Cugir: Măsuri pentru acordarea unor ajutoare comunitare celor cu restanţe la plata chiriei
Primăria Cugir a făcut publică Metodologia şi Criteriile de acordare a unor ajutoare comunitare persoanelor sau familiilor, în vederea depăşirii unor situaţii de dificultate generate la restanţele acumulate la plata chiriei. Ajutoarele din această categorie se referă la persoanele sau familiile care se află într-o situaţie deosebită, (risc de evacuare) generată de marginalizare sau excluziune socială şi care au un venit net pe membru de familie sub valoarea indicatorului social de referinţă.
Astfel, cuantumul maxim al ajutoarelor comunitare pentru plata chiriei este de 1.500 lei, acesta fiind stabilit ţinându-se cont de următoarele situaţii:
– persoanele sau familiile care nu realizează niciun venit şi sunt beneficiare de ajutor social, vor face dovada efortului propriu prin plata a 1/3 din valoarea debitului, iar 2/3 din acest debit (dar maxim 1500 lei) va fi acordat sub forma ajutorului social comunitar de către Primăria Cugir, după efectuarea orelor de muncă în folosul comunităţii.
– familiile sau persoanele care realizează venituri sub valoarea indicatorului social de referinţă pe membru de familie (500 lei/membru) stabilit de legea 76/2002, vor face dovada efortului propriu prin plata a 1/2 din valoarea debitului, iar 1/2 din acest debit (dar maxim 1.500 lei) va fi acordat sub forma ajutorului social comunitar de Primăria Cugir, după efectuarea orelor în folosul comunităţii.
Ajutoarele pentru depăşirea unor astfel de situaţii se vor acorda în limita fondurilor existente acestea putând fi ridicate de la casieria Serviciului Public de Asistenţă Socială Cugir de către titularul ajutorului social. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță
Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță Siguranța rutieră, prevenirea bullyingului și a violenței, dar și riscurile din mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii din cadrul IPJ Alba, în perioada 19–23 octombrie 2026, în unitățile de învățământ din județ. Acțiunile, desfășurate […]
VCST Alba, producătorul de componente auto, subsidiara locală a grupului belgian BMT, cifră de afaceri de 187,7 milioane lei în 2025, în creștere cu 9,3%
VCST Alba, producătorul de componente auto, subsidiara locală a grupului belgian BMT, cifră de afaceri de 187,7 milioane lei în 2025, în creștere cu 9,3% VCST Automotive Production Alba, producătorul de componente auto, subsidiara locală a grupului belgian BMT, a raportat pentru anul 2025 o cifră de afaceri de 187,7 milioane lei (37,2 milioane euro), […]
Video | Ziua Armatei României 2026, marcată la Alba Iulia printr-un ceremonial militar și religios: Manifestări omagiale la Cimitirul Eroilor
Ziua Armatei României 2026, marcată la Alba Iulia printr-un ceremonial militar și religios: Manifestări omagiale la Cimitirul Eroilor Ziua Armatei României a fost marcată duminică, 25 octombrie 2026, la Alba Iulia, printr-un ceremonial militar și religios organizat la Cimitirul Eroilor, în memoria militarilor care și-au sacrificat viața pentru apărarea țării. Manifestarea, organizată de Instituția Prefectului […]
