Rămâi conectat

Politică Administrație

Cum justifică rușii cererea de retragere a trupelor NATO din România?

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cum justifică rușii cererea de retragere a trupelor NATO din România?

Administraţia Vladimir Putin argumentează, în solicitările privind garanţiile de securitate, că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria.

„Este vorba despre retragerea trupelor străine, a echipamentelor şi armamentului, precum şi de alte măsuri în sensul restabilirii configuraţiei din 1997 în cazul ţărilor care nu erau membre NATO în acel moment, iar aici sunt incluse Bulgaria şi România”, anunţă Ministerul de Externe de la Moscova, conform agenţiei Tass, informează Mediafax.

Rusia aminteşte că a semnat în mai 1997 cu NATO Tratatul fondator privind Relaţiile, Cooperarea şi Securitatea, un act care stabilea că cele două părţi „nu se consideră adversare” şi prin care erau definite „mecanisme de consultare, cooperare, proceduri decizionale comune şi acţiuni comune”. Ungaria, Polonia şi Cehia au aderat la NATO în 1999, urmate de Romania, Bulgaria, Letonia, Lituania, Estonia, Slovacia şi Slovenia în 2004. Albania şi Croaţia au devenit membre NATO în 2009, Muntenegru în 2017 şi Macedonia de Nord în 2020.

Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, acuzând că aceste sisteme pot fi utilizate inclusiv în scop ofensiv. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din ţări precum Iranul. Administraţia Vladimir Putin cere Statelor Unite şi Alianţei Nord-Atlantice garanţii că nu vor instala echipamente militare ofensive în apropierea frontierelor ruse. De asemenea, Rusia se opune extinderii NATO spre est.

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a respins ca fiind inoportună și lipsită de fundament poziţia Ministerului de Externe al Federației Ruse privind prezența militară aliată pe flancul estic al NATO. MAE reamintește că prezența NATO în statele aliate, care este rezultatul deciziilor adoptate la cel mai înalt nivel de către liderii aliați și implementate de structurile aliate politice și militare responsabile în acest sens, este o reacție strict defensivă la comportamentul tot mai agresiv al Federației Ruse în Vecinătatea Estică, „mai ales începând cu anul 2014, când teritoriul ucrainean Crimeea a fost ilegal ocupat de către Rusia”, potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Ministerul Afacerilor Externe. „Acest comportament continuă să se intensifice în prezent, în ciuda încercărilor NATO de a se angaja în dialog constructiv”, arată MAE.

„Solicitarea ca postura forțelor NATO în toate statele Alianței care au aderat după 1997, inclusiv trupe, să fie redusă conform cerințelor Moscovei figurează deja în propunerile Rusiei cu privire la securitatea europeană, făcute publice în luna decembrie 2021. Această solicitare a fost deja respinsă fără echivoc ca inacceptabilă de către Alianța Nord-Atlantică atât public, cât și în cadrul dialogului NATO cu Rusia și, respectiv, SUA-Rusia. O astfel de solicitare este inadmisibilă și nu poate face obiectul unei negocieri, având în vedere că postura de descurajare și apărare este nemijlocit conectată cu, și este parte intrinsecă a mecanismului de apărare colectivă al NATO, asupra căruia niciun stat terț nu poate avea drept de veto. Aliații au menționat ferm că vor continua politica de consolidare a securităţii și apărării colective, inclusiv prin prezența trupelor aliate pe teritoriul aliaților estici”, subliniază MAE.

Ministerul Afacerilor Externe menționează că, alături de aliații săi, România va continua să susțină ferm, cu argumente bazate pe evoluțiile de securitate din Vecinătatea Estică, importanța consolidării flancului estic al NATO. „În acest sens, autoritățile române au salutat anunțurile recente ale SUA și Franței privind intenția de amplasare de trupe în România, ca parte a posturii de descurajare și apărare aliate. Totodată, România își exprimă speranța că procesul de dialog deschis cu Federația Rusă în această perioadă va continua și va conduce la dezescaladarea situației de securitate, spre beneficiul întregului spațiu euroatlantic”, potrivit MAE.

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), pentru miercuri, 26 ianuarie 2022, începând cu ora 13:00, la Palatul Cotroceni, în contextul situației de securitate în zona extinsă a Mării Negre. Pe ordinea de zi a ședinței CSAT de miercuri, de la ora 13.00, sunt incluse subiecte referitoare la situația de securitate în zona extinsă a Mării Negre și pe flancul estic al NATO.

sursă: stiripesurse


Secțiune Știri sub articolul principal

 Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă Beniamin Todosiu (deputat USR de Alba): La mulți ani, România! Îți doresc conducători care să știe să păstreze moștenirea lăsată de cei care au făcut, la Alba Iulia, Marea Unire!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Beniamin Todosiu (deputat USR de Alba): La mulți ani, România! Îți doresc conducători care să știe să păstreze moștenirea lăsată de cei care au făcut, la Alba Iulia, Marea Unire!

1 Decembrie 1918 este ziua de naștere a României moderne, ziua care reunește simbolic valorile pe care s-a construit națiunea română: unitate, libertate, curaj și egalitate. În urmă cu 105 ani, în 1 Decembrie 1918, peste 100.000 de oameni s-au adunat la Alba Iulia pentru a decide Marea Unire. Majoritatea liderilor politici ai vremii au lăsat deoparte interesele și orgoliile politice, înlocuind dezbinarea cu unirea, un ideal pentru care luptaseră înaintașii lor cu determinare și curaj.

Citește și: PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2023, Ziua Națională, la Alba Iulia

Astfel, oameni simpli, reprezentanți ai breslelor, ai cultelor religioase, ai cercurilor electorale, ai presei sau oameni politici au lăsat la o parte motivele care îi dezbinau până atunci și au păstrat în suflete doar iubirea de țară. 1 Decembrie 1918 este și dovada modului în care românii, în momente cruciale, au știut să își găsească drumul împreună, uniți într-un ideal comun.

Istoria ne-a demonstrat mereu că doar uniți am reușit să depășim toate încercările și provocările vremurilor, iar în unire stă cu adevărat puterea unui popor.

Din păcate, am ajuns să fim mai dezbinați ca niciodată, iar valorile pe care s-a construit această țară au fost uitate. Vremurile pe care le trăim, cu un război la granițele țării și cu un alt război împotriva terorismului, trebuie să ne trezească și să înțelegem că avem nevoie, mai mult ca oricând, de unitate.

Citește și: MESAJE de ZIUA NATIONALA, 1 DECEMBRIE 2023

Pe unitate s-a construit și Marea Unire din 1918, iar această valoare se află încă în ADN-ul fiecărui român. E important să regăsim această unitate și să trezim adevăratul patriotism, care nu trebuie să însemne manifestări extremiste și patriotarde. Adevăratul patriotism înseamnă să îți iubești și să îți respecți țara, să îți pui priceperea în slujba acesteia, dar mai ales să îți îndeplinești obligațiile cetățenești.

Înaintașii noștri ne-au oferit o țară, care s-a desăvârșit la Alba Iulia ca stat democratic și s-a proclamat apoi ca o națiune liberă și europeană. Noi avem obligația morală să continuăm această moștenire și să menținem România pe drumul democratic și european. Crizele politice, dezbinarea societății, învrăjbirea românilor nu ne fac cinste și nu ne ridică la nivelul moral al înaintașilor noștri.

Citește și: LIVE VIDEO| 1 Decembrie 2023, la Alba Iulia: Marșul Unirii a dat startul zilei. Oameni din toate colțurile țării, dar și din Diaspora au sosit în Cealaltă Capitală

Și să nu uităm că 1 Decembrie înseamnă Alba Iulia, locul de naștere al României moderne. Aici, Ziua Națională are o însemnătate deosebită pentru că vei simți vibrația istorică a celor peste 100.000 de oameni care au participat, în 1918, la înfăptuirea Marii Uniri. Cu toții, oameni simpli sau lideri politici, avem obligația de a cinsti Alba Iulia ca o capitală istorică a acestei țări, capitala de suflet a tuturor românilor.

Închei cu un apel sincer la unitate. Viitorul României se scrie astăzi prin faptele noastre. Haideți să lăsăm copiilor noștri o țară democratică și europeană, așa cum și nouă ne-au lăsat înaintașii noștri.

La mulți ani, România! Îți doresc conducători care să știe să păstreze moștenirea lăsată de cei care au înfăptuit, la Alba Iulia, Marea Unire!

Beniamin Todosiu
Deputat USR de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

 Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Sport

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare