Rămâi conectat

Actualitate

Crucea Roșie Română organizează cel mai mare curs de prim ajutor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Crucea Roșie Română organizează cel mai mare curs de prim ajutor gratuit la nivel național, sâmbătă, 9 septembrie, cu ocazia Zilei Mondiale de Prim Ajutor. 1000 de persoane din 41 de reședințe de județ și din cele 6 sectoare ale municipiului București vor învăța timp de 6 ore tehnici de acordare a primului ajutor la sediile filialelor de Cruce Roșie.

Înscrierile se pot face pe pagina de Facebook a Crucii Roșii Române în limita locurilor disponibile pentru fiecare locație. Cursurile din țară sunt suplimentate cu un curs de prim ajutor pentru jurnaliști organizat la Sediu Central al Crucii Roșii Române din București.

Tema din acest an este acordarea primului ajutor în caz de accidente domestice și se referă la toate evenimentele neașteptate care pot apărea acasă și pot provoca răni sau deces.

Conform Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, la nivel mondial mai mulți oameni mor din cauza leziunilor cauzate de accidentele la domiciliu decât de leziunile cauzate de accidentele rutiere. Accidentele domestice (cele care pot fi prevenite) reprezintă o problemă de sănătate publică la nivel mondial. Ziua Mondială de Prim Ajutor are ca scop atragerea atenției populației asupra importanței acordării primului ajutor și cunoașterii modului corect în care se face acesta.

”Cu cât sunt mai mulți oameni care știu să ofere primul ajutor, cu atât o să ne simțim cu toții în siguranță. Crucea Roșie Română organizează în permanență cursuri de prim ajutor, însă realitatea ne arată că, indiferent cât de mulți oameni am instruit, încă se întâmplă multe tragedii care puteau fi evitate prin tehnicile învățate la aceste cursuri”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.

Cruce Roșie Română reprezintă unul dintre liderii naționali în educarea și furnizarea primului ajutor. De peste 141 de ani, primul ajutor a fost unul dintre principalele servicii prestate de voluntarii Crucii Roșii Române. Cursurile de prim ajutor au acoperire națională și certificare europeană. În cursul anului 2016, Crucea Roșie Română a răspuns unui număr crescut de solicitări venite de la diverse companii, instituții și persoane fizice, asigurând cursuri de prim ajutor unui număr de aproximativ 56 000 de persoane. Din acest total, 6 914 este reprezentat de elevi din clasele V—VIII și IX-XII care au făcut cursuri de prim ajutor gratuite și au participat la competiția ”Sanitarii Pricepuți”, 7 684 de adulți care au participat gratuit la cursurile de prim ajutor, 8042 au participat la alte cursuri care au avut în componența lor și tehnici de prim ajutor și 30 129 de persoane care au participat la cursurile de prim ajutor cu plata.

Ca o completare a serviciilor de prim ajutor oferite gratuit populației, Crucea Roșie Română a pus la dispoziția utilizatorilor de telefoane mobile, o aplicație de prim ajutor. Aceasta are rolul de a crește capacitatea oamenilor de a interveni în situații de urgență până la sosirea ambulanței. Totodată aplicația oferă utilizatorilor posibilitatea de a suna direct la ambulanță în caz de nevoie.

Primul ajutor reduce vulnerabilitățile și ajută la construirea unor comunități mai puternice.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara

Unirea Ziarul

Publicat

în

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara Variațiile termice și climatice devin din ce în ce mai extreme, iar în mai multe regiuni europene pătrund valuri de căldură și valuri de frig polar. Încălzirea globală și efectele meteorologice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea