Rămâi conectat

Sport

CSO Cugir – cel mai bun start stagional din ultimii 8 ani! Gruparea de sub Drăgana e liderul Seriei a 9-a, cu maximum de puncte

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSO Cugir are cel mai bun start stagional din ultimii 8 ani, mai precis de la revenirea, în 2013, pe a treia scenă a fotbalului românesc.

După demonstrația de forță de la Ocna Mureș, 5-1 în derby “de Alba” cu nou-promovata, gruparea de sub Drăgana a acumulat maximum de puncte după 3 etape și este lider al Seriei a 9-a din Liga a 3-a. Până în prezent, la finele celor trei etape, numai 11 din cele 99 de participante în ediția 2020/ 2021 a eșalonului terț au reușit să cucerească în cele 270 de minute toate punctele puse-n joc.

Pe lângă “roș-albaștrii”, un parcurs imaculat au mai avut Știința Miroslava, Hușana Huși și Șomuz Fălticeni (Seria 1), CSM Râmnicu Sărat (Seria a 2-a), CS Afumați (Seria a 3-a), Steaua București (Seria a 4-a), Corona Brașov (Seria a 5-a), Sporting Roșiori (Seria a 6-a); în Seria a 7-a sunt 4 echipe cu maximum de puncte (Gaz Metan Mediaș 2, Viitorul Șelimbăr, Gilortul Târgu Cărbunești și Măgura Cisnădie), dar după două jocuri; CSC Dumbrăvița (Seria a 8-a), Minaur Baia Mare (Seria a 10-a).

*Cu antrenorul-jucător Lucian Itu la timonă

Normal că suntem bucuroși după acest parcurs, mai bine de așa nu se putea. Cel mai greu meci a fost acela cu Unirea Ungheni, când am jucat în inferioritate numerică din minutul 2. Mai este mult până departe, nu ne gândim la Liga a 2-a. Ne propunem să câștigăm fiecare meci care urmează”, a declarat antrenoru-jucător Lucian Itu. “Veteranul” în vârstă de 42 de ani a și intrat în teren timp de 78 de minute pe “Soda”, în contextul absenței lui I. Grozav (depistat pozitiv cu COVID-19), al doilea meci la rând titular după cel din Cupa României, cu Viitorul Șelimbăr, lăudabil fapt pentru simbolul fotbalistic al Cugirului.

CSO Cugir a impresionat realmente în debutul acestui tur. Cea mai bine clasată dintre conjudețene în ediția anterioară (locul 4 în Seria a 5-a) a câștigat la scor duelurile externe cu reprezentantele Albei: 4-1 pe “Cetate” și 5-1 cu “Soda dragă”, mândrindu-se cu clasarea pe prima poziție. Demn de semnalat și faptul că la nivelul Ligii a 3-a, cugirenii nu au mai pierdut de mai bine de un an (27 septembrie 2019, la Odorheiu Secuiesc), reușind o serie remarcabilă: au încheiat campionatul anterior cu 10 jocuri în care nu au cunoscut insuccesul, la care se adaugă cele trei victorii din actualul sezon. Înfrângerea de miercurea trecută, cu Viitorul Șelimbăr, scor 3-4 de pe propriul teren, s-a produs în turul secund al Cupei României, consemnându-se eliminarea formației din Cugir.

Iar acest traseu poate fi analizat și din alt punct de vedere: celelalte trei conjudețene au repurtat o singură victorie în aceste 3 etape: Unirea Alba Iulia (locul șase) – la Sănătatea Cluj, CS Ocna Mureș (locul 10) și Industria Galda de Jos (locul 8) având, împreună, un singur punct (remiza găldenilor la Reghin).

Spre comparație, vă prezentăm punctajul acumulat de Metalurgistul (CSO, din acest campionat) Cugir în celelalte 7 stagiuni, după disputarea primelor 3 etape:

*2019 – două puncte (locul 14); *2018 – 5 puncte (locul șase); *2017 – 6 puncte (locul 4); *2016 – 6 puncte (locul 4); *2015 – 6 puncte (locul 2); *2014 – 5 puncte (locul 5); *2013 – 6 puncte (locul trei).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Premiere a echipei de fotbal U19 de la CSM Unirea Alba Iulia: Trofeul, medaliile și tricourile de campioni trimise de FRF înmânate de autoritățile locale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Premiere a echipei de fotbal U19 de la CSM Unirea Alba Iulia: Trofeul, medaliile și tricourile de campioni trimise de FRF înmânate de autoritățile locale Primarul Gabriel Pleșa, viceprimarul Marius Filimon, Radu Urcan – directorul CSM Unirea, președintele secției de fotbal Mihai Dăscălescu și directorul sportiv Dan Iordăchescu au înmânat, marți, 1 iulie 2025 echipei […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Înotători de la LPS Alba Iulia, la Campionatele Naționale de copii

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotători de la LPS Alba Iulia, la Campionatele Naționale de copii Reprezentanții Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia au participat în ultima perioadă la Campionatele Naționale de Copii, întreceri de anvergură desfășurate la două categorii de vârstă. Citește și: FOTO: LPS Alba Iulia, locul 3 la Cupa Flykick la înot! 31 de medalii de aur […]

Citește mai mult

Sport

România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină

Ziarul Unirea

Publicat

în

România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină Președintele Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, director executiv al Federației Mondiale de Culturism și Fitness, a anunțat, luni, 30 iunie 2025 că România și-a depus oficial […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea