Rămâi conectat

Ştirea zilei

Dascăl din Alba, cu 10 la Titularizare: “Iubesc să lucrez cu copiii. Profesia de educator este una dintre cele mai frumoase”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Dorina Răcătăian, din Alba Iulia, este o tânără eminentă, care a obținut nota maximă la examenul de titularizare de anul acesta. Vrea să lucreze în continuare cu copiii, iar profesia de educator i se pare una dintre cele mai frumoase.

Dorina este unul dintre cei 3 candidaţi notaţi cu zece la examenul de titularizare din județul Alba. În ciuda tuturor problemelor ce marchează învăţământul, albaiulianca nu se gândeşte să părăsească sistemul, pentru simplul motiv că îi place mult să lucreze cu cei mici.

Este proaspătă absolventă a Facultăţii de Drept și Știinte Sociale, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, în cadrul Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Este a doua facultate pe care a absolvit-o, prima fiind Facultatea de Istorie și Filologie, specializarea Română-Engleză, la aceeași universitate.

A ales să studieze în cadrul Departamentului pentru Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar pentru că a ştiut exact ce vrea să facă în momentul în care îşi va finaliza studiile. ” Iubesc să lucrez cu copiii, în primul rând, și în al doilea rând, eu consider că este una dintre cele mai frumoase meserii”, a spus pentru ziarulunirea.ro, tânăra care a obţinut un 10 curat la titularizare.

A ales să devină educatoare şi până în prezent a lucrat ca ajutor de educatoare la Grădinița cu program prelungit nr. 12 din Alba Iulia. Dorina a fost suficient de motivată să facă o lucrare perfectă, iar subiectele i s-au părut accesibile pentru toata lumea: ” Mă așteptam să fie doar note mari, sincer „, a mărturisit aceasta.

Proaspăta absolventă și viitoarea educatoare spune că secretul unei reuşite este pasiunea, multă muncă, perseverență și învățarea aprofundată a materiei. „Trebuie să-ţi placă ceea ce faci”, a mărturisit tânăra.

Dorina se bucură acum de puţina vacanţă care i-a rămas. ” Sunt foarte fericită, încă nu îmi vine să cred. Urmează o perioadă de relaxare după atâta stres și bătaie de cap”, a mai spus viitoarea educatoare.

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață

Ziarul Unirea

Publicat

în

Crima șocantă din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner: Inculpații vor achitare pentru omor calificat pentru că „nu există probe”. Procurorul nu a cerut închisoare pe viață Tribunalul Alba a finalizat vineri, 27 iunie 2025, procesul pe fond al crimei din Sibiu, cu victimă omul de afaceri Adrian Kreiner. Cei trei inculpați trimiși […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European

Ziarul Unirea

Publicat

în

Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”,la Alba Iulia: Oamenii de excepție ai județului, premiați de Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European Centrul Multicultural Gheorghe Șincai din Alba Iulia a găzduit duminică, 6 iulie 2025, Gala”Omul Potrivit la Locul Potrivit”, organizată de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu. În cadrul evenimentului au fost acordate zeci de premii, dar nu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial: East 15 Acting School, din cadrul Universității Essex din Londra, acceptă doar 13 elevi la fiecare specializare Alexandra Panțiru, din Grupul Skepsis, a fost admisă la una dintre cele mai performante facultăți de teatru la nivel mondial. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea