De 24 februarie, iubește românește! Cele mai frumoase 5 poezii pentru iubit/ă de Dragobete

De 24 februarie, iubește românește! Cele mai frumoase 5 poezii pentru iubit/ă de Dragobete

Pentru ziua de astăzi, 24 februarie, pentru a celebra autentic această zi a îndrăgostiților, am ales cinci din cele mai frumoase poezii românești, pentru persoana iubită.

Se spune că, „Dacă un poet se îndrăgostește de tine, tu nu vei muri niciodată”. De accea, dragostea, sentimentul complex și extrem de frumos, care a fost nucleul de inspiratție pentru mulți dintre poeții români, e una dintre temele cel mai bine evidențiate în operele lor, care va rămâne veșnică în sufletele oricărui cititor. Pentru că poeziile de dragoste sunt cea mai potrivită metodă prin care îți poți exprima sentimentele, am făcut un mic top pentru a celebra această tradiție străveche a iubirii:

Citește și: Mesaje de Dragobete. Declaraţii de dragoste, felicitări şi SMS-uri pe care le poţi trimite de ziua îndrăgostiţilor la români

„Iubind în taină…” de Mihai Eminescu

Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu ştie.

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.
Copila mea cu lungi şi blonde plete?

Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.
Fă un sfârşit durerii… vin’ la sânu-mi.

„Cu tine”, de Adrian Păunescu

Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar – dispar.

Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fară tine,
Dar fară tine nu s-ar mai putea.

„Romanţă fără ecou” de Ion Minulescu

Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an…

Îţi mulţumesc!…
Dar cum?… Ce s-a-ntâmplat?…
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?…
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ţi-a stat de veghe-atâta timp
Şi te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Şi nu te-ai prăfuit?…

Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect de preţ cu smalţul nepătat,
Rămâi pe loc acolo unde eşti…
Să nu te mişti…
Şi dacă ne iubeşti –
O!… dacă ne iubeşti cu-adevărat – Aşteaptă-ne la fel încă un an…
Un an măcar…
Atât…
Un singur an…

Iubire, bibelou de porţelan!…

„Am iubit” de Nicolae Labiș

Am iubit de când mă ştiu
Cerul verii, străveziu,
Despletitele răchite,
Curcubeiele pe stânci
Ori pădurile adânci
Sub ger alb încremenite.

Mi-a fost drag pe bărăgane
Să văd fetele morgane
Ori pe crestele din munte
Joc de trăsnete rotunde,
Scurgerea cocorilor,
Pacea înălţimilor,
Semeţia pinilor
Plini de scama norilor.

Am iubit iubirea pură,
Floare roşie pe gură
Şi în inimă arsură,
În priviri zăpezi candide
Şi-n piept voci necontenite.

M-a înfiorat ades
Tot ce gândurile ţes:
Pe al filelor polei
Dansuri repezi, legănate,
De pe arcuri înstrunate,
Săgetarea de idei…

Toată-această măreţie
Ne-a fost dată din vecie…

Citește și: Legenda Dragobetelui: Fetele si băieții se întâlnesc pentru ca iubirea lor să tină tot anul, precum a păsărilor ce se „logodesc” în acestă zi

„Iubire”, autor anonim

să iubești
în primul rând,
înseamnă să-nveți
să trăiești;

fiindcă doar așa
poți să te
deosebești.

dar uneori,
poți și să
obosești;
neștiind de fapt,
ce iubești.

d-asta, să iubești,
e ceva abstract;
fiindcă poți
să iubești
o ființă sau
un artefact,
sau doar arta
de fapt;
sau poate
un sport sau
o culoare
sau poate
doar o floare.

sfatul meu
e ca acea iubire
să fie de valoare;

să nu fie schimbătoare
și deloc dăunătoare,
căci dauna
va lua amploare
și atunci iubirea,
nu va mai fi plăcere
și vei uita să iubești,
când vezi că te doare.

să iubești…
e ceva dificil,
findcă să urăști
este mult mai facil;

dar bine-ar fi
ca toții să iubim:

fără să deosebim,
fără să gândim,
fără să dorim;

doar să iubim.

ce simțim,
ca să trăim
și să zugrăvim
zidurile vieții,
care sunt albe,
înalte și banale,

asemeni
Zidului Berlinului;
adică ne despart,
ne separă
și ne bagă-n boală…

aceste ziduri,
ne umbresc
gândurile și
uneori și inima;

d-asta ea devine
de piatră.

dar iubirea-i
poate sparge
acest înveliș.

doar cu iubire zugrăvim,
doar cu iubire colorăm;

fără iubire nu putem să trăim,
fără iubire nu putem să explorăm.

doar cu iubire inflorim,
fără iubire nu putem
să existăm sau să fim.

eu sunt i.ubirea,
tu ești you.birea.
canalizeaz-o în uni.vers;
cuvânt cu cu.vânt,
punct cu punct,
și vers cu vers.

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News