu îndeplinesc punctajul necesar pentru a fi admiși să frecventeze creșa, vor rămâne înscriși pe lista de rezervă.
În momentul în care se eliberează un loc la creșă, pe parcursul anului școlar acesta va fi ocupat de următorul copil care se află pe lista de rezervă. Dacă pe parcursul anului școlar vor fi locuri disponibile în creșă, iar cei din lista de rezervă nu doresc ocuparea acestor locuri și există o nouă solicitare de înscriere în creșă, copilul va fi acceptat pe locurile disponibile, cu condiția ca ambii părinți/părinte unic să lucreze.
După admiterea copilului în creșă, dosarul se va completa de către părinte/reprezentant legal cu următoarele acte:
1.Avizul epidemiologic eliberat de medicul de familie cu 24-48 de ore înainte de începerea frecventării creșei de către copil
2.Fișă imunizări, întocmită conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății
3.Analize medicale: examen coprobacteriologic, coproparazitologic și exudat faringian.
4.Alte analize sau adeverințe medicale, după caz.
5.Acte doveditoare de venituri (în cazul unor modificări apărute în situația familială în perioada dintre înscriere și intrarea în colectivitate).
CRITERII privind punctarea cererilor de înscriere a copiilor în creșele din municipiul Alba Iulia
Criteriile de departajare se vor aplica doar în cazul în care numărul de solicitări va depăși numărul de locuri disponibile pentru înscrieri în cadrul creșelor.
1.Locul de muncă al părinților/reprezentan ților legali ( care au raportul de muncă/serviciu nesuspendat) 5 puncte pentru fiecare
2.Data reluării activității profesionale de către părintele care se află în concediu pentru îngrijirea copilului:
– celor care își reiau activitatea până în 31 august 5 puncte
– celor care și reiau activitatea în luna septembrie 4 puncte
– celor care și reiau activitatea în luna octombrie 3 puncte
– celor care și reiau activitatea în luna noiembrie 2 puncte
– celor care și reiau activitatea în luna decembrie 1 punct
– celor care și reiau activitatea începând cu luna ianuarie a anului următor 0
puncte
3.Frați sau surori care frecventează deja creșa sau grădința care funcționează în apropierea creșelor( Grădinița nr.13 și Grădința nr.14) 1 punct
4.Situația familială:
– Familie monoparentală 10 puncte
– Familie biparentală (căsătoriți, uniune consensuală) 5 puncte
5.Număr copii minori în întreținere:
– 1 copil – 1 punct
– 2 copii – 2 puncte
– 3 copii sau mai mulți de 3 copii – 3 puncte
6.Copii gemeni/tripleți ( se va completa câte un dosar pentru fiecare copil) 1 punct
7.Unul dintre părinți/reprezentanți legali sau părinte unic urmează o formă de învățământ la zi ( student/masterand) 2 puncte
8.Familie care are un copil cu handicap grav ( altul decât cel pentru care optează înscrierea în creșă) 2 puncte
Condiții eliminatorii:
Nu se vor lua în calcul cererile părinților( ambii părinți/părinte unic), care nu au domiciliul/reședința în municipiul Alba Iulia.
Nu se vor înscrie în creșă copii pentru care medicul de familie nu eliberează adeverință cu textul clinic sănătos și apt pentru intrare în creșă și fișa de imunizări, întocmită conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății cu privire la intrarea copilului în colectivitate. În situația în care copilul nu are schema de vaccinări obligatorii în România efectuată, medicul de familie va preciza pe fișa de imunizări faptul că acesta urmează să recupereze vaccinurile lipsă și că este cuprins în schema de vaccinări obligatorii în România.
Ştirea zilei
18 mai 2022, COVID-19 în Alba. 7 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
18 mai 2022, COVID-19 în Alba. 7 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
La nivelul județului Alba, luni, 16 mai 2022, s-au înregistrat 7 cazuri noi de infectare cu COVID-19 potrivit datelor transmise de DSP Alba. Raportul prezintă și incidența actualizată și cazurile active de coronavirus pe localități.
Citește și situația cazurilor din Alba, de ieri, 17 mai 2022, COVID-19 în Alba. ZERO infecții și ZERO decese, în ultimele 24 de ore, în județ. Prima zi fără virus după 9 luni
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Alba, nu a fost înregistrat niciun deces, în rândul persoanelor bolnave de COVID-19.
Astfel, numărul total al cazurilor înregistrate rămâne la 53841 de persoane confirmate, 52447 persoane vindecate, 1.290 decese.
Marți, în județul Alba au fost prelucrate în total 359 teste, 181 PCR, 136 teste rapide. Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 466235 mai exact, 356851 de teste PCR și 109384 de teste rapide.
Localitățile din care provin cele 7 noi cazuri de coronavirus:
ALBA IULIA – 4
CUGIR – 2
POIANA VADULUI – 1
Lista cazurilor active de COVID-19 și INCIDENȚA LOCALITĂȚILOR din județul Alba:
Localitate | Populatie | Incidenta | Cazuri active |
RIMETEA | 990 | 2.02 | 2 |
OHABA | 583 | 1.72 | 1 |
POŞAGA | 893 | 1.12 | 1 |
VALEA LUNGĂ | 3115 | 0.96 | 3 |
METEŞ | 2751 | 0.73 | 2 |
LUPŞA | 2836 | 0.71 | 2 |
SÂNTIMBRU | 3019 | 0.66 | 2 |
ORAŞ OCNA MUREŞ | 13788 | 0.65 | 9 |
MUNICIPIUL BLAJ | 20622 | 0.63 | 13 |
CIUGUD | 3293 | 0.61 | 2 |
NOŞLAC | 1816 | 0.55 | 1 |
CRICĂU | 1965 | 0.51 | 1 |
MUNICIPIUL ALBA IULIA | 76685 | 0.43 | 33 |
ORAŞ TEIUŞ | 7148 | 0.42 | 3 |
LOPADEA NOUĂ | 2494 | 0.4 | 1 |
ŞPRING | 2537 | 0.39 | 1 |
ŞUGAG | 2856 | 0.35 | 1 |
CETATEA DE BALTĂ | 3061 | 0.33 | 1 |
ORAŞ CUGIR | 25354 | 0.32 | 8 |
MIHALŢ | 3213 | 0.31 | 1 |
PIANU | 3563 | 0.28 | 1 |
ORAŞ ZLATNA | 7779 | 0.26 | 2 |
MUNICIPIUL AIUD | 25133 | 0.24 | 6 |
GALDA DE JOS | 4414 | 0.23 | 1 |
ŞONA | 4365 | 0.23 | 1 |
SĂSCIORI | 6485 | 0.15 | 1 |
MUNICIPIUL SEBEŞ | 32855 | 0.12 | 4 |
ALBAC | 1939 | 0 | 0 |
ALMAŞU MARE | 1197 | 0 | 0 |
ARIEŞENI | 1533 | 0 | 0 |
AVRAM IANCU | 1411 | 0 | 0 |
BERGHIN | 1882 | 0 | 0 |
BISTRA | 4496 | 0 | 0 |
BLANDIANA | 877 | 0 | 0 |
BUCERDEA GRÂNOASĂ | 2259 | 0 | 0 |
BUCIUM | 1379 | 0 | 0 |
CÂLNIC | 1932 | 0 | 0 |
CENADE | 1046 | 0 | 0 |
CERGĂU | 1629 | 0 | 0 |
CERU-BĂCĂINŢI | 227 | 0 | 0 |
CIURULEASA | 1123 | 0 | 0 |
CRĂCIUNELU DE JOS | 2142 | 0 | 0 |
CUT | 1272 | 0 | 0 |
DAIA ROMÂNĂ | 3115 | 0 | 0 |
DOŞTAT | 1014 | 0 | 0 |
FĂRĂU | 1470 | 0 | 0 |
GÂRBOVA | 2133 | 0 | 0 |
GÂRDA DE SUS | 1467 | 0 | 0 |
HOPÂRTA | 1157 | 0 | 0 |
HOREA | 1898 | 0 | 0 |
IGHIU | 7110 | 0 | 0 |
ÎNTREGALDE | 551 | 0 | 0 |
JIDVEI | 5301 | 0 | 0 |
LIVEZILE | 1147 | 0 | 0 |
LUNCA MUREŞULUI | 2540 | 0 | 0 |
MIRĂSLĂU | 1945 | 0 | 0 |
MOGOŞ | 744 | 0 | 0 |
OCOLIŞ | 498 | 0 | 0 |
ORAŞ ABRUD | 5141 | 0 | 0 |
ORAŞ BAIA DE ARIEŞ | 3743 | 0 | 0 |
ORAŞ CÂMPENI | 7120 | 0 | 0 |
POIANA VADULUI | 1041 | 0 | 0 |
PONOR | 574 | 0 | 0 |
RĂDEŞTI | 1271 | 0 | 0 |
RÂMEŢ | 491 | 0 | 0 |
ROŞIA DE SECAŞ | 1580 | 0 | 0 |
ROŞIA MONTANĂ | 2690 | 0 | 0 |
SĂLCIUA | 1367 | 0 | 0 |
SĂLIŞTEA | 2327 | 0 | 0 |
SÂNCEL | 2579 | 0 | 0 |
SCĂRIŞOARA | 1486 | 0 | 0 |
ŞIBOT | 2327 | 0 | 0 |
SOHODOL | 1658 | 0 | 0 |
STREMŢ | 2419 | 0 | 0 |
UNIREA | 4823 | 0 | 0 |
VADU MOŢILOR | 1268 | 0 | 0 |
VIDRA | 1500 | 0 | 0 |
VINŢU DE JOS | 5528 | 0 | 0 |
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
FOTO| Sală de sport modernă într-o comună din Alba: Tribune cu 102 locuri, teren de baschet, tenis și volei cu suprafață de gardă aferentă fiecărui sport în parte
-
Actualitateacum 23 de ore
Amenzi drastice și până la 7 ani de închisoare pentru cei care ucid sau chinuie animale: Legea, publicată în Monitorul Oficial
-
Ştirea Taacum 8 ore
ȘTIREA TA| O mașină „tunată” scoate peri albi locuitorilor unei străzi din Alba Iulia: „Un derbedeu cu cotețul lui din o mie nouă sute toamna”
-
Actualitateacum 20 de ore
Profesorii nu vor mai avea voie să dea meditații elevilor din clasele la care predau: Anunțul ministrului Educației
-
Ştirea zileiacum 18 ore
Sclavie într-o fermă din Alba, pentru 5 copii din Bihor: Ce au decis magistrații în cazul celui care i-a exploatat
-
Sportacum 20 de ore
FOTO: CSU Alba Iulia – Unirea Alba Iulia 0-4 (0-1), la juniori A1 | Revanșă și finala cu Industria pe „Cetate”!
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Ionuț Zincă, sportivul CS Unirea Alba Iulia, pe primul loc la o importantă competiție de orientare. Sportivul reintră în lupta pentru medalii
-
Curier Județeanacum 21 de ore
21 – 22 mai: Serbarea Narciselor de la Negrileasa 2022. PROGRAMUL evenimentelor
-
Actualitateacum 19 ore
Creștere de 5,2% a economiei României, în primele trei luni ale anului 2022. Datele INS
-
Actualitateacum 6 ore
Președintele Ungariei vine sâmbătă în Alba Iulia: Novák Katalin va fi prezentă la dezvelirea statuii principelui Gábor Bethlen
-
Actualitateacum 10 ore
Viză pentru SUA 2022: Lista tarifelor pentru toate categoriile de vize acceptate
-
Actualitateacum 9 ore
Subprefectul Mureșan: PNRR reprezintă o șansă importantă pentru creșterea accesibilității și calității serviciilor medicale în județul Alba