De ce este riscant un impozit sau o taxă auto: Ce spune ministrul Finanțelor
Dan Vîlceanu, ministrul demis al Finanţelor, a declarat joi, că un impozit sau o taxă auto e riscantă din cauza precedentului în urma căruia Guvernul a trebuit să le restituie oamenilor banii.
„Un impozit sau o taxă auto comportă câteva riscuri. Am fost în situaţia de a restitui oamenilor banii pe care i-am colectat la un moment dat. Eu cred că în momentul în care vom avea o soluţie clară este şi momentul în care trebuie să comunicăm ce se va întâmpla. Până atunci, există această politică pentru a găsi o modalitate de descurajare a importului de maşini rulate. Pe de altă parte, în penultima şedinţă de Guvern am luat acea decizie ca acela care aduce în ţară o maşină rulată să fie şi cel care o prezintă la Registrul Auto şi asta implică câteva lucruri benefice din mai multe domenii, inclusiv al finanţelor”, a afirmat Vîlceanu.
În acelaşi context, demnitarul a menţionat că în PNRR există o serie de măsuri pentru creşterea numărului de staţii de încărcare.
„Politica este de descurajare a importului de maşini uzate şi de înnoire a parcului auto. Pe de altă parte, în PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, n.r.) sunt o serie de măsuri pentru creşterea numărului de staţii de încărcare. Ne dorim ca în fiecare localitate, prin PNRR, să fie finanţată o staţie de încărcare şi, probabil, pe viitor microbuzele şcolare care vor fi cumpărare vor fi electrice. Sunt o serie întreagă de măsuri pe care le urmărim, astfel încât numărul de maşini din parcul auto înnoit să crească an de an”, a declarat Dan Vîlceanu.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent
Corigențe 2025 | În perioada 7-18 iulie 2025, va avea loc sesiunea de corigențe pentru elevii din învășământul primar, gimnazial, liceal și profesional. În ce condiții riști să rămâi repetent În perioada 7-18 iulie 2025, potrivit unei adrese trimise inspectoratelor şcolare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vor avea loc examenele de corigenţă pentru elevii […]
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare
Vremuri grele pentru români: După creșterea TVA, o familie cu doi copii va cheltui mai mult decât cei 3.000 de lei pe care îi dă în prezent pentru mâncare Vremurile vor fi mai grele decât ne aşteptam. Premierul Ilie Bolojan a anunţat oficial măsurile de austeritate: vom avea două cote de TVA, ambele mai mari […]
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat?
ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE 2025: Modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. Cine riscă să rămână neasigurat? Guvernul României propune modificări majore în ceea ce privește scutirile de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), prevăzute în Codul fiscal. În urma acestor modificări, unii români […]