Dan Simedru: PSD-ul blochează în Senat, Ordonanța de Urgență prin care se reglementează învățământul dual
Actualul Guvern a promovat pe sub masă actul normativ la sfârșitul anului trecut, pe data de 29 decembrie 2014, în ultima ședință a cabinetului din an, aceasta fiind ordonanța prin care premierul Ponta era “albit” pentru plagiatul rușions al lucrării de doctorat.
Acest mod de legiferare a consacrat deja PSD-ul, care a emis ordonanțe mamut. Prin unele ordonanțe a modificat chiar și 12 legi, iar cea de față modifică 2 acte normative din domeniul învățământului: Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2014, privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, precum şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei.
“Această ordonanță în forma promovată de Guvern și care își produce acum efecte trebuie discutată rapid în Senat pentru că la Camera Deputaților au fost depuse de către PNL o serie de amendamente care corectează și fac funcțional sistemul învățământului dual în România.
Forma OUG, aprobată de Guvernul Ponta a fost aspru criticată înclusiv de către Camera de Comerț Româno-Germană care a avertizat că noua organizare propusă produce confuzie în sistem, apreciind că reglementările existente încă din 2012 și normele subsecvente sunt suficiente. Dovada faptului că există deja povești de succes pe acest sistem de învățământ o reprezintă prima promoție din 2014 de absolvenți ai Școlii Profesionale Germane Kronstadt, cu peste 90% dintre elevi angajați de companiile la care au făcut practica, dar și prima promoție de absolvenți ai Școlii Germane Alba Iulia. De ce încearcă Guvernul să strice o treabă bună și ține blocată la Senat Ordonanța în comisia doamnei Andronescu? Din luna februarie de când a ajuns la Comisia pentru învățământ din Senat până în octombrie putea fi adoptată de zece ori. Cred că teama lor cea mai mare este de fapt că dezbătând această ordonanță va fi repusă pe tapet, fiind la pachet, problema domnului Ponta cu plagiatul și atunci sacrifică sistemul de învățămânr dual pentru liniștea lui Ponta și a lui Dragnea.
Îi solicit doamnei Ecaterina Andronescu, președinta Comisiei pentru învățământ din Senat și Președintelui Senatului, domnului Călin Popescu Tăriceanu să fie responsabili cu soarta învățământului dual românesc, să uite pentru o clipă de ordinele de la partid primite din partea domnului Dragnea și să dezbată de urgență acest proiect legislativ care ar urma apoi să fie votat de plenul Senatului, cu amendamentele adoptate de către Camera Deputaților, agreate de către toate părţile. Mai presus de interesele strict electorale ale PSD-ului, trebuie să stea interesul pentru dezvoltarea învățământului românesc și corelarea lui cu piața muncii”, a declarat Dan Simedru, deputat PNL de Alba.
Biroul de Presă al PNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei
Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei Un proiect important pentru comunitate, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, va fi derulat în comuna Roșia de Secaș. Este vorba despre construirea și dotarea unui Centru Comunitar Integrat, care va avea […]
Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor
Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 3 iulie 2025, că o parte esențială a reformei din administrație va viza modul în care este cheltuit banul public. „Am ajuns în situația să avem directori sau […]
Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor
Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor Primăria Zlatna a lansat, luni, 30 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor de reabilitare pentru creșterea eficienței energetice la un bloc din oraș. Citește și: Cinci blocuri din Zlatna vor […]