Dacă în „Piramida. Satul şi copilăria lui Andrei Dumitriu” (Editura Eikon, 2010, Prefaţă de Diana Câmpan), Mihai Pascaru ne prezenta un Andrei Dumitriu explorator al lumii care îl înconjura, în „Cuţitul de vânătoare. Întâmplări din Munţii Apuseni” personajul Andrei Dumitriu devine observatorul, cel care înregistrează cu meticulozitate balzaciană viaţa din satul Geamăna şi oraşul Abrud: „19 h 22´/ În balconul I apare o tânără cu ochelari pe care nu am mai văzut-o aici; Rodica închide fereastra la camera ei; tânăra cu ochelari aşează fetiţele pe taburet, să poată privi în faţa blocului; în balconul III apare pentru câteva clipe un bărbat; şi în balconul II se observă silueta unui bărbat.” („Balconul”).
Din observaţiile lui Andrei, oraşul Abrud apare ca o scenă de teatru, avându-l uneori ca regizor şi actor pe Alex Denunţiu. Primar al oraşului şi exponent al „bărbaţilor în toată firea din Abrud”, aşa cum singur se declară, acesta este personajul principal din viaţa tuturor celorlalte personaje, cu voia, fără voia, cu ştiinţa sau fără ştiinţa acestora. Aparent sensibil la problemele comunităţii şi aproape omniprezent, primarul are soluţii pentru dileme şi probleme de orice fel, făcând întotdeauna apel la logica lui… imbatabilă: „Acestei femei i s-a spânzurat bărbatul. Un bărbat de nimic deoarece nu se spânzură decât un bărbat de nimic. Fiind exclus faptul ca brusc, fără nicio motivaţie Vasile Câmpeanu să fi devenit un bărbat de nimic este clar că Măria nu a avut niciodată lângă ea un bărbat în toată firea. Astfel, ea a rămas cu o treaptă mai jos decât femeile din Abrud, care, fără excepţie, au bărbaţi în toată firea. O asemenea frustrare a Măriei nu se poate să nu constituie un motiv serios de gândire pentru un primar ca mine.” („Achiziţia”).
Imaginea satului Geamăna este dată de o serie de portrete ale unor personaje unice prin ciudăţenie şi prin iniţiativele ori dilemele lor ieşite din comun. Vasile Man este unul dintre ele. Fost miner, la pensie, Vasile Man şi-a dedicat mulţi ani ca să-şi înveţe raţele să zboare. Întâi aplică o dresură prin şoc, la prăpastia de la marginea satului, iar mai apoi, din vârful unui turn de lemn, raţele sunt eliberate cu ajutorul unei sfori. Într-un sfârşit, trei exemplare dau rezultatul aşteptat, dar zboară spre ţările calde într-un cârd de raţe sălbatice, „pierderile” atrăgând atenţia „tovarăşilor” care se declară nemulţumiţi pentru faptul că raţele nu au ajuns la fondul de stat. („Raţele”).
Cristian Pop, protagonistul povestirii „Arhitectul”, era relativ necunoscut până să creeze o capodoperă în sala de şedinţe a primăriei. El îmbracă sala de şedinţe astfel încât fiecare secţiune de spaţiu să fie acoperită sau reflectată într-o oglindă, în încercarea de a reprezenta în concret un ideal democratic. Inovaţia lui nu este însă primită după cum s-ar fi aşteptat pentru că tot ce îi trezea primarului capodopera de oglinzi era imaginea auditoriului stând cu spatele la el.
Doza de realism pare să vină de la femeia născută fără picioare care se plimbă printre personaje şi frânturi de dialoguri despre problemele cotidiene, certuri şi şedinţe exclamând într-una: „Ce lume măruntă!” („Femeia”).
Lupa de sociolog a lui Andrei Dumitriu, personajul cheie al volumului, pare să surprindă în special ridicolul lumii „mărunte” din Geamăna şi Abrud, rezultat de cele mai multe ori din raporturile cauză-efect pe care le stabilesc personajele („Câinele”, „Cocoşul”, „Chiromanţie” ş.a.).
În ansamblul volumului „Cuţitul de vânătoare”, Mihai Pascaru alcătuieşte un univers din portrete al căror fel de a raţiona depăşeşte de cele mai multe ori normele logicii şi ale moralei („Economia”, „Cheia”, „Mama” ş.a.), dar tonul firesc al satirei se îmbină sau îmbină o aglomerare de detalii, de situaţii (tragi)- comice, creând, în mod paradoxal, o atmosferă de linişte şi – de ce nu? – de confort estetic aparte.
Ana-Maria OPREA
Mihai Pascaru, Cuţitul de vânătoare. Întâmplări din Munţii Apuseni, Editura Eikon, 2011, Prefaţă de Constantin Cubleşan, volum distins cu Premiul Saloanelor „Liviu Rebreanu” Bistriţa, Ediţia XXIX, 25-27 noiembrie 2011.
1 comentariu
Ii bun Pascaru, a facut „turul” Tarii Motilor, dar ca si calul mocanullui nu s-a oprit decat la crasma!
Comentariile sunt oprite