Cum și de ce a fost ”premiată” doamna/domnișoara D.D.M de Primăria Ciugud
Într-o postare pe pagina proprie de pe o rețea de socializare, reprezentanții primăriei Ciugud, dau un exemplu de „așa nu” cu imaginea unei mașini parcate pe o stradă închisă pe care abia s-a turnat stratul stabilizat și orice autovehicul ar afecta lucrarea. Mașina se pare că aparține unei doamne sau domnișoare, care se va trezi cu o amendă pe post de „premiu”.
„Astăzi suntem nevoiți să oferim un „premiu” posesoarei autoturismului din imagine. Este domnișoara/doamna D. D. M. și pentru lipsa de respect și bun simț față de lucrările care se desfășoară pe strada Principală din Seușa va fi „premiată” cu o amendă. Circulația rutieră în zona este ÎNCHISĂ deoarece s-a turnat stratul stabilizat și orice autovehicul ar afecta lucrarea. De asemenea, am putea mări premiul, dacă, după o evaluare corespunzătoare, constructorul va constata că plimbarea șoferiței în interiorul șantierului a afectat stabilizatul.
În ciuda acestei situații suntem însă fericiți că acest caz ne-a fost sesizat chiar de un localnic din Seușa deranjat de acest gest lipsit de respect. Nu îi dăm numele, dar îi transmitem întreaga noastră recunoștință. Mulțumim mult pentru că ați luat atitudine și să știți că ne dați încredere că ne facem bine.
Noua stradă nu este modernizată pentru primărie, pentru primar sau consilierii locali, ci este pentru oamenii din Seușa, care merită o lucrare de calitate, durabilă în timp. Și să nu uităm!!! Valoarea unei comunități este dată de respectul, educația și bunul simț al locuitorilor ei”, au scris reprezentanții primăriei Ciugud pe facebook.
Foto: facebook – Primăria comunei Ciugud
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane
INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane Un incendiu de proporții a izbucnit marți în jurul orei 13.00, în localitatea Strungari. Focul a curpins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. La fața locului […]
Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud
Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud Compania Cupru Min Abrud organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția „Studiu de fezabilitate pentru construcția unei uzine metalurgice”. Citește și: VIDEO | Ideea deschiderii unui nou combinat de prelucrare a cuprului în Alba, […]
FOTO | Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită”
Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită” Grefierii din Alba au organizat o acțiune de protest, marți, 1 iulie 2025, în fața clădirii în care își desfășoară activitatea atât Curtea de Apel Alba Iulia cât și Instituția Prefectului-Județul Alba. Grefierii și-au exprimat […]