Ştirea zilei
Criminalul din Alba care și-a ucis soția în bătaie a vrut să fie eliberat după doar 5 ani: Ce au decis judecătorii
Criminalul din Alba care și-a ucis soția în bătaie a vrut să fie eliberat după doar 5 ani: Ce au decis judecătorii
Bărbatul de 64 de ani din Alba condamnat la 10 ani de închisoare, în 2017, după ce și-a ucis soția în bătaie deoarece ”nu era bună gospodină”, vrea să fie liberat condiţionat din penitenciar, însă judecătorii i-au respins solicitarea.
A. R. se află în Peniteniciarul Deva şi a depus cerere de liberare după ce a executat fracţia necesară pentru a putea părăsi condiţionat închisoarea. Bărbatul se află după gratii din octombrie 2016. Judecătoria Deva i-a respins cererea pe 12 ianuarie 2022.
„Executarea pedepsei privative de libertate la care a fost condamnat petentul a început la data de 17.10.2016 şi urmează să expire la data de 01.05.2026; transformată în zile pedeapsa este egală cu 3.652 zile. Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate, condamnatul trebuie să execute fracţia de 1/2 din pedeapsă, respectiv 1.826 zile de închisoare.
Comisia a constatat sub acest aspect că deţinutul a executat de la 17.10.2016 până la 05.01.2022, 1.907 zile închisoare, la care se adaugă 60 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate, 168 zile câştig conform art. 551 din Legea nr. 254/2013, 0 zile arest preventiv, în total 2.135 zile câştigate şi executate”, se precizează în hotărârea instanţei de judecată.
Mai departe, magistratul a constatat însă că deţinutul nu poate fi liberat condiţionat. „Având în vedere gravitatea infracţiunii, restul mare rămas de executat din pedeapsă, precum şi eforturile relativ reduse pe care deţinutul le-a dedus în planul reintegrării sale sociale, instanţa apreciază că timpul executat până în prezent este insuficient, perioada amânării propusă de comisie este rezonabilă, urmând a fi menţinut termenul pentru discutarea în cadrul Comisiei de propuneri de pe lângă Penitenciarul Deva. Se impune participarea în continuare la activităţii şi programe şi manifestarea unei conduite bune prin recompensare şi fără abateri disciplinare în continuare”, se mai susţine în hotărâre.
Acesta ar urma să poată formula o nouă cerere de liberare condiţionată după data de 4 iulie 2022.
În timpul procesului, A. R. a recunoscut săvârşirea faptei. A mărturisit, în faţa instanţei, că „avut viaţă grea, soţia consuma băuturi alcoolice, trebuia să îşi facă singur de mâncare”, că nu a intenţionat să o omoare şi că regretă fapta. Potrivit anchetatorilor, în 14 octombrie 2016, R. s-a întors de la serviciu şi a constatat că soţia sa, care consuma în mod excesiv alcool, neglijând activităţile gospodăreşti, nu preparase nimic de mâncare.
Inculpatul a început că o lovească pe victimă în mod repetat cu obiecte contondente, provocându-i acesteia multiple leziuni traumatice are au provocat decesul. Ulterior, bărbatul a încercat să ascundă urmele infracţiunii prin îmbrăcarea cadavrului, aşezarea acestuia într-un sicriu şi pregătirea grabnică a celor necesare înmormântării. R. a solicitat certificat de deces de la medicul de familie, care însă a refuzat şi a anunţat poliţia.

Ştirea zilei
SUBIECTE și BAREME la BACALAUREAT 2022, sesiunea specială, proba la alegere a profilului: Ce au primit olimpicii astăzi
SUBIECTE și BAREME la BACALAUREAT 2022, sesiunea specială, proba la alegere a profilului: Ce au primit olimpicii astăzi
Bacalaureatul 2022, sesiunea specială, a continuat astăzi, 20 mai, cu proba la alegere a profilului, pentru elevii olimpici din România.
Această sesiune este pentru absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național de Bacalaureat 2022.
SUBIECTE și BAREME la BACALAUREAT 2022, sesiunea specială, la proba la alegere
CLICK PENTRU: SUBIECTELE LA GEOGRAFIE
CLICK PENTRU: SUBIECTELE LA PSIHOLOGIE
CLICK PENTRU: SUBIECTELE LA LOGICĂ
CLICK PENTRU: SUBIECTELE LA INFORMATICĂ
CLICK PENTRU: SUBIECTELE LA CHIMIE ORGANICĂ
CLICK PENTRU: SUBIECTELE LA CHIMIE ANORGANICĂ
CLICK PENTRU: SUBIECTELE LA BIOLOGIE
CLICK PENTRU: SUBIECTELE LA ANATOMIE
CLICK PENTRU: BAREMELE LA GEOGRAFIE
CLICK PENTRU:BAREMELE LA PSIHOLOGIE
CLICK PENTRU: BAREMELE LA LOGICĂ
CLICK PENTRU: BAREMELE LA INFORMATICĂ
CLICK PENTRU: BAREMELE LA CHIMIE ORGANICĂ
CLICK PENTRU: BAREMELE LA CHIMIE ANORGANICĂ
CLICK PENTRU: BAREMELE LA BIOLOGIE
CLICK PENTRU: BAREMELE LA ANATOMIE
Iată calendarul oficial al sesiunii speciale a examenului de BAC 2022:
- 9-10 mai 2022: Înscrierea candidaților la sesiunea specială de examen
- 11 mai 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
- 12-13 mai 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
- 16-17 mai 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
- 17 mai 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
- 18 mai 2022: Limba și literatura română — proba E)a) — proba scrisă
- 19 mai 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E)c) — proba scrisă
- 20 mai 2022: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E)d) — proba scrisă
- 23 mai 2022: Limba și literatura maternă — proba E)b) — proba scrisă
- 26 mai 2022: Afișarea rezultatelor până la ora 12.00
- Depunerea contestațiilor (între orele 12.00 și 14.00)
- 26-29 mai 2022: Rezolvarea contestațiilor
- 29 mai 2022: Afișarea rezultatelor finale
Ştirea zilei
Accident rutier în Lancrăm: Un șofer beat, de 24 de ani, a lovit o mașină parcată și zidurile a două locuințe
Accident rutier în Lancrăm: Un șofer beat, de 24 de ani, a lovit o mașină parcată și zidurile a două locuințe
Un accident rutier a avut loc în cursul nopții de vineri, 20 mai, în Lancrăm, unde un șofer de 24 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a intrat în coliziune cu un autoturism parcat și cu zidurile a două locuințe.
La data de 20 mai 2022, în jurul orei 02.30, polițiștii din Sebeș au intervenit, pe strada Principală din localitatea Lancrăm, pentru soluționarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.
Un tânăr de 24 de ani, din comuna Cut, în timp ce conducea un autoturism, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat și cu zidurile a două imobile.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Ştirea zilei
20 mai 2022, COVID-19 în Alba. 3 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
20 mai 2022, COVID-19 în Alba. 3 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
La nivelul județului Alba, vineri, 20 mai 2022, s-au înregistrat 3 cazuri noi de infectare cu COVID-19 potrivit datelor transmise de DSP Alba. Raportul prezintă și incidența actualizată și cazurile active de coronavirus pe localități.
Citește și situația cazurilor din Alba, de ieri, 18 mai 2022, COVID-19 în Alba. 4 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Alba, nu a fost înregistrat niciun deces, în rândul persoanelor bolnave de COVID-19.
Astfel, numărul total al cazurilor înregistrate rămâne la 53848 de persoane confirmate, 52460 persoane vindecate, 1.290 decese.
Joi, în județul Alba au fost prelucrate în total 295 teste, 140 PCR, 155 teste rapide. Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 466825 mai exact, 357142 de teste PCR și 109683 de teste rapide.
Localitățile din care provin cele 3 noi cazuri de coronavirus:
ALBA IULIA – 1
SONA – 1
BLAJ – 1
Lista cazurilor active de COVID-19 și INCIDENȚA LOCALITĂȚILOR din județul Alba:
Localitate | Populatie | Incidenta | Cazuri active |
RIMETEA | 990 | 2.02 | 2 |
OHABA | 583 | 1.72 | 1 |
POŞAGA | 893 | 1.12 | 1 |
POIANA VADULUI | 1041 | 0.96 | 1 |
METEŞ | 2751 | 0.73 | 2 |
LUPŞA | 2836 | 0.71 | 2 |
ORAŞ OCNA MUREŞ | 13788 | 0.65 | 9 |
VALEA LUNGĂ | 3115 | 0.64 | 2 |
CIUGUD | 3293 | 0.61 | 2 |
NOŞLAC | 1816 | 0.55 | 1 |
CRICĂU | 1965 | 0.51 | 1 |
MUNICIPIUL ALBA IULIA | 76685 | 0.47 | 36 |
ORAŞ TEIUŞ | 7148 | 0.42 | 3 |
LOPADEA NOUĂ | 2494 | 0.4 | 1 |
ŞPRING | 2537 | 0.39 | 1 |
ORAŞ CUGIR | 25354 | 0.35 | 9 |
ŞUGAG | 2856 | 0.35 | 1 |
MUNICIPIUL BLAJ | 20622 | 0.34 | 7 |
CETATEA DE BALTĂ | 3061 | 0.33 | 1 |
SÂNTIMBRU | 3019 | 0.33 | 1 |
MUNICIPIUL AIUD | 25133 | 0.24 | 6 |
GALDA DE JOS | 4414 | 0.23 | 1 |
ŞONA | 4365 | 0.23 | 1 |
SĂSCIORI | 6485 | 0.15 | 1 |
ORAŞ ZLATNA | 7779 | 0.13 | 1 |
MUNICIPIUL SEBEŞ | 32855 | 0.12 | 4 |
ALBAC | 1939 | 0 | 0 |
ALMAŞU MARE | 1197 | 0 | 0 |
ARIEŞENI | 1533 | 0 | 0 |
AVRAM IANCU | 1411 | 0 | 0 |
BERGHIN | 1882 | 0 | 0 |
BISTRA | 4496 | 0 | 0 |
BLANDIANA | 877 | 0 | 0 |
BUCERDEA GRÂNOASĂ | 2259 | 0 | 0 |
BUCIUM | 1379 | 0 | 0 |
CÂLNIC | 1932 | 0 | 0 |
CENADE | 1046 | 0 | 0 |
CERGĂU | 1629 | 0 | 0 |
CERU-BĂCĂINŢI | 227 | 0 | 0 |
CIURULEASA | 1123 | 0 | 0 |
CRĂCIUNELU DE JOS | 2142 | 0 | 0 |
CUT | 1272 | 0 | 0 |
DAIA ROMÂNĂ | 3115 | 0 | 0 |
DOŞTAT | 1014 | 0 | 0 |
FĂRĂU | 1470 | 0 | 0 |
GÂRBOVA | 2133 | 0 | 0 |
GÂRDA DE SUS | 1467 | 0 | 0 |
HOPÂRTA | 1157 | 0 | 0 |
HOREA | 1898 | 0 | 0 |
IGHIU | 7110 | 0 | 0 |
ÎNTREGALDE | 551 | 0 | 0 |
JIDVEI | 5301 | 0 | 0 |
LIVEZILE | 1147 | 0 | 0 |
LUNCA MUREŞULUI | 2540 | 0 | 0 |
MIHALŢ | 3213 | 0 | 0 |
MIRĂSLĂU | 1945 | 0 | 0 |
MOGOŞ | 744 | 0 | 0 |
OCOLIŞ | 498 | 0 | 0 |
ORAŞ ABRUD | 5141 | 0 | 0 |
ORAŞ BAIA DE ARIEŞ | 3743 | 0 | 0 |
ORAŞ CÂMPENI | 7120 | 0 | 0 |
PIANU | 3563 | 0 | 0 |
PONOR | 574 | 0 | 0 |
RĂDEŞTI | 1271 | 0 | 0 |
RÂMEŢ | 491 | 0 | 0 |
ROŞIA DE SECAŞ | 1580 | 0 | 0 |
ROŞIA MONTANĂ | 2690 | 0 | 0 |
SĂLCIUA | 1367 | 0 | 0 |
SĂLIŞTEA | 2327 | 0 | 0 |
SÂNCEL | 2579 | 0 | 0 |
SCĂRIŞOARA | 1486 | 0 | 0 |
ŞIBOT | 2327 | 0 | 0 |
SOHODOL | 1658 | 0 | 0 |
STREMŢ | 2419 | 0 | 0 |
UNIREA | 4823 | 0 | 0 |
VADU MOŢILOR | 1268 | 0 | 0 |
VIDRA | 1500 | 0 | 0 |
VINŢU DE JOS | 5528 | 0 | 0 |
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2022. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Actualitateacum 10 ore
Titularizare 2022, în Alba: LISTA posturilor disponibile și CALENDARUL concursului
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
20 mai, declarată Ziua Mondială a Albinelor. Misterul dispariției micilor insecte
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
Caz MACABRU în Alba: Bărbat găsit decedat în mașină, în zona Vinț
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Dan Buda, directorul național de vânzări Elit: „Pentru Elit, grija pentru clienți nu este doar un mod de lucru uzual, ci este una dintre valorile de bază a companiei”
-
Actualitateacum 23 de ore
Vangelis a încetat din viață la vârsta de 79 ani. Compozitorul grec, autor al unei coloane sonore premiată cu Oscar
-
Sportacum 11 ore
Astăzi, ora 18.00, Avântul Reghin – Unirea Alba Iulia | Toate punctele, sau… retrogradare, pentru “alb-negri”!
-
Actualitateacum 12 ore
Un câine sau o pisică acasă ajută la întărirea imunității copiilor: Ce alte beneficii aduc
-
Curier Județeanacum 10 ore
FOTO| Primarul orașului Alba Iulia, ales membru mirean al Adunării Eparhiale a Bisericii Ortodoxe Române pentru un mandat de patru ani
-
Curier Județeanacum 24 de ore
FOTO| Președintele Academiei Regale Belgiene, Yves Namur, a vizitat Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm. Pasiunea pentru „poetul luminii”
-
Sportacum 11 ore
Sâmbătă, ora 18.00, Metalurgistul Cugir – Viitorul Cluj | Cu gândul la barajul de miercuri, cu Minaur Baia Mare!
-
Sportacum 11 ore
Sâmbătă, ora 18.00, Sănătatea Cluj – CS Ocna Mureș | Emoții pentru “Soda dragă”