Cum puteți cere despăgubiri dacă vi se strică electrocasnicele din cauza supratensiunilor. Proiect de procedură inițiat de ANRE
Conform legislaţiei în vigoare, cetăţenii au dreptul să primească despăgubiri dacă aparatele electrocasnice li se strică din cauza supratensiunilor reţelei. Totuşi, în aceste situaţii, clienţii vor avea de urmat o întreagă procedură pentru a obţine compensarea daunelor, aşa cum reiese dintr-un proiect de act normativ al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Clienţii sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri atunci când electrocasnicele acestora se strică din cauza supratensiunilor accidentale, este precizat în Regulamentul de furnizare a energiei electrice, care a fost aprobat prin Ordinul ANRE nr. 64/2014.
În acest sens, a fost lansat recent în dezbatere publică un proiect de procedură prin care ANRE stabileşte în mod concret condiţiile în care se vor putea acorda despăgubirile.
„Prezenta procedură stabileşte condiţiile de acordare a despăgubirilor pentru deteriorarea unor obiecte electrocasnice, ca efect al unor supratensiuni accidentale produse din culpă operatorului de reţea, precum şi etapele privind preluarea, înregistrarea, analizarea, stabilirea cuantumurilor şi a modului de soluţionare a cererilor de acordare a acestor despăgubiri”, scrie în documentul menţionat.
Compensarea în bani se va face pentru orice aparat electrocasnic alimentat cu energie electrică (la tensiuni de 230V/400V). Singurele excepţii vor fi lămpile electrice şi receptoarele electrotermice care nu conţin componente electronice (de exemplu, radiatoarele, cuptoarele, plitele şi becurile incandescente).
Ce trebuie să facă clienții în acest caz și de ce documente justificative au nevoie
În cazul în care se strică aparatele electrocasnice din cauza supratensiunilor accidentale, clientul va depune cererea de despăgubire la furnizorul de energie electrică. Ulterior, dacă se va stabili că aceasta este îndreptăţită, va fi necesară şi depunerea unor documente justificative.
Mai exact, lista documentelor justificative ce vor fi necesare include:
– documentele de achiziţie (factură, chitanţă, bonul fiscal) sau o declaraţie pe propria răspundere care să cuprindă preţul şi data cumpărării aparatului electrocasnic;
– documentele aferente reparaţiei electrocasnicelor deteriorate (factură, chitanţă, bonul fiscal) sau atestarea faptului că reparaţia nu se poate face (din partea unei firme specializate în repararea aparatelor de acest fel);
– o confirmare scrisă de la firma care a făcut reparaţia potrivit căreia stricăciunile au fost cauzate de supratensiuni accidentale ale reţelei electrice.
După depunerea cererii de despăgubire, în cel mult 30 de zile lucrătoare, reprezentanţii operatorului de reţea şi ai furnizorului vor face verificări acasă la client. Aceştia vor decide dacă pagubele au avut drept cauză supratensiunile şi dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii pentru acordarea despăgubirilor:
– deteriorarea electrocasnicelor să aibă drept cauză supratensiunile accidentale din reţeaua electrică a operatorului;
– aparatele stricate să fie omologate;
– clientul să aibă încheiat un contract de furnizare/distribuţie a energiei electrice;
– clientul să solicite în scris despăgubirile în termenul legal.
„Contravaloarea despăgubirii pentru deteriorarea receptoarelor electrocasnice este suportată de OR (operatorul de reţea – n.r.) şi este achitată de către acesta CC (clientului casnic – n.r.), prin intermediul furnizorului său, după caz, direct CC, dacă în urma investigaţiei efectuate de către OR şi furnizor se constată existenta prejudiciului şi culpa OR”, scrie în proiectul amintit.
Acordarea despăgubirilor se va face doar în urma solicitării scrise a clientului, de fiecare dată când acesta suferă pagube.
Etapele de urmat pentru obţinerea despăgubirilor
Clienţii vor avea la dispoziţie zece zile lucrătoare pentru a solicita în scris despăgubiri. Termenul se va calcula începând cu data la care s-a produs supratensiunea sau data la care clienţii vor afla despre acest eveniment.
„În termen de maximum zece zile lucrătoare de la data apariţiei supratensiunii accidentale, care a produs deteriorarea unor receptoare electrocasnice, sau de la data luării la cunoştinţă asupra producerii evenimentului, CC trebuie să transmită furnizorului de energie electrică/OR cu care are încheiat contractul de furnizare/distribuţie, în scris, prin orice mijloc de comunicare stabilit prin contract, o cerere pentru acordarea despăgubirilor (…)”, prevede proiectul ANRE.
Solicitarea va trebui să conţină numele titularului contractului, adresa locului de consum, datele de contact, data supratensiunii/data luării la cunoştinţă a producerii evenimentului, valoarea estimată a prejudiciului provocat prin deteriorarea receptoarelor electrocasnice şi modalitatea de acordare a despăgubirilor.
După înregistrarea cererii, operatorul de reţea va programa – împreună cu furnizorul şi clientul – data verificării la domiciliu. Apoi, în urma investigaţiilor se va decide cu privire la acordarea despăgubirilor, iar clientul va fi informat în acest sens.
Acesta va avea de ales între primirea unei despăgubiri calculate de operator (în funcţie de valoarea electrocasnicelor stricate şi durata perioadei în care au fost folosite) sau, dacă este cazul, plata reparaţiilor deja suportate. Totodată, clientul va fi anunţat că are la dispoziţie 35 de zile pentru a depune la furnizor documentele justificative.
Plata se va face fie prin intermediul furnizorului, fie direct clientului, prin transfer bancar, prin mandat poştal sau în numerar. De asemenea, va exista şi varianta scăderii banilor datoraţi din următoarele facturi de curent.
Dacă se va opta pentru plata reparaţiilor, valoarea despăgubirii acordate de operatorul de reţea va fi egală cu valoarea reparaţiei (aşa cum reiese din documentele justificative depuse de client).
Cererile vor fi respinse dacă clienţii n-au un contract încheiat pentru furnizarea energiei electrice sau dacă este depăşit termenul de solicitare a despăgubirilor.
Prevederile prezentate fac parte dintr-un proiect de procedura iniţiat de ANRE. Pentru a se aplica, acesta trebuie aprobat şi publicat.
sursa: avocatnet.ro
(C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Tradiții și superstiții de Ignat, ziua în care sunt sacrificați porcii. Cum vor fi pedepsiți cei care muncesc în această zi
În tradiția creștină românească, tăiatul porcului are o dată bine stabilită. Această zi este denumită Ignat, deoarece în calendarul creștin-ortodox, ziua coincide cu Sfântul Ignatie Teoforul Despre Sfântul Ignatie Teoforul prăznuit pe 20 decembrie se ştie că a lăsat Bisericii documente preţioase – scrisorile sale dedicate comunităţilor crestine prin care trecea pe drumul martiriului, care […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 13 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor