CS Unirea Alba Iulia își premiază miercuri performerii în cadrul Galei Laureaților Sportului | Alexia Bogdan și Alexandru Catarambă – cei mai buni sportivi ai județului
CS Unirea Alba Iulia, cel mai important club sportiv din Alba, își va premia performerii la mijlocul săptămânii. Astfel, miercuri, 15 ianuarie, cu începere de la ora 18.00, la restaurantul Hotelului “Cetate” din municipiul reședință de județ se va desfășura ediția a 3-a a “Galei Laureaților Sportului”, eveniment în cadrul căruia clubul condus de Corneliu Mureșan îi va onora pe cei mai buni sportivi ai anului precedent, pe antrenorii lor, dar și pe colaboratorii care au contribuit la realizarea performanțelor sportive.
Reamintim că Laura Alexia Bogdan (judo) – sporturi olimpice și Alexandru Catarambă (powerlifting) – sporturi neolimpice, ambii legitimați la CS Unirea Alba Iulia, au fost desemnați sportivii anului 2019, în cadrul Galei Sportului Județean, ce s-a desfășurat în decembrie 2019. A fost pentru al doilea an consecutiv în care reprezentanții CS Unirea Alba Iulia au cucerit toți laurii la acest nivel. Antrenorii anului trecut au venit tot de la CS Unirea Alba Iulia, Gabriel Avram (atletism, LPS Alba Iulia/ CS Unirea Alba Iulia) și Ovidiu Pănăzan (powerlifting, CS Zamolxis Alba Iulia/ CS Unirea Alba Iulia), iar prin cele patru nominalizări, CS Unirea Alba Iulia a cucerit practic tot la acest nivel, confirmând cel mai bun an din istoria clubului, în privința numărului de medalii cucerite
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), campioană la naționalele Under 23, în proba de 3000 metri obstacole Atleta Mihaela Blaga, legitimată la AC „Mica Romă” Blaj și CSU Alba Iulia, a cucerit titlul național în proba de 3.000 de metri obstacole, sâmbătă, 5 iulie 2025, la Craiova, în cadrul Campionatelor Naționale Under 23. Citește […]
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare
Mișcări de trupe la CSM Unirea Alba Iulia: a plecat portarul Roman, a prelungit Ardei! „Alb-negrii” și-au stabilit programul jocurilor de verificare Mișcări de trupe la divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, formație care are prevăzută reunirea joi, 10 iulie, la Stadionul „Cetate”. Astfel, portarul Darius Roman nu s-a înțeles cu oficialii „alb-negrilor” și nu va […]
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție CSU Alba Iulia nu e sigură dacă va continua în eșalonul terț în ediția 2025/2026, situația rămânând în continuare încurcată pentru formația universitară. Citește și: Divizionara terță CS Universitar Alba Iulia, tot în zodia incertitudinilor | Semne mari de întrebare în […]