Opinii - Comentarii

Cum va fi VREMEA în iarna 2017-2018: Temperaturi ca vara în noiembrie și ger în decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în iarna 2017-2018

Meteorologii au anunțat prognoza meteo pentru iarna 2017 – 2018. Potrivit estimării, vom avea temperaturi aproape ca vara în luna noiembrie, dar ne așteaptă temperaturi foarte scăzute în decembrie și ianuarie.

Gerul se va amplifica în decembrie și dispeceratul Energetic Național se așteaptă ca în această iarnă să se înregistreze consumuri-record de electricitate și gaze naturale.

OCTOMBRIE. În sudul și vestul țării, va fi mai cald decât ar trebui în această perioadă a anului și multe zile senine, cu valori de peste 14 grade. Precipitațiile vor fi normale, între 20 si 40 l/mp, în sud, dar în execes în nordul țării.

NOIEMBRIE. Va fi o vreme cu temperaturi mai mari decât am fost obișnuiți pentru această lună, iar precipitațiile vor fi mai puține în Moldova și în sudul Olteniei. În mod normal, în această lună, temperaturile medii sunt de până la 5 -8 grade.

DECEMBRIE. Cu toatea astea, luna decembrie vine cu ger năprasnic, iar dispeceratul Energetic Național se așteaptă ca această iarnă să fie consumuri-record de electricitate și de gaze naturale, ca anul trecut, când au fost temperaturi de minus 15-20 de grade, înregistrate pentru o perioadă de 7-10 zile.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Afișare rezultate Bacalaureat 2026: Când se publică notele, unde le verifici și cum se depun contestațiile

Unirea Ziarul

Publicat

în

Rezultate Bacalaureat 2026. Afișare rezultate Bacalaureat 2026: Când se publică notele, unde le verifici și cum se depun contestațiile Rezultatele la Bacalaureat 2026 vor fi afișate conform calendarului oficial al Ministerului Educației, iar mii de absolvenți de liceu își vor afla notele obținute la examenul maturității. Pentru mulți dintre candidați, afișarea rezultatelor Bacalaureat 2026 reprezintă […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Rezultate Bacalaureat 2026: când se afișează notele, unde pot fi verificate și cum se depun contestațiile

Unirea Ziarul

Publicat

în

Rezultate Bacalaureat 2026: când se afișează notele, unde pot fi verificate și cum se depun contestațiile Rezultatele la Bacalaureat 2026 vor fi afișate conform calendarului oficial al Ministerului Educației. Află când se publică notele, unde le poți verifica și cum se depun contestațiile. Rezultate Bacalaureat 2026: data afișării notelor și pașii pe care trebuie să […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

3 iulie 1863: La Sibiu se deschide Dieta Transilvaniei, prima în care românii devin majoritari

Ioana Oprean

Publicat

în

3 iulie 1863: La Sibiu se deschide Dieta Transilvaniei, prima în care românii devin majoritari La 3 iulie 1863, la Sibiu, și-a deschis lucrările Dieta Transilvaniei, prima adunare a forului legislativ al provinciei după Revoluția de la 1848 și, totodată, prima în care românii au deținut majoritatea reprezentanților. Lucrările Dietei s-au desfășurat în perioada 1863–1864, […]

Citește mai mult