Curier Județean

Crucea Roșie, Star Assembly şi Star Transmission au oferit ghiozdane complet echipate unui număr de 500 de copii defavorizați din județul Alba

Bera Larisa

Publicat

în

Crucea Roșie, Star Assembly şi Star Transmission au oferit ghiozdane complet echipate unui număr de 500 de copii defavorizați din județul Alba

Crucea Roșie Română Filiala Alba, alături de companiile Star Assembly și Star Transmission au oferit 500 de ghiozdane complet echipate pentru școală, copiilor din familii defavorizate din zeci de localități ale județului nostru. Proiectul a fost sprijinit financiar de companiile Star Assembly şi Star Transmission, iar angajații acestora s-au implicat direct ca voluntari, alături de reprezentanții Crucii Roșii, pentru a pregăti ghiozdanele, dar și pentru a le distribui în teren. În total, în cei 4 ani de când derulează această campanie, Crucea Roșie Română Filiala Alba și cele două companii partenere au ajuns cu ghiozdane complet echipate la peste 2000 de elevi din județul Alba.

Petrecerea Divorțaților

În cadrul acțiunii din acest an, au fost identificați de către Crucea Roșie, cu ajutorul administrațiilor locale și al unităților de învățământ, 500 de copii cu vârste între 6 și 18 ani din familii aflate în situație de dificultate. Fiecărui copil i-a fost pregătit un ghiozdan cu toate rechizitele necesare, adaptate clasei în care se află, iar din ghiozdan nu a lipsit un set de câteva produse de igienă personală (pastă de dinți, periuță și săpun).

Citește și: Ghiozdanul de Școală – Ediția a II-a: Proiect caritabil pentru pregătirea a cel puțin 50 de ghiozdane echipate pentru elevii din Răchita

   „Și în acest an, alături de partenerii noștri de la Star Assembly și Star Transmission, am reușit să ajutăm încă 500 de copii din familii defavorizate să înceapă anul școlar cu un ghiozdan nou, complet echipat cu rechizitele necesare, încurajându-i astfel să învețe și să nu abandoneze școala. Împreună am reușit din nou să aducem zâmbete și speranță în comunitate. Le adresăm sincere mulțumiri partenerilor noștri, companiile Star Assembly și Star Transmission, pentru sprijin, precum și tuturor celor care s-au implicat în mod voluntar, reușind astfel, ca în doar câteva zile să ajungem, din casă în casă, în cele mai izolate locuri din Județul Alba”, a spus Adrian Dușa, directorul Crucii Roșii Române Filiala Alba.

„Ca de fiecare dată, ne bucurăm enorm să susținem astfel de proiecte, atât prin sprijinul financiar, cât și prin mobilizarea extraordinară a colegilor voluntari din Star Assembly și Star Transmission. De-a lungul campaniilor noastre comune, am demonstrat că aceste inițiative au un impact real în îmbunătățirea condițiilor pentru copiii și tinerii din comunitățile dezavantajate. Prin aceste acte de generozitate, reușim să aducem un zâmbet pe chipurile lor, iar noi, voluntarii, ne încărcăm emoțional de fiecare dată când vedem bucuria și recunoștința din ochii lor pentru că le-am oferit un început de an școlar puțin mai bun.”, au declarat reprezentanții Star Assembly și Star Transmission.

Cele 500 de ghiozdănele au fost distribuite personal copiilor de către reprezentanți ai Crucii Roșii Române Filiala Alba, Star Assembly, Star Transmission, precum și de către reprezentanți ai autorităților locale și ai unităților de învățământ, realizându-se o adevărată mobilizare de forțe pentru a duce la îndeplinire obiectivele acestei frumoase campanii umanitare.

Echipele au ajuns în cele mai izolate sate și cătune din județul Alba, dar și în cartiere mărginașe din zonele urbane. Astfel, ghiozdanele au ajuns la copii din peste 55 de localități precum Șugag, Mărtinie, Bârsana, Gârbova, Reciu, Șpring, Vingard, Cunța, Boz, Pianu de Jos, Strungari, Plaiuri, Vințu de Jos, Săsciori, Sebeșel, Câlnic, Deal, Daia Română, Sebeș, Răhău, Cugir, Balomiru de Câmp, Săliștea Deal, Purcareți, Alba Iulia, Totoi, Baia de Arieș, Sartăș, Muncelu, Cioara, Poșaga de Jos, Albac, Dealu Lamasoi, După Pleșe, Potionci, Barăști, Cetatea de Baltă, Tătârlaua, Crăciunelul de Sus, Sântămărie, Almașu Mare, Glod, Zlatna, Izvorul Ampoiului, Trâmpoiele, Vâltori, Feneș, Pârâul Gruiului, Suseni, Aiud, Gârbova de Jos, Ciugud, Drâmbar, Șeușa, Hăpria, Teleac.

Mulțumim încă o dată tuturor celor care au făcut posibilă această acțiune, partenerilor noștri, zecilor de voluntari din cadrul celor două companii, voluntarilor Crucii Roșii, precum și reprezentanților administrațiilor locale și dascălilor, cărora le suntem foarte recunoscători.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații

Lucian Dărămuș

Publicat

în

La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații Șapte perechi de boboci, probe captivante și momente artistice inspirate din universul Disney – toate promit o seară de poveste la Balul Bobocilor 2026 al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba […]

Citește mai mult

Curier Județean

Victorie în primă instanță pentru Consiliul Local Alba Iulia în disputa cu STP privind reorganizarea transportului public: Ce a decis Tribunalul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Victorie în primă instanță pentru Consiliul Local Alba Iulia în disputa cu STP privind reorganizarea transportului public: Ce a decis Tribunalul Alba Un litigiu important pentru viitorul transportului public din Alba Iulia s-a încheiat, în primă instanță, cu o soluție favorabilă administrației locale. Tribunalul Alba a respins, joi, 11 noiembrie 2026 ca neîntemeiată, cererea de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Seniorii Căminului pentru Persoane Vârstnice, răsfățați cu servicii gratuite de pedichiură: „O pereche de mâini pricepute, timp dăruit din inimă și dorința sinceră de a face bine”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Seniorii Căminului pentru Persoane Vârstnice, răsfățați cu servicii gratuite de pedichiură: „O pereche de mâini pricepute, timp dăruit din inimă și dorința sinceră de a face bine” Seniorii Căminului pentru Persoane Vârstnice au avut parte de o experiență inedită și de un moment de răsfăț: pentru prima dată, au beneficiat gratuit de servicii de pedichiură, […]

Citește mai mult