Cum va fi VREMEA în această toamnă. Prognoza meteo pentru lunile septembrie, octombrie și noiembrie
Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au lansat prognoza pe trei luni. Vom avea parte e surprize plăcute, vremea va fi caldă, iar în luna septembrie se anunță și temperaturi de 30 de grade.
„Lunile septembrie, octombrie și noiembrie, din punct de vedere al temperaturilor, vor fi copii la indigou, în sensul că în partea de vest, în sud sau sud-vest vom avea temperaturi ușor peste media climatologică. Asta nu înseamnă că va fi cald tot timpul. Vor fi intervale de zile când temperatura va fi peste media perioadei.
Cu cât înaintăm în toamnă, trendul climatologic este de scădere a temperaturilor. De exemplu, în partea de sud, care include și Bucureștiul, dacă în luna septembrie, temperatura este de 28 de grade, la începutul lui octombrie este de 23 e grade, în luna noiembrie scade spre 15 grade. Astea sunt temperaturile maxime. În restul țării vom avea temperaturi normale din punct de vedere climatologic.
Din punct de vedere al precipitaților, aici lucrurile stau diferit. În septembrie, vor fi deficitare aceste cantități de apă, mai puțin nordul și centrul unde local vom avea undeva apropiat de 30-70 de litri pe metrul pătrat în zonele mai joase, iar în cele montane, undeva între 70-100 de litri/metrul pătrat. În luna octombrie, din punct de vedere al precipitațiilor, în majoritatea regiunilor vom avea un regim apropiat de cel normal, mai puțin în vest, centru, poate local și în est. Luna octombrie este o lună destul de sărăcă a mediei de cantități de apă, undeva sub 40 de litri în mare parte din țară, mai puțin la munte, unde poate să atingă 100 de litri pe metrul pătrat. În luna noiembrie, din nou medii apropiate al cantitățiilor de precipitații, mai puțin în centru și est, unde din loc în loc putem depăși această medie”, a declarat la Antena 3 meteorologul Mihai Timu.
sursa: antena3
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Când se dau alocaţiile pentru copii în iulie 2025: Banii, virați fără întârzieri Marea majoritate a părinților care încasează alocația de stat pentru copii sunt interesați să afle când intră mai exact alocația pe card, data putând varia în anumite situații. În România, alocația de stat se acordă copiilor cu vârsta de până la 18 […]
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]