Cu peste 5.000 mai multe decese în luna octombrie a anului 2020, decât luna septembrie și cu peste 6.000, în aceeași lună a anului trecut, arată INS
Un raport al Institutului Național de Statistică arată că, în luna octombrie a acestui an, au fost înregistrate 27.491 de decese, cu 5.518 decese mai multe decât în luna septembrie, dintre care două treimi au fost înregistrate la persoanele peste 70 de ani.
”În luna octombrie 2020 s-a înregistrat naşterea a 16.546 copii, cu 1.490 mai puţini copii decât în luna septembrie 2020. Numărul deceselor înregistrate în luna octombrie 2020 a fost de 27.491, cu 5.518 decese mai multe decât în luna septembrie 2020, iar numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna octombrie 2020, a fost de 107 copii, în creştere cu 3 decese sub 1 an faţă de luna septembrie 2020. Comparaţia cu luna precedentă este afectată de faptul că înregistrările statistice ale fenomenelor demografice înregistrează un decalaj de la o lună la alta, din cauza faptului că există fenomene demografice produse în ultimele 4-5 zile ale lunii curente, care se înregistrează preponderent în luna următoare”, arată datele INS.
De asemenea, fenomenul de mortalitate înregistrează o evoluţie sezonieră, fiind mai accentuat în lunile de iarnă şi înregistrând cele mai mici valori în lunile iulie, august, septembrie.
”În luna octombrie 2020, două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (11.535 decese, reprezentând 42% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 6.812 decese, reprezentând 24,8%, la persoanele de 70-79 ani) şi 5.248 decese (19,1%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (64 decese), 20-29 ani (109 decese) şi 0-4 ani (127 decese)”, potrivit INS.
Sporul natural s-a menţinut negativ în luna octombrie 2020, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 10.945 persoane.
În luna octombrie2020, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 9.990 căsătorii, cu 2.481 mai puţine decât în luna septembrie 2020.
Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.545 în luna octombrie 2020, cu 174 mai multe decât în luna septembrie 2020.
Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna octombrie 2020 a fost mai mare cu 1.662 comparativ cu aceeaşi lună din 2019.
Numărul persoanelor care au decedat în luna octombrie 2020 a fost cu 6.412 mai mare faţă de luna octombrie 2019.
Sporul natural negativ s-a accentuat în luna octombrie 2020 faţă de cel din luna octombrie 2019 (-10.945 persoane în luna octombrie 2020, faţă de -6.195 persoane în luna octombrie 2019). Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 25 mai mare în luna octombrie 2020, decât cel înregistrat în luna octombrie 2019.
În luna octombrie 2020, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 13.769 persoane (7.445 bărbaţi şi 6.324 femei), iar în mediul rural decesul a 13.722 persoane (7.348 bărbaţi şi 6.374 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2019, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 3.515 persoane (2.062 bărbaţi şi 1.453 femei) în mediul urban şi cu 2.897 persoane (1.622 bărbaţi şi 1.275 femei) în mediul rural.
Numărul căsătoriilor a fost, în luna octombrie 2020, cu 1.360 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent.
Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna octombrie 2020 s-au pronunţat cu 364 divorţuri mai puţine decât în luna octombrie 2019.
”Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul 2019 şi în cazul căsătoriilor care, începând cu luna martie, au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din 2019. Numărul naşterilor a scăzut în fiecare lună faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent dar, începând cu luna august 2020, s-a înregistrat lunar un număr mai mare de născuţi-vii faţă de lunile corespunzătoare din anul 2019”, arată datele INS.
Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în lunile martie-octombrie 2020, în contextul pandemiei COVID 19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de 3 persoane, au limitat deplasările în afara locuinţei şi în afara localităţii, au suspendat activităţile în spaţii închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorţ aflate pe rol după sistarea stării de urgenţă.
De asemenea, prevederile Hotărârilor de Guvern pentru perioada stării de alertă au impus anumite limitări în ceea ce priveşte numărul persoanelor care se pot întâlni în locurile publice, precum şi prevederi privind organizarea de evenimente la un număr foarte mic de participanţi, iar în ultima perioadă s-au impus măsuri de carantinare a unor localităţi şi s-au suspendat, din nou, unele activităţi în spaţii închise. Datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, în special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Sursa: g4media.ro
Știri recente din categoria Actualitate
2-3 decembrie: COD GALBEN de vânt puternic în Alba și alte județe din țară. Rafale de peste 90…100 km/h
ANM a emis o atenționare cod galben de vânt puternic valabilă în Alba și alte județe din țară, în intervalul 2 decembrie, ora 12.00 – 3 decembrie, ora 03.00.
Citește și: Cum va fi VREMEA în weekend: Un val de ploi și ninsori lovește România, duminică. Neobișnuit de cald sâmbătă
Vântul va avea intensificări în Banat și în Crișana, cu viteze în general de 55…65 km/h. În Carpații Occidentali și Meridionali, iar seara și noaptea și în Carpații Orientali vor fi rafale de 60…80 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m, peste 90…100 km/h.
Intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h, vor fi pe arii mai restrânse și în restul teritoriului, informează ANM.
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de SFÂNTUL ANDREI 2023. SMS-uri, urări, felicitări pe care le poţi trimite celor care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2023. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
LA MULȚI ANI ANDREI ȘI ANDREEA! Mesaje, FELICITĂRI și URĂRI de Sfântul Andrei pentru cei dragi
-
Actualitateacum 3 zile
MESAJE HAIOASE de SFANTUL ANDREI 2023: SMS-uri, felicitari și urări amuzante de Sfantul Andrei
-
Ştirea zileiacum 3 zile
LEGENDA Marelui Lup Alb, cel care îl călăuzea pe Sfântul Apostol Andrei pe tot parcursul său înspre sanctuarele dacice
-
Actualitateacum 3 zile
Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor: Legende dacice, obiceiuri, tradiţii păgâne și creștine de Sântandrei
-
Sportacum 2 zile
Ultimele dispute ale anului în eșalonul terț: Metalurgistul, confruntare cu liderul, derby “de Alba” la Galda, CSU Alba Iulia, test cu ACS Tg. Mureș
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de SFÂNTUL Andrei: Felicitări, urări, SMS-uri pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica