Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Cum se calculează impozitul pe teren agricol în 2016

Ziarul Unirea

Publicat

în

Potrivit noului Cod Fiscal impozitul pe teren se stabileşte luând în calcul suprafaţa terenului, rangul localităţii în care este amplasat terenul, zona şi categoria de folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de Consiliile Locale. Tot prin decizie de Consiliu Local se stabilește și valoarea impozitului pe teren dar cuantumul nu poate să depășească cu mai mult de 50% sumele standard prevăzute de noul Cod Fiscal.

Cum se calculează impozitul pe teren în 2016

În cazul unui teren amplasat în extravilan, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel, înmulţită cu coeficientul de corecţie, prezentat în tabelul de mai jos.
tabel impozit agricol
Precizăm că rangul localității este stabilit de legislația în vigoare astfel:
a) rangul 0 – Capitala României, municipiu de importanţă europeană;
b) rangul I – municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel european;
c) rangul II – municipii de importanţă interjudeţeană, judeţeană sau cu rol de echilibru în reţeaua de localităţi;
d) rangul III – oraşe;
e) rangul IV – sate reşedinţă de comună;
f) rangul V – sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor.

Model de calcul pentru 2 hectare de teren arabil în extravilan, localizat pe raza unui sat reședință de comună (localitate cu rangul IV):

2 (hectare) X 42 (lei, conform unei presupuse hotărâri de CL) X 1,10 (rangul) = 92,4 lei

Model de calcul pentru 5 hectare de pășune localizate pe raza unui sat

5 (hectare) X 28 (lei, conform unei  presupuse hotărâri de CL) X 1 (rangul localității) = 140 lei

*Notă: Puteți solicita primăriei de care aparțineți sau funcționarului de la ghișeu să vă pună la dispoziție sumele adoptate de Consiliul Local pentru fiecare categorie de folosință a terenurilor. Unele autorități locale au afișate aceste informații chiar și pe site.

În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, pentru suprafaţa care depăşeşte 400 mp , impozitul se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul de mai jos (zona A, B, C, D) iar acest rezultat se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie (același ca și pentru terenul extravilan).
impozit teren agricol

Cine plătește impozitul pe teren

Impozitul pe teren este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate terenul la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior. În cazul dobândirii unui teren în cursul anului, proprietarul acestuia are obligaţia să depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află terenul, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, şi datorează impozit pe teren începând cu data de 1 ianuarie a anului următor. În cazul în care dreptul de proprietate asupra unui teren este transmis în cursul unui an fiscal, impozitul este datorat de persoana care deţine dreptul de proprietate asupra terenului la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează.

Dacă încadrarea terenului în funcţie de rangul localităţii şi zonă se modifică în cursul unui an sau în cursul anului intervine un eveniment care conduce la modificarea impozitului pe teren, impozitul se calculează conform noii situaţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.

În cazul terenului care este deţinut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.

Impozitul pe teren se plătește anual, în două tranșe egale

Impozitul pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. ”Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie inclusiv, a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. Impozitul pe teren, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată”, se arată în Codul Fiscal.

Sunt scutiți de la plata impozitului doar fermierii care dețin terenuri extravilane situate în arii naturale protejate supuse unor restricţii de utilizare sau terenuri care au fost afectate de calamităţi naturale, pentru o perioadă de până la 5 ani. Începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune documentele justificative. (Z.U.)

Sursa: agrointel.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

15 aprilie: Ziua Mondială a Artei. Celebrarea recunoștinței față de contribuția artiștilor la îmbogățirea culturii și spiritualității universale

Ziarul Unirea

Publicat

în

La data de 15 aprilie, anual, este celebrată Ziua Mondială a Artei, ca recunoștință față de contribuția oamenilor de artă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. Data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului şi umanistului italian Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452 – 2 mai 1519), considerat un simbol al liberei exprimări, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea