Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Dacă au absolvit facultatea până la intrarea în vigoare a Legii Educaţiei Naţionale, dascălii din învăţământul preuniversitar devin profesori pe baza unui dosar

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba a ţinut să facă precizări importante legate de aplicarea OMECTS nr. 5553/7.10.2011 pentru echivalarea cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pe baza ECTS/SECT (Sistemul European de Credite Transferabile), a învăţământului universitar de scurtă durată realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durata de 3 ani, aceste menţiuni fiind transmise tuturor unităţilor de învăţământ din judeţ, ne-a declarat prof. Marcel Stan, inspector şcolar general adjunct al IŞJ Alba.
În vederea aplicării Metodologiei privind echivalarea cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pe baza ECTS/SECT, a învăţământului universitar de scurtă durată realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durata de 3 ani, cadrele didactice pot solicita echivalarea studiilor superioare de scurtă durată absolvite cu diplomă, în vederea ocupării unei funcţii didactice în specialitate, în conformitate cu Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.
lCadrele didactice care pot solicita echivalarea pe baza ECTS/SECT
Potrivit OMECTS nr. 55372011, cadrele didactice care pot solicita echivalarea sunt absolvenţii liceelor pedagogice, ai şcolilor postliceale pedagogice sau ai şcolilor echivalente care au absolvit cu diplomă şi studii universitare de scurtă durată sau colegii universitare de institutori, încadraţi în învăţământul preşcolar şi primar; absolvenţii învăţământului superior şi care au finalizat un curs specific în domeniul psihopedagogie şi metodică în învăţământul preşcolar şi primar; absolvenţii colegiilor universitare de institutori cu diplomă de absolvire; absolvenţii colegiilor universitare de institutori cu diplomă de absolvire care au finalizat cu diplomă de absolvire şi învăţământul universitar de scurtă durată; absolvenţii învăţământului universitar de scurtă durată cu diplomă de absolvire.
Cadrele didactice care pot solicita echivalarea pe baza ECTS/SECT trebuie să îndeplinească cumulativ câteva condiţii: sunt titulare sau încadrate prin suplinire în învăţământul preuniversitar; nu au fost sancţionate disciplinar şi au obţinut calificativul „Foarte bine” în ultimii 5 ani şcolari încheiaţi, respectiv calificativul parţial „Foarte bine” în anul şcolar în care solicită echivalarea; deţin avize/atestate necesare pentru ocuparea postului didactic la data solicitării, conform metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar; au obţinut definitivarea, gradul didactic II şi  gradul didactic I; au obţinut minimum 90 de credite profesionale transferabile în ultimii 5 ani.
lCadrele didactice care NU vor solicita echivalarea pe baza ECTS/SECT
Cadrelor didactice din învăţământul preşcolar şi primar care până la intrarea în vigoare a Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 au absolvit ciclul de licenţă şi nu se încadrează în nicio categorie precizată mai sus li se consideră îndeplinită condiţia pentru ocuparea funcţiilor didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar/primar etc. Cadrele didactice care urmează cursurile unei facultăţi acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu pentru dobândirea licenţei în cadrul ciclului I de studii universitare de licenţă în specialitatea postului didactic sau catedrei ocupate au obligaţia de a dobândi în termen de maxim 3 ani de la intrarea în vigoare a metodologiei diploma de licenţă în specialitatea postului, în concordanţă cu Centralizatorul în vigoare.
Cadrelor didactice care au absolvit ciclul de licenţă li se va elibera, la cerere, decizia de titularizare actualizată cu noua funcţie didactică, postul, catedra şi denumirea unităţii de învăţământ. Dosarele cadrelor didactice care sunt în această situaţie NU se încadrează în prevederile Metodologiei nr. 5553/2011, dar pot să-şi depună dosarul în aceeaşi perioadă, după acelaşi calendar, pe zone. Dosarele vor fi aduse la sediul IŞJ Alba de către directorii unităţilor de învăţământ, însoţite de un tabel centralizator. Dosarul va conţine: cererea adresată inspectorului şcolar general;copie după cartea de identitate, copii după actele de schimbare a numelui; decizia de numire pe post; copie legalizată după diploma de licenţă şi foaia matricolă; celelalte acte de studii vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de conducerea şcolii; pe dosar se trec citeţ datele referitoare la candidat şi unitatea de învăţământ. Termenul limită de depunere a dosarelor este 21 februarie (între orele 9.00 – 15.30) – Alba – Teiuş – Zlatna, 22 februarie (între orele 12.00 – 15.00) – Aiud – Ocna Mureş – Blaj, 23 februarie (între orele 9.00 – 15.30) – Sebeş – Cugir şi 24 februarie (între orele 9.00 – 15.30) – Abrud – Câmpeni – Baia de Arieş.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!


Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, printre țările cu cea mai mică speranță de viață din UE. Cine se află sub noi în clasament

Bogdan Ilea

Publicat

în

România, printre țările cu cea mai mică speranță de viață din UE. Cine se află sub noi în clasament România este a 3-a țară cu cea mai mică speranță de viață din UE, doar două țări fiind mai slabe la acest capitol decât noi. La partea opusă a clasamentului se află țări precum Spania sau […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea