Rămâi conectat

Ştirea zilei

Criză de procurori la parchetele din jurisdicţia Curţii de Apel Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Potrivit raportului de bilanţ prezentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, unităţile de parchet aflate în jurisdicţia acesteia din Alba, Sibiu şi Hunedoara se confruntă, per total, cu un deficit de 19 procurori. La începutul anului erau vacante 19 posturi de procurori după ce 3 procurori s-au pensionat, 3 au fost transferaţi iar 4 au fost numiţi la DNA şi DIICOT. În prezent sunt în funcţie 132 de procurori, din care 24 sub 30 de ani. În Alba, cele mai mari dificultăţi cu personalul s-au înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia care şi-a desfăşurat activitatea fără conducere stabilă şi cu 4 posturi de procurori vacante din 9. Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud a fost nevoit să funcţioneze în 2010 cu 2 procurori în loc de 4 şi un prim-procuror delegat. De la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia 4 procurori au fost delegaţi anul trecut la alte structuri, unul la DNA şi 3 în funcţii de conducere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, respectiv unul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud. În schimb, în ceea ce priveşte personalul auxiliar situaţia a fost echilibrată, existând un singur post vacant, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. „Anul trecut s-a înregistrat un volum de muncă mai crescut decât în 2009 însă am reuşit să facem faţă şi să gestionăm situaţia. Asta în condiţiile în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a preluat şi soluţionat un număr de 44 de cauze vechi ori complexe de la unităţile locale cu probleme de personal”, a precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Vasile Luha. În 2010 au fost soluţionate 31.658 cauze, înregistrându-se o uşoară creştere faţă de 2009, când au fost soluţionate 31.460 cauze. Anul trecut au fost trimişi în judecată 3.801 inculpaţi din care doar 21 au fost achitaţi de judecători. La şedinţa de bilanţ a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a participat şi procurorul Tiberiu Niţu, prim-adjunct al procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi. (I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU de proporții la Strungari: Focul a cuprins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. Intervin peste 100 de persoane Un incendiu de proporții a izbucnit marți în jurul orei 13.00, în localitatea Strungari. Focul a curpins peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră de pădure. La fața locului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud

Ziarul Unirea

Publicat

în

Studiu de fezabilitate pentru o nouă uzină metalurgică în Munții Apuseni: Procedură de achiziție lansată de Cupru Min Abrud Compania Cupru Min Abrud organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția „Studiu de fezabilitate pentru construcția unei uzine metalurgice”. Citește și: VIDEO | Ideea deschiderii unui nou combinat de prelucrare a cuprului în Alba, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Protest al grefierilor din Alba: Indignare după limitarea sporului pentru condiții de muncă grea și vătămătoare – „Fără muncă gratuită” Grefierii din Alba au organizat o acțiune de protest, marți, 1 iulie 2025, în fața clădirii în care își desfășoară activitatea atât Curtea de Apel Alba Iulia cât și Instituția Prefectului-Județul Alba. Grefierii și-au exprimat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea